Este o intrebare care se pune din ce in ce mai des. Se spune ca Ro este tara tuturor posibilitatilor... Total gresit. Poate a tuturor ...rautatilor. Pentru ca Ranchiuna, Invidia si Spiritul Raului sunt cei ce ne conduc. Nu ai nici speranta ca exista posibilitatea une vieti decente.
Ca sa confirm ceea ce am sustinut mai sus am sa spun o mica poveste.
Un OARECARE dupa un timp de cautari a gasit o solutie novatoare la oarece activitate. Pritenii l-au sfatuit sa breveteze solutia, ceea ce a si facut. Intamplarea face ca directorul OSIM sa ia cunostinta de aceasta inventie si sa spuna ca solutia este simpla dar ideia este geniala.
Omul a incercat sa gaseasca pe cineva cu bani ca s-o puna in practica, ii trebuiau circa 15 mii de euro. Nu a gasit niceieri pe cineva dispus sa faca aceasta investitie cu toate ca cei solicitati aruncau cu zecile de mii la rulete si altele... dar nu pentru aceasta inventie. De ce? Simplu, ca intrevedea ca aceasta inventie il va imbogati atat pe el dar si pe amaratul de inventator...
A fost sfatuit sa mearga afara si sa cesioneze inventia unui investitor strain, care sesizand imediat ca-i rost de castig pentru el, a cumparat imediat inventia fara sa-l preocupe ca se imbogateste inventatorul.
Mai departe ce s-a intamplat? Simplu. Investitorul a deschis o fabrica noua, a dat de lucru la mii de conationali, bugetul tarii castiga, iar inventatorul a emigrat si oduce bine merci...
Ce parere aveti?

Am ramas inca traumatizati de ideia ca daca spunem niste "chestii" si le spunem cu numele adevarat, privim cu teama in jur si asteptam repercursiunile. Dupa 40-50 de ani, este mai greu sa accepti ca poti spune fara nici un fel de repercursiune orice ne trece prin cap; bune sau rele.
Asa ca orice anonimat care nu este vadit deranjant este bine venit mai ales ca ANONIMUL poate fi mai lejer in exprimare si asterne mai usor gandurile in forum..
Am cunoscut acest lucru cand pentru a impune un anumit lucru, chiar daca era o publicitate mascata un ANONIM ne facea o comunicare pe care ne-o doream, dar nu stia cum sa procedeze, daca si-ar fi declinat adevarata indentitate... i se parea ceva anormal..
De asemenea, am cunostinta de anonimi care in josnicia lor nu aveau curajul sa-si spuna adevarata identitate... si astia sunt destui.
O alta categorie sunt cei carora le plac jocurile de situatii si niciodata nu-si declina adevarata identitate, chiar daca ii cheama ADYPOP, si care nu face rau nimanui, dar nici bine... ci doar isi creeaza NIK-uri si atata tot. Am multi prieteni in aceasta conjuctura si care pana la urma, cand ne-am cunoscut mai bine, in particular ne-am declinat identitatile si s-a creeat o prietenie sincera...
Deci ANONIMATUL daca nu-i nociv... e preferabil. Admin-ul poate sa decida...

Sintagma "cei 7 ani de acasa", mai mult ca oricand acum este si mai valabila. In momentul de fata cand informatia circula tot mai rapid, cand prin mijliacele massmedia se prolifereaza din ce in ce mai mult violenta, imoralitatea, desmatul, copilul trebuie cu atentie "dirijat" catre faptele bune si mai ales sa fie ajutat sa discearna intre bine si rau. Acest lucru nu-l poate face decat cei de acasa.
Sa ne intoarcem la incidentul "educatoarei nenorocite" si sa ne vedem si barna din ochii proprii. Oare acel copil nu era un rasfatat, un incapatanat, care atunci cand isi doreste ceva bate din picior si tipa cat il tine gura?
Nu sunt total de acord cu metoda aleasa, dar nici cu tratarea unilaterala a "evenimentului". Ca a fost "pedepsita" pentru fatpa sa cu numai 150000 lei este un fapt ridicol.
Sunt tatal a 2 copii si un fericit bunic cu o nepotica pe care o cerstem eu cu sotia. Cand copii sau nepoata s-au plans ca au fost pedepsiti intai am analizat sa vad care este motivul pedepsei si apoi am lat masuri. In fata copilului nu am criticat masura luata de educator, chiar daca acesta era vinovat. Intr-o discutie eleganta , in particular, mi-am spus opinia si dezacordul masurii luate. Copilului, dupa fapta, i-am aplicat corectia iar in cazul unei masuri gresite a educatorului, am incercat sa-l lamuresc ca toti suntem supusi greselilor.
Niciodata un educator, daca isi face meseria cu pasiune, nu va lua masuri drastice fara un motiv. De aceia in cazul unei greseli trebuie sa se inteleaga faptul ca sunt si ei oameni supusi greselilor, carora uneori le mai cedeaza si nervii.
O sa spuneti ca iau partea acestor educatori. Sa stiti ca nu am nici un motiv sa fac acest lucru. Meseria mea este total diferita. Dar experianta trecuta ma face sa afirm toate cele de mai sus. In ultima perioada tot mai mult parintii, care din varii motive nu prea au timp de educatia propriilor progenituri, arunca vina pe scoala, fara sa -si analizeze propriile actiuni. Nu este bine si rezultatul se vede prin cadera vertiginoasa a educatiei, cand copii ne scapa supravegherii si ca nu sunt controlati. Tot mai des sunt cazurile cand parintii sunt cei ce se plang de faptulca nu mai sunt ascultati ce copii ca i-au pierdut din mana, aruncand vina pe altii, scoala, massmedia, anturaj, dar nu-si fac propriul proces de constiinta sa vada unde s-a rupt lantul.
Asa ca hai sa punem umarul la educarea copiilor si nepotilor nostri, sa nu mai pasam mingea altora, ci sa driblam noi cu ea sprijiniti de scoala si la randu-ne sa sprijinim scoala. Sa ii iubim dar sa nu fim prea ingaduitori, toleranti si sa nu le trecem cu vederea greselile si sa-i idolatrizam.
Spuneam ca am doi copii pe care i-am sarutat in somn, i-am certat cand au gresit si niciodat nu i-am ridicat in slavi cand au facut o "fapta buna", dar indirect si discret i-am "recompensat"