Lucrăm la ea! 😊
Deocamdată, aruncați o privire la filmele zilei:

Povestea lui Odysseus în călătoria sa periculoasă spre casă după Războiul Troian, prezentând întâlnirile sale cu Polyphemus, Sirenele, Circe și terminând cu reîntâlnirea cu soția sa, Penelope.

După ce sunt separați timp de 15 ani, Sabia Puterii îl conduce pe prințul Adam înapoi în Eternia, unde descoperă că patria sa a fost distrusă sub domnia malefică a lui Skeletor. Pentru a-și salva familia și lumea, Adam trebuie să-și unească forțele cu cei mai apropiați aliați ai săi, Teela și Duncan/Man-At-Arms, și să-și îmbrățișeze adevăratul destin ca He-Man - cel mai puternic om din univers.

Realizatoarea unui podcast cu tematică înfricoșătoare se mută la mama ei muribundă pentru a o îngriji. Când primește înregistrări cu întâlnirile paranormale ale unui cuplu care așteaptă un copil, femeia descoperă că povestea lor seamănă cu a ei, fiecare casetă împingând-o spre nebunie.

Cum ar fi dacă ai putea vorbi cu animalele și ai înțelege ce spun ele? În noul lungmetraj Disney și Pixar, „Hopperi”, oamenii de știință au descoperit cum să faci un „salt” al conștiinței umane în animale-roboți, permițând oamenilor să comunice cu animalele pe limba lor! Aventura o prezintă pe Mabel, o iubitoare de animale/natură care profită de ocazia de a se folosi de această tehnologie, descoperind mistere din lumea animală, dincolo de tot ce și-ar fi putut imagina.

Visul lui Marty de a deveni cel mai mare jucător de ping pong este luat în derâdere și bagatelizat, însă acesta se încăpățânează să le demonstreze tuturor că orice victorie vine cu multe sacrificii.

When Bonnie receives a Lilypad tablet as a gift and becomes obsessed, Buzz, Woody, Jessie and the rest of the gang's jobs become exponentially harder when they have to go head to head with the all-new threat to playtime.

In the wake of the devastating war against the RDA and the loss of their eldest son, Jake Sully and Neytiri face a new threat on Pandora: the Ash People, a violent and power-hungry Na'vi tribe led by the ruthless Varang. Jake's family must fight for their survival and the future of Pandora in a conflict that pushes them to their emotional and physical limits.

O mică vietate a pădurii și o pasăre impunătoare fac brusc schimb de corpuri și trebuie să se alieze pentru a supraviețui celei mai nebunești aventuri din viața lor.

Mario, Luigi și prietenii lor sărbătoresc, în Regatul Ciupercilor, Festivalul Stelelor, un eveniment cosmic care luminează cerul cu comete și stele magice. Sărbătoarea este însă întreruptă brutal când Bowser Jr. atacă și o răpește pe prinţesa Rosalina.Pentru a o salva, Mario pornește într-o aventură prin galaxie, ajutat de fratele său Luigi, de Toad și de micile creaturi stelare numite Lumas.

Producția se dezlănțuie cu valuri de sânge, plus groază plină de acțiune și umor negru, în care o tânără trebuie să supraviețuiască o noapte în hotelul Virgil. Acolo un cult demonic ascuns a pregătit o capcană mortală care să facă din femeie ofrandă.

A moderator on an internet video-sharing platform stumbles across a potential snuff film ring hidden in the depths of the site's content. Are these gruesome videos merely a morbid work of shock-value fiction, or something all too horribly real?

În fiecare seară, un cioban citește cu voce tare o poveste de mister, prefăcându-se că oile sale înțeleg. Când bărbatul este găsit mort, oile își dau seama imediat că a fost o crimă și cred că știu totul despre cum să o elucideze.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, psihiatrul american dr. Douglas Kelley este însărcinat cu evaluarea stării psihice a prizonierilor naziști de rang înalt ce urmează a fi judecați în foarte mediatizatul proces de la Nuremberg. În timpul acestui demers, ajunge într-o confruntare psihologică tensionată cu Herman Goring, mâna dreaptă a lui Hitler, pentru că miza din spatele acestui proces este cu totul alta decât ceea ce își închipuise la început.

A special presentation set in the Marvel Cinematic Universe on Disney+. Plot TBA

A horror novelist visits a remote Irish inn to spread his parents’ ashes, unaware the place is rumoured to be haunted by a witch.

