Lucrăm la ea! 😊
Deocamdată, aruncați o privire la filmele zilei:

Dacă ai afla că nu suntem singuri în univers, dacă cineva ți-ar arăta, ți-ar dovedi asta, te-ai teme?

Matt, a charismatic coach, captivates crowds until he spirals into a disturbing downward spiral. Guru is a fast-paced thriller starring and co-written by Pierre Niney.

When a mysterious figure appears in a street view of the remote Salmokji reservoir, Su-in leads a hesitant crew to reshoot the footage. But as unexplained horrors emerge from beneath the water, they must confront a lurking presence, and a terrifying truth that should have stayed buried.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, psihiatrul american dr. Douglas Kelley este însărcinat cu evaluarea stării psihice a prizonierilor naziști de rang înalt ce urmează a fi judecați în foarte mediatizatul proces de la Nuremberg. În timpul acestui demers, ajunge într-o confruntare psihologică tensionată cu Herman Goring, mâna dreaptă a lui Hitler, pentru că miza din spatele acestui proces este cu totul alta decât ceea ce își închipuise la început.

Fiica mică a unui jurnalist dispare fără urmă în deșert. Opt ani mai târziu, familia este șocată când fata se întoarce acasă, iar ceea ce ar fi trebuit să fie o reuniune fericită se transformă într-un coșmar.

After breaking the mysterious "One Wish Willow" to win his crush's heart, a hopeless romantic finds himself getting exactly what he asked for but soon discovers that some desires come at a dark, sinister price.

A special presentation set in the Marvel Cinematic Universe on Disney+. Plot TBA

Mario, Luigi și prietenii lor sărbătoresc, în Regatul Ciupercilor, Festivalul Stelelor, un eveniment cosmic care luminează cerul cu comete și stele magice. Sărbătoarea este însă întreruptă brutal când Bowser Jr. atacă și o răpește pe prinţesa Rosalina.Pentru a o salva, Mario pornește într-o aventură prin galaxie, ajutat de fratele său Luigi, de Toad și de micile creaturi stelare numite Lumas.

Animals on a farm lead a revolution against the farmers to put their destiny in their own hands. However this revolution eats their own children and they cannot avoid corruption.

The evil Empire has fallen, and Imperial warlords remain scattered throughout the galaxy. As the fledgling New Republic works to protect everything the Rebellion fought for, they have enlisted the help of legendary Mandalorian bounty hunter Din Djarin and his young apprentice Grogu.

După ce sunt separați timp de 15 ani, Sabia Puterii îl conduce pe prințul Adam înapoi în Eternia, unde descoperă că patria sa a fost distrusă sub domnia malefică a lui Skeletor. Pentru a-și salva familia și lumea, Adam trebuie să-și unească forțele cu cei mai apropiați aliați ai săi, Teela și Duncan/Man-At-Arms, și să-și îmbrățișeze adevăratul destin ca He-Man - cel mai puternic om din univers.

Four years have passed since the events of No Way Home, and Peter is now an adult living entirely alone, having voluntarily erased himself from the lives and memories of those he loves. Crime-fighting in a New York that no longer knows his name, he's devoted himself entirely to protecting his city — a full-time Spider-Man — but as the demands on him intensify, the pressure sparks a surprising physical evolution that threatens his existence, even as a strange new pattern of crimes gives rise to one of the most powerful threats he has ever faced.

An elderly retired couple teams up with young partners to plan a daring bank robbery, while trying to outwit a detective determined to stop them.

When a monstrous creature escapes from a melting iceberg, a self-doubting teenage humpback whale must face his greatest fears and dive into the darkest depths with his friends, to discover the mystical song that can save the oceans from destruction.

A few weeks into their van-life adventure, a young couple witnesses a horrific accident that leaves the driver dead. Soon they’re being pursued by a demonic stalker who’s impossible to outrun and follows them wherever they go.

Într-un subsol oarecare, dintr-un magazin de mobilă oarecare, pe un perete oarecare, o cale de acces răsare și duce către o nouă realitate amenințătoare.

They are brave, intrepid, indomitable, and they turned back to children! While fighting the terrible sorcerer Darkhell, the official heros of Alysia: The Legendaries accidentally broke the Jovenia stone, the one of eternal youth. This is how the whole kingdom of Alysia, and especially our champions, has fallen back into childhood. No more birth, but people keep on dying of accident or sickness… Humanity is then doomed to extinction. A real curse! And quite a blow to the myth of "The Legendaries". The five warriors, formerly admired, have now to lie low… Today blamed and discredited, they are well decided to break the spell and fix their mistake. "Nothing is impossible for a willing heart"… Even at 10!

