Lucrăm la ea! 😊
Deocamdată, aruncați o privire la filmele zilei:

În fiecare seară, un cioban citește cu voce tare o poveste de mister, prefăcându-se că oile sale înțeleg. Când bărbatul este găsit mort, oile își dau seama imediat că a fost o crimă și cred că știu totul despre cum să o elucideze.

Într-un subsol oarecare, dintr-un magazin de mobilă oarecare, pe un perete oarecare, o cale de acces răsare și duce către o nouă realitate amenințătoare.

Cum ar fi dacă ai putea vorbi cu animalele și ai înțelege ce spun ele? În noul lungmetraj Disney și Pixar, „Hopperi”, oamenii de știință au descoperit cum să faci un „salt” al conștiinței umane în animale-roboți, permițând oamenilor să comunice cu animalele pe limba lor! Aventura o prezintă pe Mabel, o iubitoare de animale/natură care profită de ocazia de a se folosi de această tehnologie, descoperind mistere din lumea animală, dincolo de tot ce și-ar fi putut imagina.

Aang, ultimul Airbender din lume, află despre o putere străveche care ar putea salva cultura sa de la dispariție. Cu ajutorul prietenilor săi, el pornește într-o călătorie în jurul lumii pentru a o găsi înainte să ajungă la cine nu trebuie.

Fiica mică a unui jurnalist dispare fără urmă în deșert. Opt ani mai târziu, familia este șocată când fata se întoarce acasă, iar ceea ce ar fi trebuit să fie o reuniune fericită se transformă într-un coșmar.

Doi colegi rămân blocați pe o insulă pustie, singurii supraviețuitori ai unui accident aviatic. Pe insulă, ei trebuie să depășească neînțelegeri din trecut și să colaboreze pentru a supraviețui. În cele din urmă, doar voința și inteligența îi vor scăpa cu viață.

După ce sunt separați timp de 15 ani, Sabia Puterii îl conduce pe prințul Adam înapoi în Eternia, unde descoperă că patria sa a fost distrusă sub domnia malefică a lui Skeletor. Pentru a-și salva familia și lumea, Adam trebuie să-și unească forțele cu cei mai apropiați aliați ai săi, Teela și Duncan/Man-At-Arms, și să-și îmbrățișeze adevăratul destin ca He-Man - cel mai puternic om din univers.

Când un nou ucigaș Ghostface apare în orașul în care Sidney Prescott și-a construit o nouă viață, cele mai întunecate temeri ale ei se adeveresc, deoarece fiica ei devine următoarea țintă.

Four years have passed since the events of No Way Home, and Peter is now an adult living entirely alone, having voluntarily erased himself from the lives and memories of those he loves. Crime-fighting in a New York that no longer knows his name, he's devoted himself entirely to protecting his city — a full-time Spider-Man — but as the demands on him intensify, the pressure sparks a surprising physical evolution that threatens his existence, even as a strange new pattern of crimes gives rise to one of the most powerful threats he has ever faced.

In the wake of the devastating war against the RDA and the loss of their eldest son, Jake Sully and Neytiri face a new threat on Pandora: the Ash People, a violent and power-hungry Na'vi tribe led by the ruthless Varang. Jake's family must fight for their survival and the future of Pandora in a conflict that pushes them to their emotional and physical limits.

Comedia romantică „Drama” urmărește povestea de dragoste dintre Emma și Charlie. Cei doi formează un cuplu cât se poate de fericit, însă viitorul relației lor este subit pus în pericol atunci când un secret tulburător iese la iveală cu doar câteva zile înainte de nunta lor. Cu umor și ironie, filmul explorează sensul expresiei „dragostea e oarbă” în timp ce tânărul cuplu încearcă mai cu stângăcie, mai cu prietenie să treacă de impas.

Producția se dezlănțuie cu valuri de sânge, plus groază plină de acțiune și umor negru, în care o tânără trebuie să supraviețuiască o noapte în hotelul Virgil. Acolo un cult demonic ascuns a pregătit o capcană mortală care să facă din femeie ofrandă.

"Menajera" spune povestea unei femei care nu a reușit în viață, dar care se bucură să o ia de la capăt ca menajeră a unui cuplu elitist și bogat.

A horror novelist visits a remote Irish inn to spread his parents’ ashes, unaware the place is rumoured to be haunted by a witch.

Povestea lui Odysseus în călătoria sa periculoasă spre casă după Războiul Troian, prezentând întâlnirile sale cu Polyphemus, Sirenele, Circe și terminând cu reîntâlnirea cu soția sa, Penelope.

