Asta am vrut sa subliniez si eu Anisia...
Cat despre....' intamplare impartasita ces-a solicitat a nu fi spusa mai departe"...probabilitatea ca 'spusul mai departe' sa nu se intample mi se pare infima.
In momentul cand impartasesti ceva cuiva, urmand a-i solicita sa nu spuna mai departe, inseamna ca ai incredere in acea persoana, corect?
Imi vine acum in minte prima lege a silogismului din logica:
daca a=1 si b=1 si c=1 si a -->b =1 si b-->c =1 atuci si a-->c =1(1=adevarat)
in cazul nostru
daca o persoana 'a' are incredere intr-o persoana 'b' si 'b' are incredere intr-o persoana 'c' inseamna ca......persoana 'a' are incredere si in persoana 'c' :))

Cum e f. putin probabil ca pentru persoana b sa nu existe cel putin o alta persoana in care sa aiba incredere, in momentul cand 'impartasesti' ceva cuiva, iti asumi practic tot cercul lui de incredere.

Poate ca logic is overrated si mai ales, poate ca am tinut eu minte gresit silogismul...eh, m-am jucat un pic:) Vin cu un argument care s-ar putea sa convinga: prieteniile sau amicitiile virtuale! Se fac confesiuni mult mai degajat decat prietenilor apropiati fizic tocmai pt ca probabilitatea de a te intersecta cu celelalte puncte de pe cercul de incredere al prietenului virtual este foarte mica, iar asta cnofera o anumita protectie faptului impartasit si implicit tie.

Hmmm... o magarie e ce-ai spus tu!!!! Nu merita replica. Sunt 1000 de argumente, dar inainte de-a le expune cred ca mai trebuie sa faci 7 ani... si de scoala si 'de-acasa'.

Cred ca un om discret e si-un om 'cu' si 'de' bun simt, care nu incearca sa iasa ca paduchele in frunte , sau sa intre brutal in spatiul tau vizual, olfactiv, auditiv si mai ales sufletesc.

Cat despre pastrarea unu 'secret', prima data cand m-am plans mamei ca mi s-a divulgat un secret mi-a spus ca am tupeu sa am pretentia ca altcineva sa-mi poata pastra secretul cand nici macar eu n-am putut-o face. A fost dur, da' m-am invatat minte:)

Recunosc c-am gresit cand am zis 'n-a spus nimeni'... ce sa-ti povestesc, a scanat kedi toate comentariile din conferinta respectiva, cuvant cu cuvant si desteapta cum e, a tras si concluzia "nimeni", "nimic greu":)) Am zis -am zis!
Sigur c-au fost exceptii, dar, asta a fost sentimentul de ansamblu pt mine.
Cred c-a fost si-un mod, inconstient, de-a gasi circumstante atenuante la prostia mea maxima in a 'ghici' omu'. Sunt foarte usor impresionabila si un detaliu minor ma poate face sa zic de-un om ca-i fain, fain rau.. sa-i mai fac si reclama la lumea din jur, pt ca mai apoi sa mi se descopere ceea ce MIE mi se par 'bube'. Zic ca-i prostie pt ca desi mi propun, nu exista 'ultima data' pentru o astfel de abordare puerila.

Dupa ce-am vazut ca unora dintre voi chiar le ies testele cu 'boabele de mazare', fie ca-s ochi, gesturi, exprimare sau altele de care voi ati amintit cred ca m-am ofticat :))

Ma gandesc ce-ar fi sa pui prima data bobul de mazare sub propria-ti saltea , sa poti mai intai sa gasesti un raspuns obiectiv, real la intrebarea 'cat de print/printesa sunt eu?'

Imi aduc aminte de conferinta in care se enumerau defectele personale... n-a spus nimeni (nici eu n-am facut-o:)) ca-i mincinos, sau oportunist, sau parsiv, sau zgarcit sau invidios sau alte asemenea chestii 'grele'. Ne-am jucat cu defecte minore, uneori la limita dintre placut si neplacut, ce tineau in majoritatea lor de dezordine, aiureala, naivitate, dar nimic de care sa ne fie cu adevarat rusine.

Pornim de la frumosa premisa ca suntem printi ...si punem 'boabe de mazare' care sa ne indice alti printi, refuzand 'cersetorii' cu care aproape sigur, fiecare dintre noi are cate ceva, mai mult sau mai putin, in comun.


to live is to die, to love is to lie