An ex-special forces operative discovers her daughter has been abducted by a ruthless human trafficking ring. She launches 'hunt mode', an all-out mission to bring her home. Aided by a former military comrade, she navigates the criminal underworld, unearthing a web of corruption extending from the streets of Los Angeles to high-powered officials.

During the golden age of aviation, a young airplane enthusiast and his mother embark on a cross-country journey to Hollywood—and their simple flight transforms into the trip of a lifetime.

In the wake of the devastating war against the RDA and the loss of their eldest son, Jake Sully and Neytiri face a new threat on Pandora: the Ash People, a violent and power-hungry Na'vi tribe led by the ruthless Varang. Jake's family must fight for their survival and the future of Pandora in a conflict that pushes them to their emotional and physical limits.

An honorable and mysterious rogue, known as Hanzala, makes himself an enemy of the Emperor Kisra after he helps a fugitive king and princess in the desert.

O mică vietate a pădurii și o pasăre impunătoare fac brusc schimb de corpuri și trebuie să se alieze pentru a supraviețui celei mai nebunești aventuri din viața lor.

Descoperă povestea lui Michael Jackson, unul dintre cei mai influenți artiști pe care i-a cunoscut vreodată lumea, și viața sa dincolo de muzică, urmărind parcursul său de la descoperirea talentului său extraordinar ca solist al formației Jackson Five, până la artistul vizionar a cărui ambiție creativă a alimentat o căutare neobosită de a deveni cel mai mare artist de divertisment din lume, punând în evidență atât viața sa din afara scenei, cât și unele dintre cele mai emblematice momente din cariera sa solo de la începuturi.

Cum ar fi dacă ai putea vorbi cu animalele și ai înțelege ce spun ele? În noul lungmetraj Disney și Pixar, „Hopperi”, oamenii de știință au descoperit cum să faci un „salt” al conștiinței umane în animale-roboți, permițând oamenilor să comunice cu animalele pe limba lor! Aventura o prezintă pe Mabel, o iubitoare de animale/natură care profită de ocazia de a se folosi de această tehnologie, descoperind mistere din lumea animală, dincolo de tot ce și-ar fi putut imagina.

The fan favorite champions—now joined by Johnny Cage himself—are pitted against one another in the ultimate, no-holds barred, gory battle to defeat the dark rule of Shao Kahn that threatens the very existence of the Earthrealm and its defenders.

În acest nou film, Jack Ryan e atras fără voie înapoi în lumea spionajului atunci când o misiune secretă internațională dezvăluie o conspirație mortală. Contra cronometru, el își unește forțele cu Mike November și James Greer, aliații CIA, și cu Emma Marlowe, o agentă MI6 abilă, pentru a înfrunta o unitate clandestină scăpată de sub control, într-o confruntare cu miză uriașă și profund personală.

Pe măsură ce Miranda Priestly se apropie de pensionare, ea se reunește cu Andy Sachs pentru a o înfrunta pe fosta sa asistentă, devenită rivală: Emily Charlton.

In the aftermath of a bank robbery, interim sheriff Ulysses uncovers a criminal conspiracy at the heart of his small-town community.

a film that reveals the truth behind the myth: how Emiliano, a dreamy boy from Mar del Plata, became the ‘Dibu’ we all know today, one of the great heroes of Argentine football. Written by Hernán Casciari and directed by Gustavo Cova, it tells the story of this kid who discovers he has the power to stop time and argues with a ball that reminds him of all the challenges he has ahead. With a combination of animated sequences created by Liniers, archival footage, and interviews with his friends, family, and teammates, it is a tender and brave account of how his inner strength led him to achieve glory, becoming an inspiration for new generations.

A long-buried WWII bomb found in central London sparks a mass evacuation, providing the perfect cover for a bank heist.

The third installment in the Minions spin-off franchise. Plot TBA.

Russia, early 1990s. Amid post-Soviet chaos, a brilliant young man, Vadim Baranov, charts his path. First an artist, then a reality TV producer, he becomes the spin doctor to a rising KGB agent: Vladimir Putin. At the heart of power, Baranov shapes the new Russia, blurring the boundaries between truth and lies, belief and manipulation. Only the magnetic Ksenia is beyond his control, tempting him away from this dangerous game. Years later, after retreating into silence and shrouded in mystery, Baranov finally opens up, revealing the dark secrets of the regime he helped build.

Profesorul de științe Ryland Grace se trezește pe o navă spațială la ani-lumină de casă, fără să-și amintească cine e sau cum a ajuns acolo. Pe măsură ce memoria îi revine, Ryland începe să-și înțeleagă misiunea: trebuie să rezolve misterul substanței care provoacă stingerea soarelui. Profesorul trebuie să-și folosească cunoștințele și ingeniozitatea pentru a împiedica dispariția vieții pe Pământ...