Mario, Luigi și prietenii lor sărbătoresc, în Regatul Ciupercilor, Festivalul Stelelor, un eveniment cosmic care luminează cerul cu comete și stele magice. Sărbătoarea este însă întreruptă brutal când Bowser Jr. atacă și o răpește pe prinţesa Rosalina.Pentru a o salva, Mario pornește într-o aventură prin galaxie, ajutat de fratele său Luigi, de Toad și de micile creaturi stelare numite Lumas.

Descoperă povestea lui Michael Jackson, unul dintre cei mai influenți artiști pe care i-a cunoscut vreodată lumea, și viața sa dincolo de muzică, urmărind parcursul său de la descoperirea talentului său extraordinar ca solist al formației Jackson Five, până la artistul vizionar a cărui ambiție creativă a alimentat o căutare neobosită de a deveni cel mai mare artist de divertisment din lume, punând în evidență atât viața sa din afara scenei, cât și unele dintre cele mai emblematice momente din cariera sa solo de la începuturi.

Marine biologist Johanne is doing research on a fish farm in Vangsnes, a rural community located by the fjord, when she encounters several strange occurrences. Along with the brutal deaths of two local teenagers, all signs point to the deep fjord; can there be more to the depths than the eye can see? At the bottom of the deepest fjord rests a mythical monster as large as a mountain, with a myriad of arms ready to crush and devour anything they can grab.

Un singuratic de pe o insulă scoțiană îndepărtată salvează o fată din mare, declanșând o succesiune periculoasă de evenimente care culminează cu un atac asupra casei sale, obligându-l să se confrunte cu trecutul său agitat.

After breaking the mysterious "One Wish Willow" to win his crush's heart, a hopeless romantic finds himself getting exactly what he asked for but soon discovers that some desires come at a dark, sinister price.

The third installment in the Minions spin-off franchise. Plot TBA.

Dacă ai afla că nu suntem singuri în univers, dacă cineva ți-ar arăta, ți-ar dovedi asta, te-ai teme?

Profesorul de științe Ryland Grace se trezește pe o navă spațială la ani-lumină de casă, fără să-și amintească cine e sau cum a ajuns acolo. Pe măsură ce memoria îi revine, Ryland începe să-și înțeleagă misiunea: trebuie să rezolve misterul substanței care provoacă stingerea soarelui. Profesorul trebuie să-și folosească cunoștințele și ingeniozitatea pentru a împiedica dispariția vieții pe Pământ...

A woman testing her limits in the Australian wilderness is suddenly ensnared in a deadly game with a ruthless predator.

The evil Empire has fallen, and Imperial warlords remain scattered throughout the galaxy. As the fledgling New Republic works to protect everything the Rebellion fought for, they have enlisted the help of legendary Mandalorian bounty hunter Din Djarin and his young apprentice Grogu.

Archie Everhardt, o capră de dimensiuni modeste, sfidează așteptările alăturându-se unei echipe de elită în roarball - un sport periculos în care animalele concurează pe terenuri dificile, mereu în schimbare. Împreună cu coechipierii săi, el trebuie să demonstreze că își merită locul în Liga feroce.

The fan favorite champions—now joined by Johnny Cage himself—are pitted against one another in the ultimate, no-holds barred, gory battle to defeat the dark rule of Shao Kahn that threatens the very existence of the Earthrealm and its defenders.

Pe măsură ce Miranda Priestly se apropie de pensionare, ea se reunește cu Andy Sachs pentru a o înfrunta pe fosta sa asistentă, devenită rivală: Emily Charlton.

When Bonnie receives a Lilypad tablet as a gift and becomes obsessed, Buzz, Woody, Jessie and the rest of the gang's jobs become exponentially harder when they have to go head to head with the all-new threat to playtime.

After cracking the biggest case in Zootopia's history, rookie cops Judy Hopps and Nick Wilde find themselves on the twisting trail of a great mystery when Gary De'Snake arrives and turns the animal metropolis upside down. To crack the case, Judy and Nick must go undercover to unexpected new parts of town, where their growing partnership is tested like never before.

Doi prieteni pleacă într-o călătorie de serviciu și întâmpină provocări neașteptate. Pe măsură ce rezolvă probleme și se apropie de localnici, experiența le lasă o amprentă profundă și le oferă o nouă perspectivă asupra prieteniei lor.

Într‑un viitor marcat de infracționalitate, o corporație puternică impune deținătorilor de cronometre mortale să se elimine unii pe alții pentru a obține libertatea. Lukas, Eion și Elera se trezesc prinși într-un sistem letal, unde alianțe și confruntări le decid șansele de supraviețuire și controlul propriei vieți.

