Aveti dreptate. Ceea ce spun aici sint opinii pur personale, reflectii asupra culturii din care fac parte.
Cind ma refeream la faptul ca America are nevoie de Europa, ma gindeam la izolationalismul istoric american, unde pina cel putin inainte de 11 Septembrie, am fost o insula mare si fericita.
Credeti ca, in linii generale, culturile se pot auto-izola, sau este macar asa ceva posibil in secolul 21?

Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.

Fragmentul de pe web face parte din materialul publicitar al firmei care a lucrat la efectele speciale din film. Au permisiunea noastra de a folosi bucata pentru a le promova business-ul.

Cit despre muzica, va multumesc pentru opinie. Muzica este esentiala in ceea ce fac. In Romania am crescut cu muzica clasica. Gustav Mahler imi este pina astazi compozitorul preferat. Cind locuiam in Bucuresti, de multe ori imi cumparam discuri in loc de mincare.

Aici, in Statele Unite, am fost fascinat de jazz, perioada anilor '30 - '60 in special. Nu stiu prea mult despre muzica, decit de faptul in care ma misca. Am descoperit de asemenea o multime de compozitori "uitati," marea majoriatate din Europa centrala a secolului 18.

Initial, am avut dificultati cu copyright-ul fragmentelor pe care am vrut sa le folosim. Kamerzel a vrut sa foloseasca muzica pe care o ascult in fiecare zi in atelier. Am o colectie destul de mare, citeva mii de CD-uri, majoritatea muzica clasica sau jazz. Cind am luat legatura cu companiile respective, ne-am lovit de o birocratie destul de densa, si totodata de niste preturi foarte piperate. De exemplu, pentru dreptul de a folosi vreo cinci minute din muzica lui Miles Davis, ar fi trebuit sa platim vreo cinci mii de dolari. La fel si cu muzica clasica. As fi vrut sa folosesc Enescu, "Sateasca" mai ales, dar nu am putut obtine permisiunea din Romania. Am vrut sa folosesc "Agnus Dei" din Recviemul lui Mozart nu numai pentru monumentalitatea cutremuratoare a muzicii, dar totodata si pentru textul ("Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, dona eis requiem") unde "Da-le pacea eterna" este un mod simbolic, un fel de ramas bun dat Romaniei, parintilor mei, si celor care nu s-au mai intors acasa in decembrie 1989. Recviemul a fost ultimul concert pe care l-am ascultat in Romania.
Spre norocul nostru, cei de la compania Sony au fost foarte generosi, si ne-au permis sa folosim Recviemul lui Mozart intr-o interpretare recenta franceza.

In cele din urma, regizorul a comandat muzica originala. Compozitorul David John Ackermann a compus 90 la suta din muzica filmului, o muzica care cred ca stabileste o "stare" dubla, intre melancolie si speranta.

Va referiti la arta contemporana sau la modernismul care a "murit" in secolul XX?

Intrebarea daca lucrarile dumneavoastra vor fi cit de cit "vizibile" pe piata americana...foarte greu de raspuns. In primul rind: veti pleca in SUA pentru: 1.studii? 2.ca emigrant? 3.ca turist? In al doilea rind, se pare ca aveti dedicatia, si sper timpul si banii ca sa gasiti o fereastra in piata americana. Banii nu va vor cumpara un loc pe piata americana, pentru ca, in cele din urma, calitatea artei vorbeste de la sine, dar va trebui sa munciti foarte mult, de la timbre, pina la diapozitive. In Statele Unite traiesc o multime de artisti. Doar in New York City, de exemplu, locuiesc o suta de mii de artisti plastici. Zeci de mii de absolventi ale facultatilor de arte inunda piata americana in fiecare an. In 2001, artistii reprezentau aproape 2 la suta din forta de munca americana, cu vreo 2 milioane si jumatate de americani care declara ca sint "artisti." Doar 3 la suta dintre acesti artisti traiesc din vinzarea operelor de arta.

Ce v-as sfatui:
1. In ce fel credeti ca arta dumneavoastra e unica? Daca descoperiti asta, va va fi mai usor sa va explorati posibilitatile. Nu trimiteti portofolii peste tot. Analizati piata, tipul de galerie care v-ar putea reprezenta. Ceea ce e popular in New York nu se vinde in California. Scena artistica din Los Angeles e foarte diferita de cea din Texas. Una dintre greselile pe care le-am facut aici a fost acea de a trimite diapozitive la toate galeriile pe care le-am putut gasi in listele revistelor de arta de aici, fara sa ma interesez in ceea ce erau specializati. Banuiesc ca multe dintre portofoliile pe care le-am trimis au ajuns in cosul de gunoi foarte repede. Ar fi bine sa aveti pe cineva aici, in USA, care va poate ghida prin labirintul galeriilor si sistemului legal.
2. Revizuiti website-ul. Imaginile sint bune, prezentarea interesanta, dar sint multe greseli gramaticale in text, pe care cineva cu o foarte buna cunoastere a limbii engleze (americane) si romane le poate rectifica usor. Directorii de galerii primesc sute de portofolii in fiecare zi. Nu se uita la nimic care nu este aproape perfect. Editorii de reviste procedeaza la fel. Am avut o povestire care a stat timp de doi ani si jumatate pe biroul editoarei unei mari reviste din New York. Dupa doi ani si jumatate, povestirea a fost publicata, si chiar am primit un check substantial. Mai tirziu, editoarea mi-a spus ca ei citesc tot ce primesc, ceea ce inseamna aproape o mie de manuscrise pe saptamina! Invatati sa aveti rabdare de broasca testoasa si piele de rinocer.
3. Aveti rabdare si tineti evidenta a tuturor contactelor pe care le faceti.
4. Sper ca aveti un portofoliu solid, si multe seturi de diapozitive. De cele mai multe ori, nu le ve-ti mai vedea inapoi, deci pregatiti-va sa cheltuiti (iarasi) bani.
5. Nu intrati in nici un contract legal fara sa va sfatuiti cu un avocat familiar cu problemele de arta.
6. Nu platiti NICIODATA ca sa expuneti. Multe galerii (prestigioase sau nu), cer mii de dolari in avans pentru expozitii. Inainte de a incerca sa trimiteti lucrari galeriilor de aici, expuneti in locuri mai putin prestigioase (restaurante, librarii, etc).
6. Nu uitati ca nimeni nu va asteapta cu flori, nimeni nu este gata sa va "descopere."
Cu putin noroc, si multa munca.....cred ca va ve-ti putea face arta "visibila."