Lucrăm la ea! 😊
Deocamdată, aruncați o privire la filmele zilei:

A desperate couple who have pulled off a string of high-end break-ins to pay off a mob debt. When they attempt to rob their latest victim, they find themselves caught in a deadly game of cat and mouse. The tables are turned and the hunters become the hunted.

Membrii supraviețuitori ai familiei Garrity trebuie să părăsească siguranța buncărului din Groenlanda și să pornească într-o călătorie periculoasă prin pustiul înghețat și devastat al Europei pentru a-și găsi o nouă casă.

În viitor, pe o planetă îndepărtată, tânărul Predator Dek, izgonit de propriul clan, își găsește un aliat neașteptat în Thia (Elle Fanning), un android al companiei Weyland-Yutani. Împreună vor porni în căutarea adversarului suprem.

Un actor american aflat în Tokyo, care se luptă să-și găsească un scop, acceptă o slujbă neobișnuită: lucrează pentru o agenție japoneză de „închiriat familii”, jucând roluri de înlocuitor pentru străini. Astfel, el redescoperă sensul vieții, sentimentul de apartenență și frumusețea conexiunii umane.

Viața lui Iroha este dată peste cap când Kaguya, o fugară lipsită de griji de pe Lună, se mută la ea și o convinge să evolueze într-o lume virtuală.

A crime-fighting cop maintains a zero-crime rate and faces job loss, so he decides to fabricate a major case, unaware that actual grave robbers are targeting a treasure-filled tomb located directly beneath his police station.

Marine biologist Johanne is doing research on a fish farm in Vangsnes, a rural community located by the fjord, when she encounters several strange occurrences. Along with the brutal deaths of two local teenagers, all signs point to the deep fjord; can there be more to the depths than the eye can see? At the bottom of the deepest fjord rests a mythical monster as large as a mountain, with a myriad of arms ready to crush and devour anything they can grab.

Two colleagues become stranded on a deserted island, the only survivors of a plane crash. On the island, they must overcome past grievances and work together to survive, but ultimately, it's a battle of wills and wits to make it out alive.

Înrobită de un tiran care dorește să-i distrugă seminția, Red Sonja trebuie să lege un grup de războinici pentru a se confrunta cu Dragan The Magnificent și mireasa sa mortală, Dark Annisia.

A series of high level jewelry thefts up and down the Pacific Coast Highway have gone unsolved for years, primarily because the perpetrator has lived by a strict code he calls ‘Crime 101'. Police attribute the thefts to Colombian cartels, but Detective Lou Lubesnick’s gut says it’s the work of just one man. Now the lone-wolf jewel thief is looking for that fabled final last score and Lou breaks all the rules of Crime 101.

Într-o viață de apoi în care sufletele au la dispoziție o săptămână pentru a decide unde își vor petrece eternitatea, Joan se confruntă cu alegerea imposibilă între bărbatul cu care și-a petrecut viața și prima ei dragoste, care a murit tânăr și o așteaptă de zeci de ani.

Marty Mauser, a young man with a dream no one respects, goes to hell and back in pursuit of greatness.

Încercând să lase în urmă viețile lor tumultoase, frații gemeni (Jordan) se întorc înapoi în orașul lor natal, doar pentru a descoperi o forță malefică și mai puternică așteptându-i să revină.

Realizing he may have sheltered his son for too long, Brian begrudgingly agrees to send his son B.J. on a college tour with his grandfather in the hopes that Joe can teach him a thing or two about Black History and the real world.

Un grup de artiști de circ care se îndreaptă spre ceea ce ei cred că este o nouă locație de spectacol, rămân blocați într-o pădure tropicală după ce barca în care se aflau e atacată de un șarpe anaconda, iar căpitanul este ucis. Ei se întâlnesc cu un braconier tenace care vânează astfel de șerpi și care își dă seama că acum ar putea avea suficientă momeală pentru a-l prinde. Dar, fiind artiști de circ, ei au câteva trucuri de supraviețuire în mânecă.

În „Gaşca de demolatori” doi frați vitregi înstrăinați, Jonny și James, se reunesc după moartea misterioasă a tatălui lor. În timp ce caută adevărul, secretele dau la iveală o conspirație care le amenință familia.

După ce familia i-a fost ucisă în război, un bărbat se întoarce acasă pentru a demonta locuința cu intenția de a o reconstrui în altă parte. Când ucigașul, un comandant al Armatei Roșii, îi dă de urmă, începe un periculos joc de - a șoarecele și pisica.

"Menajera" spune povestea unei femei care nu a reușit în viață, dar care se bucură să o ia de la capăt ca menajeră a unui cuplu elitist și bogat.

