De fapt si noi facem acelasi lucru. Am citit anterior un comentariu despre budele din Londra. Este adevarat ca stirile despre lucruri rele circula cu viteza mult mai mare decat cele despre lucrurile bune, insa diferenta este ca englezii nu vor sa se compare cu nimeni si nici nu vor sa demonstreze ca sunt mai buni decat altii. Desigur au si ei uscaturile lor pe care nu reusesc de multe ori sa le stapaneasca vezi "huligans" si ce s-a intaplat de atatea ori la meciurile de fotbal.

Totusi meteahna noastra e ca ne irosim energia si resursele prin a arata cu degetul defectelor si mizeriile altora si nici decum sa nu ne vedem de treaba noastra, sa punem umarul sa miscam "corabia" inainte.

Merci!

Proaspat absolvent si apoi inginer stagiar in 89, am pus umarul dupa revolutie cu credinta si pasiune si am ajuns de la nivelul de ingineras neluat de nimeni in seama la nivelul 2 management, si asta fara Pile, Cunostinte si Relatii. Probabil ca inca as mai fi fost acolo intr-una dintre cele mai puternice firme industriale ale Romaniei daca nu as fi constientizat ca patriotismul si mandria de a fi cineva erau doar cuvinte desarte in gura unor sefi care isi umpleau buzunarele si inmulteau averile de pe urma unor fraieri sclipitori ca mine.
Cu alte cuvinte contribuiam la bunastarea altora. Iar vina, nu era in nici un caz a lor.

Asa ca..., am plecat, fara sa ma uita inapoi, fara sa imi fie dor de ce am lasat in urma, si desi au trecut deja trei ani nici prin gand nu imi trece sa ma intorc, nici macar in vizita.
Asta nu inseamna ca mi-a fost usor. Am luat-o inapoi de la zero, sau poate chiar mai de jos pentru ca de multe ori cei 11 ani munciti sub regimurile asa-zise post-comuniste s-au intors impotriva mea.

Totusi, la un moment dat perseverenta a inceput sa fie rasplatita. De doi ani lucrez la cea mai mare firma constructoare de autoturisme din lume. Am reusit sa intru in ritmul lor, sunt apreciat pentru inteligenta si efort si in nici un caz nu cred ca m-as mai intoarce sa traiesc acolo. Casa mea e aici, iar viata mea merge de 20 de ori mai repede decat se derula acolo.

Romania este, a fost si va ramane tara mea pana la ultima suflare insa prin adoptie sunt Canadian, si sunt mandru de acest lucru.

Sunt cativa ani buni de cand nu am mai fost in Romania si inca nu pot spune ca m-a lovit dorul de tara. Era o vreme cand nu intelegeam foarte bine cu ce se mananca chestia asta.
Spunea odata un poet:
"... legea ni-i desarta si straina,
Cind viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sint desarte,
Cind soru-mea-i flaminda, bolnava si pe moarte..."
Am cunoscut si romani care s-au intors definitiv iar dupa ceva timp mi-au spus ca au facut-o din patriotism. Nu vreau sa ma joc cu cuvinte mari, dar atata timp cat nu ii pot asigura copilului meu un viitor pe masura, toate celelalte mi se par desuete, asa ca eu am ales..., si inca ceva, nu traiesc in locul altuia si nici de mai multe ori.

Desi nu am trecut inca prin toate cele patru varste pe care le pomenesti, eu le-as alege pe toate pentru ca intotdeauna mi-a ramas gandul la lucrurile bune facute si mai ales la cele nefacute. Cat despre varsta batranetii, inca nu am ajuns acolo asa ca nu pot sti decat de la altii.

Fericiti aceia care raman tineri la varsta senectutii!