Hunted for her rare blood type, a caged woman vows to fight alongside the assassin she loves to protect their future when an old enemy resurfaces.

Într-o interpretare originală și frapantă a celei mai cunoscute povești de dragoste, filmul „La răscruce de vânturi” îi are în rolurile principale pe Margot Robbie în rolul lui Cathy și pe Jacob Elordi ca Heathcliff, doi tineri din lumi diferite a căror dragoste interzisă devine otravă într-o poveste de iubire memorabilă, plină de dorință și nebunie.

The sixth installment in the franchise. Plot TBA.

Atunci când o ciupercă mutantă și extrem de contagioasă scapă dintr-o unitate sigilată, doi tineri angajați - însoțiți de un specialist în bioterorism - trebuie să supraviețuiască celei mai sălbatice ture de noapte pentru a salva omenirea de la extincție.

O mică vietate a pădurii și o pasăre impunătoare fac brusc schimb de corpuri și trebuie să se alieze pentru a supraviețui celei mai nebunești aventuri din viața lor.

„Scapă cine poate 2” o urmărește pe Grace MacCaullay, singura supraviețuitoare a unui joc brutal care a dus la moartea soțului ei și a familiei acestuia. Acum, ea trebuie să-și protejeze sora mai mică, Faith, de familii rivale care se luptă pentru putere în același joc mortal.
cap de pisicai
8 mai 2026 la 02:54(67, articole)
prostul de grija
8 mai 2026 la 02:54(16, comentarii)
nu snt un om rau
8 mai 2026 la 02:54(41, articole)
analog
8 mai 2026 la 02:54(798, articole)
familia lexicala a cuvantului maior
8 mai 2026 la 02:54(57, articole)
imaginea romanilor in strainatate
8 mai 2026 la 02:54(54, comentarii)
fostul iubit
8 mai 2026 la 02:53(39, articole)
un copil voia sa scoata un peste din apa ca sa nu se inece
8 mai 2026 la 02:53(83, articole)
text argumentativ stiinta e a ta numai atunci cand o dai altora altfel ea este doar in tine
8 mai 2026 la 02:53(82, articole)
cautati
8 mai 2026 la 02:53(5315, comentarii)
polisemia cuvantului cine
8 mai 2026 la 02:53(23, articole)
lasare de betie
8 mai 2026 la 02:53(24, comentarii)
cafeaua mea
8 mai 2026 la 02:53(33, comentarii)
sa se mire
8 mai 2026 la 02:53(38, articole)
conversatie intre un elev si o vedeta
8 mai 2026 la 02:53(60, articole)
enunturi cu cuv
8 mai 2026 la 02:53(31, comentarii)
"martin eden"de jack london
8 mai 2026 la 02:53(66, articole)
mai speriat!
8 mai 2026 la 02:53(25, comentarii)
el a crescut sub varga invatatorului
8 mai 2026 la 02:53(62, comentarii)
a trece polisemantic
8 mai 2026 la 02:52(19, comentarii)
drept procesual penal
8 mai 2026 la 02:52(49, comentarii)
fel de a fi al unei persoane
8 mai 2026 la 02:52(24, articole)
Atlas
8 mai 2026 la 02:52(21, comentarii)
no ordinary love
8 mai 2026 la 02:51(81, articole)
cuvinte care se termina in che
8 mai 2026 la 02:51(79, comentarii)
radacina (temelie a unui lucru
8 mai 2026 la 02:51(37, comentarii)
knulp 2
8 mai 2026 la 02:51(29, articole)
valuri ca niste
8 mai 2026 la 02:50(63, articole)
osman bey firma verca stabul
8 mai 2026 la 02:50(55, comentarii)
dumbrava minunată
8 mai 2026 la 02:49(45, comentarii)
desbracat
8 mai 2026 la 02:49(54, comentarii)
adevarul ne face liber Nicolae Stainhardt
8 mai 2026 la 02:49(133, articole)
cuv cu acelasi sens pentru voiam
8 mai 2026 la 02:49(65, comentarii)
diminutivul cuvantului scoala
8 mai 2026 la 02:49(5895, comentarii)
tristete de toamna
8 mai 2026 la 02:49(46, comentarii)
literatura minimalista
8 mai 2026 la 02:49(45, articole)
familia mea in francezalia mea in limba franceza