Diana's husband is taking her to an experimental trauma facility deep in the wilderness, but she can't remember why... As her memories begin to creep back in so do some unwelcome sinister truths about her marriage.

The original Four Horsemen reunite with a new generation of illusionists to take on powerful diamond heiress Veronika Vanderberg, who leads a criminal empire built on money laundering and trafficking. The new and old magicians must overcome their differences to work together on their most ambitious heist yet.

As their marriage quietly unravels, Alex faces middle age and an impending divorce, seeking new purpose in the New York comedy scene while Tess confronts the sacrifices she made for their family—forcing them to navigate co-parenting, identity, and whether love can take a new form.

This brand-new installment from The Muppets Studio and Point Grey Pictures will feature Kermit the Frog, Miss Piggy, Fozzie Bear, Gonzo, and the gang as they return to the Muppet Theatre to put on a variety show filled with music, comedy, and plenty of chaos.

Provocator și subversiv, Bugonia urmărește doi tineri obsedați de conspirații care ies din vizuinile lor virtuale și o răpesc pe Michelle, o puternică directoare generală pe care o cred o extraterestră venită să ne nimicească.

The powerful story of love and loss that inspired the creation of Shakespeare's timeless masterpiece, Hamlet.

A man from the future arrives at a diner in Los Angeles where he must recruit the precise combination of disgruntled patrons to join him on a one-night-six-block quest to save the world from the terminal threat of a rogue artificial intelligence.

When a new Ghostface killer emerges in the quiet town where Sidney Prescott has built a new life, her darkest fears are realized as her daughter becomes the next target. Determined to protect her family, Sidney must face the horrors of her past to put an end to the bloodshed once and for all.

Gina hates her Valentine's Day birthday and travels to Greece to prevent her boyfriend's proposal. With help from vacationers Johnny and his sister Mickey, she schemes to delay it - while questioning her relationship.

Will, a small goat with big dreams, gets a once-in-a-lifetime shot to join the pros and play roarball – a high-intensity, co-ed, full-contact sport dominated by the fastest, fiercest animals in the world. Will's new teammates aren't thrilled about having a little goat on their roster, but Will is determined to revolutionize the sport and prove once and for all that "smalls can ball!" He has to do something he has never done before.

June moves to Italy for a fresh start after her brother's death. At her new elite school, she is drawn to James, a dangerous bully involved in clandestine MMA fights, but begins dating his best friend, Will, the perfect honor student. However, appearances can be deceiving, and June soon discovers that no one at her school is who they seem, as everyone is hiding a secret. As tensions rise and hidden truths come to light, June must decide where her heart truly belongs.

Brazilia, 1977. Marcelo, un expert în tehnologie trecut de 40 de ani, trăiește ca un fugar. În plină săptămână de Carnaval, ajunge la Recife cu speranța de a-și regăsi fiul și de a găsi liniștea pe care o caută de ani de zile. Dar orașul pulsează de violență și neliniște, iar culorile, muzica și agitația carnavalului ascund o lume în care pericolul pândește la fiecare colț.

Când inamicul lor iese din nou la lumină după 16 ani, un grup de foști revoluționari strânge rândurile pentru a o salva pe fiica unuia dintre ei.

In the wake of the devastating war against the RDA and the loss of their eldest son, Jake Sully and Neytiri face a new threat on Pandora: the Ash People, a violent and power-hungry Na'vi tribe led by the ruthless Varang. Jake's family must fight for their survival and the future of Pandora in a conflict that pushes them to their emotional and physical limits.

After cracking the biggest case in Zootopia's history, rookie cops Judy Hopps and Nick Wilde find themselves on the twisting trail of a great mystery when Gary De'Snake arrives and turns the animal metropolis upside down. To crack the case, Judy and Nick must go undercover to unexpected new parts of town, where their growing partnership is tested like never before.

În „Instinct Primal” (Primate), vacanța tropicală a unui grup de prieteni se transformă într-o poveste terifiantă despre groază și supraviețuire.

Într-o reinterpretare gotică a clasicului lui Bram Stoker, regizată de Luc Besson, "Dracula: O poveste de dragoste" urmărește povestea unui prinț din secolul al XV-lea care, după moartea soției sale, renunță la credință și se transformă într-un vampir. Secole mai târziu, în Londra victoriană, el întâlnește o femeie ce seamănă izbitor cu iubita sa pierdută, declanșând o obsesie care îl condamnă să-și caute iubirea veșnică.

Când o scrisoare misterioasă îl cheamă pe James înapoi la Dealul Silențios (eng: Silent Hill) în căutarea iubitei sale adevărate, el găsește un oraș odată recunoscut, transformat de un rău necunoscut. Pe măsură ce James coboară mai adânc în întuneric, întâlnește figuri terifiante atât familiare, cât și noi și începe să își pună la îndoială propria sănătate mintală, în timp ce se luptă să dea sens realității și să reziste suficient de mult pentru a-și salva iubirea pierdută.