„Scapă cine poate 2” o urmărește pe Grace MacCaullay, singura supraviețuitoare a unui joc brutal care a dus la moartea soțului ei și a familiei acestuia. Acum, ea trebuie să-și protejeze sora mai mică, Faith, de familii rivale care se luptă pentru putere în același joc mortal.

O echipă secretă formată din agenți de elită trăiește în umbră. Când un despot nemilos fură o avere de un miliard de dolari, ei sunt trimiși să o recupereze – un jaf imposibil care se transformă într-un joc mortal de strategie, înșelăciune și supraviețuire.

Profesorul de științe Ryland Grace se trezește pe o navă spațială la ani-lumină de casă, fără să-și amintească cine e sau cum a ajuns acolo. Pe măsură ce memoria îi revine, Ryland începe să-și înțeleagă misiunea: trebuie să rezolve misterul substanței care provoacă stingerea soarelui. Profesorul trebuie să-și folosească cunoștințele și ingeniozitatea pentru a împiedica dispariția vieții pe Pământ...

Doi prieteni pleacă într-o călătorie de serviciu și întâmpină provocări neașteptate. Pe măsură ce rezolvă probleme și se apropie de localnici, experiența le lasă o amprentă profundă și le oferă o nouă perspectivă asupra prieteniei lor.

The fan favorite champions—now joined by Johnny Cage himself—are pitted against one another in the ultimate, no-holds barred, gory battle to defeat the dark rule of Shao Kahn that threatens the very existence of the Earthrealm and its defenders.

Descoperă povestea lui Michael Jackson, unul dintre cei mai influenți artiști pe care i-a cunoscut vreodată lumea, și viața sa dincolo de muzică, urmărind parcursul său de la descoperirea talentului său extraordinar ca solist al formației Jackson Five, până la artistul vizionar a cărui ambiție creativă a alimentat o căutare neobosită de a deveni cel mai mare artist de divertisment din lume, punând în evidență atât viața sa din afara scenei, cât și unele dintre cele mai emblematice momente din cariera sa solo de la începuturi.

Pe măsură ce Miranda Priestly se apropie de pensionare, ea se reunește cu Andy Sachs pentru a o înfrunta pe fosta sa asistentă, devenită rivală: Emily Charlton.

From part-time footballer to prime league legends, this is the story of Jamie Vardy's unprecedented path and his rise to the top against all odds.

Story follows a commercial fisherman, as he struggles to provide for his family and avenge his brother's death by fighting in a mixed martial-arts match against a dangerous opponent.

The evil Empire has fallen, and Imperial warlords remain scattered throughout the galaxy. As the fledgling New Republic works to protect everything the Rebellion fought for, they have enlisted the help of legendary Mandalorian bounty hunter Din Djarin and his young apprentice Grogu.

Comedia romantică „Drama” urmărește povestea de dragoste dintre Emma și Charlie. Cei doi formează un cuplu cât se poate de fericit, însă viitorul relației lor este subit pus în pericol atunci când un secret tulburător iese la iveală cu doar câteva zile înainte de nunta lor. Cu umor și ironie, filmul explorează sensul expresiei „dragostea e oarbă” în timp ce tânărul cuplu încearcă mai cu stângăcie, mai cu prietenie să treacă de impas.

Martin Short rememorează o viață animată de bucurie în acest documentar cu secvențe clasice, interviuri noi și filme de familie inedite, pline de vedete.

A woman testing her limits in the Australian wilderness is suddenly ensnared in a deadly game with a ruthless predator.

The sixth installment in the franchise. Plot TBA.

A brilliant and intelligent love comedy that celebrates second chances and new horizons, starring a strong and determined woman who settles the score.

Într-o interpretare originală și frapantă a celei mai cunoscute povești de dragoste, filmul „La răscruce de vânturi” îi are în rolurile principale pe Margot Robbie în rolul lui Cathy și pe Jacob Elordi ca Heathcliff, doi tineri din lumi diferite a căror dragoste interzisă devine otravă într-o poveste de iubire memorabilă, plină de dorință și nebunie.

After cracking the biggest case in Zootopia's history, rookie cops Judy Hopps and Nick Wilde find themselves on the twisting trail of a great mystery when Gary De'Snake arrives and turns the animal metropolis upside down. To crack the case, Judy and Nick must go undercover to unexpected new parts of town, where their growing partnership is tested like never before.

Doi colegi rămân blocați pe o insulă pustie, singurii supraviețuitori ai unui accident aviatic. Pe insulă, ei trebuie să depășească neînțelegeri din trecut și să colaboreze pentru a supraviețui. În cele din urmă, doar voința și inteligența îi vor scăpa cu viață.