8 mai 2026 la 02:49(58, articole)
fragmente cu paduri
8 mai 2026 la 02:49(11, articole)
sogel
8 mai 2026 la 02:49(1544, articole)
batu-lar
8 mai 2026 la 02:49(76, articole)
nu ma reg
8 mai 2026 la 02:49(63, comentarii)
scoate
8 mai 2026 la 02:49(30, articole)
a dormi iepureste
8 mai 2026 la 02:49(9, articole)
grama
8 mai 2026 la 02:49(52, articole)
eroi zei
8 mai 2026 la 02:49(51, comentarii)
cineva special
8 mai 2026 la 02:49(46, articole)
miratsens opus
8 mai 2026 la 02:49(11, comentarii)
manii
8 mai 2026 la 02:49(18, comentarii)
sunt bun dar si nebun
8 mai 2026 la 02:49(49, articole)
prietenul meu garrone
8 mai 2026 la 02:49(52, articole)
acte pentru israel
8 mai 2026 la 02:49(106, comentarii)
a inghiti-cuvinte inrudite
8 mai 2026 la 02:49(75, articole)
la adjectivul calzi adauga substantive
8 mai 2026 la 02:49(49, articole)
contele de monte cristo
8 mai 2026 la 02:49(105, comentarii)
propozitii cu cuvantul trandafirii si subtantivul dupa
8 mai 2026 la 02:49(108, articole)
in ceea ce priveste
8 mai 2026 la 02:49(63, comentarii)
Iesiti
8 mai 2026 la 02:49(414, articole)
o zi ploioasa de toamna
8 mai 2026 la 02:49(45, comentarii)
ce e cand se varsa cafeaua
8 mai 2026 la 02:49(62, articole)
incearca popa tanda
8 mai 2026 la 02:49(30, articole)
munaca citate
8 mai 2026 la 02:49(52, articole)
doi-lea
8 mai 2026 la 02:49(25, articole)
pasarea alba din copilarie
8 mai 2026 la 02:49(21, comentarii)
cum se desparte in silabe ciuperci
8 mai 2026 la 02:49(88, comentarii)
operele de catre giorge meniuc
8 mai 2026 la 02:49(55, comentarii)
comunere descriptiva cu imagini artistice si figuri de stil
8 mai 2026 la 02:49(86, comentarii)
provenienta cuvantului calatoare
8 mai 2026 la 02:48(9529, comentarii)
frazeologisme ro%25c5%259fu
8 mai 2026 la 02:47(15, articole)
maine va fi iarasi soare va creste o floare
8 mai 2026 la 02:46(67, articole)
mila
8 mai 2026 la 02:46(40, comentarii)
carti de citit engleza
8 mai 2026 la 02:46(81, comentarii)
cronologia in perioada 1918 – 1936
8 mai 2026 la 02:46(27, comentarii)
cred ca te incalzesc toti care apuca
8 mai 2026 la 02:45(55, articole)
cafenea las vegas iasi
8 mai 2026 la 02:45(22, comentarii)
insusirea cuvantului arbore
8 mai 2026 la 02:44(61, articole)
l iasi
8 mai 2026 la 02:44(72, articole)
iesit
8 mai 2026 la 02:44(40, articole)
popor
8 mai 2026 la 02:44(38, articole)
saadi
8 mai 2026 la 02:44(38, articole)
balta
8 mai 2026 la 02:44(43, articole)
mia
8 mai 2026 la 02:44(96, comentarii)
tine-am
8 mai 2026 la 02:44(1185, articole)
nu ma pricep
8 mai 2026 la 02:44(47, articole)
greu de ucis
8 mai 2026 la 02:44(49, articole)
o compunere de o pagina a unei intamplari hazlii
8 mai 2026 la 02:44(45, articole)
ieste sau este
8 mai 2026 la 02:44(66, comentarii)
e ziua mea
8 mai 2026 la 02:44(25, comentarii)
scrie un text coerent cu tema: pÄrinÅ£ii sînt modelul nostru de bunÄtate Åi omenie
8 mai 2026 la 02:44(29, articole)
invartate
8 mai 2026 la 02:44(37, articole)
Acțiune
8 mai 2026 la 02:44(6, comentarii)
mandria
8 mai 2026 la 02:44(31, articole)
vanzare
8 mai 2026 la 02:44(24, comentarii)
cremes
8 mai 2026 la 02:44(12, articole)
baktak
8 mai 2026 la 02:44(22, comentarii)
pamintul natal
8 mai 2026 la 02:44(18, articole)
romanul din toledo
8 mai 2026 la 02:44(44, articole)
ortograma mi-aduc
8 mai 2026 la 02:44(40, articole)
banda magnetica
8 mai 2026 la 02:44(53, comentarii)
casa ricordi
8 mai 2026 la 02:44(41, articole)
multam de urare
8 mai 2026 la 02:44(52, comentarii)