A passionate and tumultuous love story set against the backdrop of the Yorkshire moors, exploring the intense and destructive relationship between Heathcliff and Catherine Earnshaw.

Honor student Sean agrees to tutor rebellious Flora for a college recommendation letter. Their growing attraction complicates more than just their academic goals.
o zi
16 februarie 2026 la 11:10(1606, articole)
uri inteligenta fugea
16 februarie 2026 la 11:10(29, articole)
jandarm
16 februarie 2026 la 11:10(29, comentarii)
filmul singur in fata dragostei
16 februarie 2026 la 11:10(28, articole)
adjective pentru substantivul padurea
16 februarie 2026 la 11:10(33, comentarii)
poze cu leu animal
16 februarie 2026 la 11:10(445, comentarii)
o prop in care cuvantul vant sa fie cu sens figurat
16 februarie 2026 la 11:10(45, articole)
plec la romania
16 februarie 2026 la 11:10(1111, comentarii)
enunt-de ce este importanta invatatura
16 februarie 2026 la 11:10(29, comentarii)
zodia sagetator
16 februarie 2026 la 11:10(38, comentarii)
insusirile cuvantului usor
16 februarie 2026 la 11:10(30, articole)
scenete despre omul de zapada
16 februarie 2026 la 11:10(59, comentarii)
ce parte de vorbire este "domnitori"
16 februarie 2026 la 11:10(31, articole)
construiti enunturi cu verb ele a scrie si a vorbi la modul indicativ la toate timpurile trecutului persoana a ll-anumarul singular
16 februarie 2026 la 11:10(36, comentarii)
sa i-a
16 februarie 2026 la 11:10(44, articole)
campul semantic a cuvantului suflet
16 februarie 2026 la 11:10(39, articole)
adolescent de azi-si din totdeauna poate este(un tip)
16 februarie 2026 la 11:10(26, comentarii)
astai
16 februarie 2026 la 11:10(35, comentarii)
visezi culori
16 februarie 2026 la 11:10(25, comentarii)
relatia om si bunuri
16 februarie 2026 la 11:10(15, articole)
pastrati
16 februarie 2026 la 11:10(34, comentarii)
cine esti tu ingere
16 februarie 2026 la 11:10(76, comentarii)
cuvinte cu terminatia rĂ
16 februarie 2026 la 11:10(28, comentarii)
mare valuri
16 februarie 2026 la 11:10(42, articole)
familia de cuvinte al cuv mosantului mos
16 februarie 2026 la 11:10(43, articole)
domnul cand da da cu amandoua mainile
16 februarie 2026 la 11:10(34, articole)
coliba iepurasilor
16 februarie 2026 la 11:10(7, articole)
ca-i earba de noi si umbra de voi
16 februarie 2026 la 11:10(34, comentarii)
lady winter
16 februarie 2026 la 11:10(9, comentarii)
sub semnul lui monte cristo
16 februarie 2026 la 11:10(32, articole)
scrisoare de adio ADIO pdntru învatatoare
16 februarie 2026 la 11:10(19, comentarii)
ochii superbi
16 februarie 2026 la 11:10(38, comentarii)
http: ro wikipedia org wiki Cucerirea Transilvaniei de c%C4%83tre maghiari
16 februarie 2026 la 11:10(9, comentarii)
botezul meu
16 februarie 2026 la 11:10(24, comentarii)
fati sau fa-ti
16 februarie 2026 la 11:10(63, articole)
noapte buna prieteni
16 februarie 2026 la 11:10(38, comentarii)
explicatia proverbului la razboi nebunii intra in foc si inteleptii se folosesc
16 februarie 2026 la 11:10(57, comentarii)
Vasile Romanciuc poezia marii barbati Marii Barbati
16 februarie 2026 la 11:10(28, comentarii)
scrisoare pt prietenii
16 februarie 2026 la 11:10(59, comentarii)
nebunaticco sau nebunatic-o
16 februarie 2026 la 11:10(48, articole)
Alexandru Macedon refuzind apa
16 februarie 2026 la 11:10(41, comentarii)
cum se desparte in silafiintabe fiinta cuvantul distruge
16 februarie 2026 la 11:10(35, articole)
polisemia cuvantului intoarcere
16 februarie 2026 la 11:10(57, articole)
Pentru schimbarea C I a ramas sa mai trimit copia certificatului de nastere a unui copil il aveti atasat la acest e:mail
16 februarie 2026 la 11:10(14, comentarii)
cecilia desparte in silabe
16 februarie 2026 la 11:10(38, articole)
ingandurata
16 februarie 2026 la 11:10(26, comentarii)