Hunted for her rare blood type, a caged woman vows to fight alongside the assassin she loves to protect their future when an old enemy resurfaces.

Bart Millard, solistul trupei MercyMe, se confruntă cu o criză personală la apogeul succesului său. Pe măsură ce lumea sa se destramă, Bart se luptă cu convingerile și demonii săi interiori, căutând în același timp o cale prin care să iasă din impas.

A lonely elderly widow named Tova forms an unlikely friendship with a curmudgeonly cephalopod octopus named Marcellus, but unbeknownst to her, Marcellus is on a mission to solve a mystery that will heal the widow’s heart and lead her to a life-changing discovery.

Într-un subsol oarecare, dintr-un magazin de mobilă oarecare, pe un perete oarecare, o cale de acces răsare și duce către o nouă realitate amenințătoare.

After breaking the mysterious "One Wish Willow" to win his crush's heart, a hopeless romantic finds himself getting exactly what he asked for but soon discovers that some desires come at a dark, sinister price.

The estranged children of a once-famous artist hire a forger to complete his unfinished works so they can be discovered and sold after his death.
cine esti
13 mai 2026 la 01:39(34, comentarii)
dochia
13 mai 2026 la 01:39(60, comentarii)
frazeologisme roşu
13 mai 2026 la 01:38(76, comentarii)
adolescenta o peroada de romantism
13 mai 2026 la 01:38(34, articole)
vrabia
13 mai 2026 la 01:38(28, comentarii)
epitete cu cuvantul dulce luna
13 mai 2026 la 01:38(50, articole)
haios
13 mai 2026 la 01:38(108, comentarii)
tangoul iubirii
13 mai 2026 la 01:38(28, comentarii)
CONTACTOARE BUZAU NID2353-68
13 mai 2026 la 01:38(19, comentarii)
stabilire domiciliu belize
13 mai 2026 la 01:38(39, comentarii)
raman
13 mai 2026 la 01:38(24, comentarii)
deschideti sau deschide-ti
13 mai 2026 la 01:38(56, comentarii)
confirmare
13 mai 2026 la 01:38(16, comentarii)
vreau in franceza textul
13 mai 2026 la 01:38(41, comentarii)
vandalism
13 mai 2026 la 01:38(27, comentarii)
muti ani
13 mai 2026 la 01:37(33, comentarii)
dealuri
13 mai 2026 la 01:37(64, comentarii)
urias
13 mai 2026 la 01:37(52, comentarii)
catolic\
13 mai 2026 la 01:37(27, comentarii)
matrimonialenline matrimoniale
13 mai 2026 la 01:37(18, articole)
lipova
13 mai 2026 la 01:37(58, comentarii)
poarta
13 mai 2026 la 01:37(28, comentarii)
sinonimul cuvantului drumetet
13 mai 2026 la 01:37(49, comentarii)
scuze folositi
13 mai 2026 la 01:37(40, articole)
Sa-ti sarut mirosul De talpa De geana De colt de cer… Colind acum Pe cai ferate de gand Intr-o noapte atemporala
13 mai 2026 la 01:37(79, articole)
sensul propriu secundar al cuvantului a creste
13 mai 2026 la 01:37(39, comentarii)
vraji cu numere
13 mai 2026 la 01:37(65, articole)
bogdan artistu şi arenata hot de iubire
13 mai 2026 la 01:37(93, comentarii)
ocupare
13 mai 2026 la 01:37(41, articole)
nemul
13 mai 2026 la 01:37(57, comentarii)
analiza morfologica a cuvantului alba-i
13 mai 2026 la 01:37(76, comentarii)
24 ianuarie este o data importanta
13 mai 2026 la 01:36(63, articole)
traducere les enfants qui s aiment
13 mai 2026 la 01:36(72, comentarii)
bocanci
13 mai 2026 la 01:36(55, articole)
serviciu
13 mai 2026 la 01:36(37, comentarii)
descantece de întoarcerea persoanei iubite
13 mai 2026 la 01:36(82, articole)
valoarea morfologica a cuvintului o
13 mai 2026 la 01:36(55, articole)
love story