Archie Everhardt, o capră de dimensiuni modeste, sfidează așteptările alăturându-se unei echipe de elită în roarball - un sport periculos în care animalele concurează pe terenuri dificile, mereu în schimbare. Împreună cu coechipierii săi, el trebuie să demonstreze că își merită locul în Liga feroce.

When Bonnie receives a Lilypad tablet as a gift and becomes obsessed, Buzz, Woody, Jessie and the rest of the gang's jobs become exponentially harder when they have to go head to head with the all-new threat to playtime.

A woman testing her limits in the Australian wilderness is suddenly ensnared in a deadly game with a ruthless predator.

A dysfunctional couple head to a remote cabin to “reconnect”, but each has secret intentions to kill the other.

Comedia romantică „Drama” urmărește povestea de dragoste dintre Emma și Charlie. Cei doi formează un cuplu cât se poate de fericit, însă viitorul relației lor este subit pus în pericol atunci când un secret tulburător iese la iveală cu doar câteva zile înainte de nunta lor. Cu umor și ironie, filmul explorează sensul expresiei „dragostea e oarbă” în timp ce tânărul cuplu încearcă mai cu stângăcie, mai cu prietenie să treacă de impas.

The sixth installment in the franchise. Plot TBA.
cuvinte care se termina ie
29 mai 2026 la 20:41(52, comentarii)
româno-turce
29 mai 2026 la 20:41(58, articole)
momentele subiectulu literar
29 mai 2026 la 20:41(66, comentarii)
ce parfumuri preferati
29 mai 2026 la 20:41(26, articole)
polisemia a se razbuna
29 mai 2026 la 20:41(65, articole)
testamentul lui avraam
29 mai 2026 la 20:40(59, comentarii)
ar mai fi ceva
29 mai 2026 la 20:40(27, comentarii)
are plamanii tipa
29 mai 2026 la 20:40(68, comentarii)
te iubesc ca si
29 mai 2026 la 20:40(73, comentarii)
esti culmea
29 mai 2026 la 20:40(64, comentarii)
adolescente idol
29 mai 2026 la 20:40(3, articole)
DEX opusul cuvantului ilegitim
29 mai 2026 la 20:40(67, comentarii)
1 2 fila
29 mai 2026 la 20:40(77, comentarii)
compunere rau faci rau ajungi
29 mai 2026 la 20:39(11, comentarii)
propoziti cu verbul a avea
29 mai 2026 la 20:39(23, comentarii)
m-i se apleaca
29 mai 2026 la 20:39(77, comentarii)
IESI
29 mai 2026 la 20:39(50, comentarii)
haz
29 mai 2026 la 20:39(47, articole)
intorcea
29 mai 2026 la 20:38(14, articole)
padure fara uscaturi
29 mai 2026 la 20:38(19, articole)
emigrantii egypt
29 mai 2026 la 20:38(36, articole)
propozitii cu cuvantul fata
29 mai 2026 la 20:37(38, comentarii)
Nu vorbi unde nu sunt urechi
29 mai 2026 la 20:36(17, comentarii)
descalecator de tara
29 mai 2026 la 20:36(96, comentarii)
mama tu esti patria mea de grigori vieru
29 mai 2026 la 20:36(48, articole)
complicat
29 mai 2026 la 20:36(36, comentarii)
poa alpina
29 mai 2026 la 20:36(26, comentarii)
emigrare in canada
29 mai 2026 la 20:36(23, comentarii)
lectura poezie de magda isanos
29 mai 2026 la 20:35(21, articole)
Dorinta de charlotte lamb
29 mai 2026 la 20:35(17, articole)
conjugarea verbului a tusi in limba franceza
29 mai 2026 la 20:35(55, articole)
unde merge merge si
29 mai 2026 la 20:35(57, comentarii)
prince of persia
29 mai 2026 la 20:35(43, comentarii)
propozitii cu alba-iulia
29 mai 2026 la 20:35(32, articole)
explica expresia "dealuri caramizii calcinate cu altele avind acelasi sens ce efect are aceasta inlocuire asupra textului de baza
29 mai 2026 la 20:35(160, comentarii)
scrisoare catre bunici ca vt merge la ei in vacanta
29 mai 2026 la 20:35(92, comentarii)
100 lei
29 mai 2026 la 20:35(58, comentarii)
dar imi place sa fac parte la astfel de evenimente
29 mai 2026 la 20:35(49, comentarii)
omul nu poate trai de unul singur
29 mai 2026 la 20:35(117, comentarii)
a fi cu urechea sparta
29 mai 2026 la 20:35(60, articole)