"copiii orbi" de edmondo de amicis
16 februarie 2026 la 11:10(80, articole)
propozitii cu sare pt elevi de clasa a doua
16 februarie 2026 la 11:10(30, articole)
omonimul mina
16 februarie 2026 la 11:10(42, comentarii)
in ruptul capului
16 februarie 2026 la 11:10(40, articole)
i-am spus
16 februarie 2026 la 11:10(27, articole)
si nu mai stiam
16 februarie 2026 la 11:10(41, articole)
prajitura zambetul lui iliescu
16 februarie 2026 la 11:10(31, comentarii)
sa ne ploua cu roua de zarzari
16 februarie 2026 la 11:10(31, comentarii)
sinonimul cuvantului frunza-n dunga
16 februarie 2026 la 11:10(36, comentarii)
compunere descriptiva despre anotimpul toamna
16 februarie 2026 la 11:10(46, comentarii)
gesho jan minet kuzes anes
16 februarie 2026 la 11:10(10, comentarii)
cuvinte cu inteles asemanator pentru placut
16 februarie 2026 la 11:10(34, comentarii)
proopozitii cu cenusie
16 februarie 2026 la 11:10(34, articole)
vraji catolice ro
16 februarie 2026 la 11:10(59, comentarii)
la multi ani tati
16 februarie 2026 la 11:10(22, comentarii)
halowen
16 februarie 2026 la 11:10(40, articole)
nou uras ku flori
16 februarie 2026 la 11:10(37, articole)
despartire in silabe a cuvantului aminoacizi
16 februarie 2026 la 11:10(40, comentarii)
A da cu otet in salata
16 februarie 2026 la 11:10(46, articole)
propozitii cu cuvantul furie
16 februarie 2026 la 11:10(11, comentarii)
restu
16 februarie 2026 la 11:10(1920, articole)
a pierde expresi si locutiuni
16 februarie 2026 la 11:10(38, comentarii)
valoarea morfologica a cuvantului niciun
16 februarie 2026 la 11:10(30, comentarii)
confesiunile unei mame 1
16 februarie 2026 la 11:10(25, articole)
haine engleze
16 februarie 2026 la 11:10(32, articole)
propozitii cu sens figurat pentru cuvantul a visa
16 februarie 2026 la 11:10(24, comentarii)
zeenat aman
16 februarie 2026 la 11:10(47, articole)
intr-o singura ora de ion grecea
16 februarie 2026 la 11:10(29, comentarii)
FUSTA VERDE
16 februarie 2026 la 11:10(28, articole)
Moldova in viitor
16 februarie 2026 la 11:10(12, comentarii)
cuvinte cu acelasi inteles fugar
16 februarie 2026 la 11:10(19, articole)
vizitatori
16 februarie 2026 la 11:09(33, comentarii)
cum se scrie corect anne mary
16 februarie 2026 la 11:09(24, articole)
mea
16 februarie 2026 la 11:09(33, comentarii)
fluturele in oglinda ana blandiana pagina din volum
16 februarie 2026 la 11:09(23, articole)
legatura dintre sat si copilarie din poezia adios la florica
16 februarie 2026 la 11:09(41, articole)
Obiceiuri denunta la cangurii schiopi
16 februarie 2026 la 11:09(22, articole)
le-am putea oferi
16 februarie 2026 la 11:09(28, articole)
tradarea prieteniei
16 februarie 2026 la 11:09(28, comentarii)
imbuibatii care ne conduc
16 februarie 2026 la 11:09(36, comentarii)
cantece d armata vechi
16 februarie 2026 la 11:09(35, comentarii)
Supa de pui pentru suflet
16 februarie 2026 la 11:09(29, comentarii)
mihaela ce semnificatie are numele meu
16 februarie 2026 la 11:09(37, articole)
meditatii
16 februarie 2026 la 11:09(24, comentarii)
un mar primavara
16 februarie 2026 la 11:09(15, comentarii)
album clasa a12a 1996
16 februarie 2026 la 11:09(2, comentarii)
explicati expresia ati fost straine
16 februarie 2026 la 11:09(3079, articole)
alcatueste unor texte dupa un sir de intrebari
16 februarie 2026 la 11:09(34, comentarii)
cercul poetilor disparuti
16 februarie 2026 la 11:09(34, articole)
opinia mea un om nu trebuie sa incerce decat ce poate face
16 februarie 2026 la 11:09(21, articole)
frazeologizme despre apa
16 februarie 2026 la 11:08(26, articole)
rugaciunea unui dac eminescu destin
16 februarie 2026 la 11:08(40, articole)
filmele americane
16 februarie 2026 la 11:08(24, articole)
http: pe-blog eu
16 februarie 2026 la 11:08(34, comentarii)