13 mai 2026 la 01:36(59, comentarii)
satul natal
13 mai 2026 la 01:36(49, articole)
flory
13 mai 2026 la 01:36(23, comentarii)
m-a-ndemnat
13 mai 2026 la 01:36(40, articole)
iti las semne mici de muscaturi
13 mai 2026 la 01:36(25, articole)
a vizita
13 mai 2026 la 01:36(50, articole)
a obisnui
13 mai 2026 la 01:36(53, articole)
strugure
13 mai 2026 la 01:36(55, comentarii)
a stav stalp
13 mai 2026 la 01:36(48, comentarii)
scirba
13 mai 2026 la 01:36(24, comentarii)
paremise
13 mai 2026 la 01:36(42, comentarii)
omonimul cuvantului larg
13 mai 2026 la 01:36(40, comentarii)
chinezi
13 mai 2026 la 01:36(51, comentarii)
joc dublu
13 mai 2026 la 01:36(32, articole)
mistretul cu colti de argint
13 mai 2026 la 01:36(7302, comentarii)
sunt cel mai bun prieten
13 mai 2026 la 01:36(20, comentarii)
salari in romaniahopa mitica lemn
13 mai 2026 la 01:36(30, comentarii)
bag pula in ele discoteci
13 mai 2026 la 01:35(17, comentarii)
imparti
13 mai 2026 la 01:35(20, comentarii)
aurel persu
13 mai 2026 la 01:35(41, comentarii)
sa u uitam a fi copil
13 mai 2026 la 01:35(26, articole)
bagami
13 mai 2026 la 01:35(40, comentarii)
caprui
13 mai 2026 la 01:35(76, comentarii)
Me
13 mai 2026 la 01:35(55, articole)
Singur
13 mai 2026 la 01:35(13, comentarii)
a pleca locutiuni verbale
13 mai 2026 la 01:35(66, comentarii)
parodie
13 mai 2026 la 01:35(20, comentarii)
in silabe cuvantul exact
13 mai 2026 la 01:34(22, articole)
pulover
13 mai 2026 la 01:34(24, articole)
florin Iaru Patimile după Petrarca
13 mai 2026 la 01:34(29, articole)
dureri
13 mai 2026 la 01:34(15, comentarii)
colier
13 mai 2026 la 01:34(61, articole)
desparte in silabe cuvantul topeau
13 mai 2026 la 01:34(87, articole)
poze vechi
13 mai 2026 la 01:34(39, comentarii)
hormoni
13 mai 2026 la 01:34(27, articole)
maimuta cu rabdare
13 mai 2026 la 01:34(39, comentarii)
follet
13 mai 2026 la 01:34(16, articole)
cetati
13 mai 2026 la 01:34(28, comentarii)
Alcatuiti enunturi in care cuvintul FOC sa aiba sensuri diferite
13 mai 2026 la 01:34(82, comentarii)
clarvazator
13 mai 2026 la 01:34(25, comentarii)
locuri unde se gasesc trufe negre
13 mai 2026 la 01:34(32, comentarii)
Little Eagle
13 mai 2026 la 01:34(12, comentarii)
desparte in silabe cuvantul ”needucat”
13 mai 2026 la 01:34(33, comentarii)
alcatuiti enunturi in care cuvintul baie sa aiba sensuri diferite
13 mai 2026 la 01:34(28, comentarii)
Caine insangerat
13 mai 2026 la 01:34(27, articole)
a ascunde
13 mai 2026 la 01:34(23, articole)
obligatile
13 mai 2026 la 01:34(23, comentarii)
polisemia cuvintului a rasari noi
13 mai 2026 la 01:33(64, articole)
expresii cu cuvantul a trage
13 mai 2026 la 01:33(35, comentarii)
loreley
13 mai 2026 la 01:33(33, comentarii)
preluarii societatii
13 mai 2026 la 01:33(63, articole)
leb
13 mai 2026 la 01:33(73, articole)
macii
13 mai 2026 la 01:33(18, comentarii)
poezii goethe
13 mai 2026 la 01:33(24, comentarii)
farse buzdugan
13 mai 2026 la 01:33(60, comentarii)
frazeologisme cu cuvintul cap
13 mai 2026 la 01:33(18, articole)
n-ati
13 mai 2026 la 01:33(44, comentarii)
atasat va trimit comanda pentru X
13 mai 2026 la 01:32(45, comentarii)
jelem
13 mai 2026 la 01:32(63, comentarii)
istanbul
13 mai 2026 la 01:32(27, comentarii)
frazeologisme cu iarna
13 mai 2026 la 01:32(40, comentarii)
urcati
13 mai 2026 la 01:32(50, comentarii)
propoziti cu cuvintul brinci
13 mai 2026 la 01:32(29, comentarii)