insumi
29 mai 2026 la 20:35(43, comentarii)
portretul bunici mele
29 mai 2026 la 20:35(77, comentarii)
propozitie cu matanii
29 mai 2026 la 20:35(59, articole)
adriana bittel
29 mai 2026 la 20:35(21, comentarii)
sfarsit discurs
29 mai 2026 la 20:35(58, comentarii)
text argumentativ viitorul unui om ca si a unei lumi se construieste nu se viseaza
29 mai 2026 la 20:34(121, comentarii)
propoziţii cu predicate
29 mai 2026 la 20:34(107, comentarii)
cum sunt vazuti romanii in spania
29 mai 2026 la 20:34(56, comentarii)
14
29 mai 2026 la 20:34(88, articole)
cantec
29 mai 2026 la 20:34(50, comentarii)
anamorfoza
29 mai 2026 la 20:34(27, articole)
ce inseamna pocait
29 mai 2026 la 20:34(73, articole)
Tsi plandzi feata
29 mai 2026 la 20:34(50, comentarii)
Cronologia in Perioada 1918 – 1936
29 mai 2026 la 20:34(32, comentarii)
sensul cuvintului a spune
29 mai 2026 la 20:34(80, comentarii)
atunci cind am cele mai intime ginduri nu i le pot marturisi decit
29 mai 2026 la 20:34(138, articole)
modul de ase imbraca
29 mai 2026 la 20:34(95, comentarii)
cicatricea lui prometeu
29 mai 2026 la 20:34(51, articole)
sinonomul cuvantului a alege
29 mai 2026 la 20:34(28, comentarii)
Eu Pseudonim
29 mai 2026 la 20:34(86, comentarii)
compromis
29 mai 2026 la 20:34(45, comentarii)
dupa furtuna vine soare
29 mai 2026 la 20:34(46, comentarii)
polisemia cuantului sarbatoare
29 mai 2026 la 20:34(76, articole)
larg inteles opus
29 mai 2026 la 20:34(22, articole)
cafeaua cu lapte eu i-o dau la pat si muncesc cit sapte parca-s un
29 mai 2026 la 20:34(171, comentarii)
sensul secundar figurat al cuvantului a ploaie
29 mai 2026 la 20:34(86, comentarii)
salade de fruits
29 mai 2026 la 20:34(81, comentarii)
antrenamentul
29 mai 2026 la 20:33(75, comentarii)
top melodii anii 80
29 mai 2026 la 20:33(54, articole)
conpunery
29 mai 2026 la 20:32(48, comentarii)
viitorul unui om ca sa si al unui lumi se construieste nu se viseaza
29 mai 2026 la 20:31(81, articole)
ast
29 mai 2026 la 20:29(55, comentarii)
casa
29 mai 2026 la 20:29(18, comentarii)
http: ro wikipedia org wiki Cucerirea Transilvaniei de către maghiari
29 mai 2026 la 20:28(509, comentarii)
burka
29 mai 2026 la 20:28(46, comentarii)
singur pe lume
29 mai 2026 la 20:27(27, comentarii)
analiza verbului sezi
29 mai 2026 la 20:26(34, articole)
michael drosnin - codul bibliei
29 mai 2026 la 20:26(89, articole)
cuvinte cu inteles diferit ori
29 mai 2026 la 20:26(56, comentarii)
a implementa
29 mai 2026 la 20:26(59, comentarii)
incaperile cazul
29 mai 2026 la 20:26(54, articole)
cafea intravenos
29 mai 2026 la 20:26(18, comentarii)
jphn saul -protectorul
29 mai 2026 la 20:25(243, comentarii)
miss cafeneaua 2012
29 mai 2026 la 20:25(34, comentarii)
cuvinte inrudite cu organizat
29 mai 2026 la 20:23(17, articole)
asfintit atribute
29 mai 2026 la 20:23(77, comentarii)
domnilor
29 mai 2026 la 20:22(38, articole)
poftiti la cafea !
29 mai 2026 la 20:21(15, comentarii)
exsplica intelesul primelor doua strofe
29 mai 2026 la 20:20(176, articole)
e Gcuvantul GHIOZDAN
29 mai 2026 la 20:20(35, comentarii)
enunturi cu cuvantul cuib la figurat
29 mai 2026 la 20:19(20, articole)
propoziții cu parinti
29 mai 2026 la 20:18(61, comentarii)
zbaterea ochiuluidrept
29 mai 2026 la 20:18(63, comentarii)
cine a inventat cuvantul
29 mai 2026 la 20:18(53, articole)
cm se zice nasture an spaniola
29 mai 2026 la 20:18(78, articole)
ghetar
29 mai 2026 la 20:18(57, comentarii)
semnificatia cuvintelor cantec de vremelnicie
29 mai 2026 la 20:18(134, articole)
pasarele
29 mai 2026 la 20:18(31, comentarii)
idei principale califului barza
29 mai 2026 la 20:18(57, comentarii)
de unde a aparut cuvintul dor
29 mai 2026 la 20:18(22, articole)