Draga "Pasagerul",
daca vrem sa vindecam o boala, trebuie sa eliminam cauza, s-o vindecam incepand cu radacina.
Teroristii reprezinta doar efectul unui fenomen, cauzele sunt mult mai adanci si greu de vazut si cu atat mai greu de vindecat.
Vezi si comentariul "politicieni si guverne".
Pe de alta parte ai si tu dreptate, nici "efectele" nu trebuie sa fie lasate sa-si faca de cap.
Data viitoare am sa tin cont de sugestia ta.

Iti multumesc.

Draga "propix",
sunt perfect de acord cu tine ca problema terorismului nu e deloc simpla. Din pacate politica dusa de guvernele lumii si de guvernanti e mult prea departe de a fi echilibrata si de a se baza pe dreptate si echitate. Orgoliile sunt mult prea mari. Ei insisi au picat in propriile lor capcane. Necazul e ca victimele (sau pierderile colaterale cum se exprima cinic politicienii) sunt, ca de obicei, oamenii simpli, nevinovati.
Cred ca doar printr-o presiune enorma a maselor asupra politicienilor, guvernelor, care au fost partasi la aparitia acestui fenomen, poate fi eradicat. Ceea ce am scris, nici pe departe nu acopera acest subiect. E doar o picatura din ocean.
Eu de exemplu, in aceste zile mi-am pus intrebarea "Rusia de ce tace?", nici o reactie din partea sa. Nici macar moment de reculegere n-a dorit sa tina pentru victimele din Londra. Sa nu spuna nimeni ca teroristii actioneaza doar de capul lor. Ma cam indoiesc ca un tanar (de abia 30 de ani), care pe deasupra are grija de tanara generatie, de educatia sa in calitate de profesor, sa doreasca sa moara sau sa ucida. Numai in cazul in care e manipulat intr-un mod cat se poate de pervers sau se lasa pervertit. Aici inervine responsabilitatea noastra ca individ, sa nu ne lasam noi pervertiti. E o mare responsabilitate si nu tocmai usoara. Lupta psihologica este enorma, cu consecinte imprevizibile si dintre cele mai nedorite. Deocamdata noi, romanii, deocamdata am fost feriti. Sa speram ca vom fi si mai departe.
Iti multumesc pentru comentariu.

Dupa parerea mea relatia de prietenie este cea mai frumoasa relatie. Orice alta relatie are o incarcatura de "obligativitate" sau de "necesitate", mai mult sau mai putin. Prietenia este singura relatie in care ti se permite cu adevarat sa fii tu insuti. In rest vrei, nu vrei trebuie sa te conformezi, pentru ca: asa se cuvine, asa e traditia, asa ne dicteaza constiinta, ...asa am fost invatati. Necazul este ca am coborat si aceasta relatie la nivelul "obligativitatii", al "necesitatii", in general vorbind, si confundam cu alte tipuri de relatii. Prietenia nu este ceva de genul: "eu iti dau, tu imi dai", "eu sunt mai mare si tu trebuie sa ma asculti", "eu vreau sa-ti fac un bine, si trebuie sa accepti" si asa mai departe. O astfel de relatie se poate inchega doar pe "picior de egalitate" si nu se poate baza pe o relatie de dominare si subordonare de nici un fel (de pozitie, emotionale, mentale, sociale etc.). Prea am fost obisnuiti cu "trebuie", motiv pentru care nu mai putem fi sinceri nici cu noi insine si nici cu cei din jurul nostru.
In viziunea mea relatia de prietenie se poate baza doar pe sinceritate si se poate lega intre oameni care impartasesc aceleasi valori superioare (sau similare) in care cred in sinea lor, indiferent de modul si mediul extern in care si-au insusit aceste valori. Prietenia adevarata nu are granite, poate transcende orice (propria etnie, propria familie, propria tara chiar si propria credinta), doar omul in sine conteaza.
Avem exemple celebre de asemenea relatii frumoase, incepand cu celebri frati de cruce, terminand cu cele din istorie. Tot m-am intrebat de ce intre soldati se leaga asemenea relatii trainice si le si mentin o viata intreaga. Motivul este ca ei isi descopera valori superioare reciproc, in conditii nu tocmai usoare si obisnuite. Si chiar daca nu sunt perfecti in lumea obisnuita ei nu vad altceva in celalalt decat aceste valori superioare. Ei invata sa se respecte si sa-si respecte libertatea deciziei celuilalt.
In viata noastra obisnuita prea ne-am lasat dusi de "mofturile noastre" cotidiene, si uitam de ce este esential pentru noi si pentru cel de langa noi. Si e si normal ca ne-am cam saturat reciproc si am devenit "singuratici".
Dar ca orice relatie, nici relatia de prietenie nu se poate mentine daca nu este "hranita", sustinuta reciproc. Si parerea mea este ca nu trebuie sa ne dezamagim daca ne mai schimbam prietenii/prietenele. Viata in sine este schimbatoare, se schimba si ei/ele, ne schimbam si noi. Important este sa pastram amintirile frumoase vis-a-vis de ei/ele, sa le multumim pentru perioada frumoasa ce-am petrecut-o in tovarasia lor si sa le asezam undeva in inimile noastre.

Cu prietenie
Erzsebet

Da, intr-adevar sunt maghiara.