comentarii

compunere o zi din viata mea


Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
jeniffer - de beatlemaniacul la: 30/11/2007 01:25:31
(la: Deschide mi ochii)
Jeniffer, hai sa lasam gluma deoparte pentru cateva minute. Pana acum am tot incercat sa-ti fac infuzie cu cate ceva, dar am obosit. Asta va fi ultimul raspuns pentru tine la subiectul Dumnezeire. Nu cred ca esti marfa buna de modelat la un subiect atat de complex. Si nici nu cred ca e vina ta (pana la un punct) ca gandesti asa. Probabil ca parintii tai nu au avut preocupare pentru biserica, nu te-au obisnuit cu sarbatorirea Postului si alte indeletniciri crestine. Se spune ca Romania e un popor de crestini, sau mai bine zis se spunea. Caci vad ca dupa Revolutie s-au intamplat multe mutatii. In fine, cum sa-ti explic? Fara Dumnezeu esti GOL, nu gol in sensul de "fara haine", ci GOL, inauntru, nu ai lumina launtrica la care sa te adopostesti cand te simti coplesit, mic, neajutorat, cum vrei tu sa-i spui. Fara Dumnezeu nu ai nici un drum. Nu ma refer la drumul pana la piata si inapoi, pana la brutarie si inapoi, pana la bordel si inapoi. Tie iti lipseste INVATATURA. Invatatura te va duce la CUNOASTERE. Dupa mine, prima si cea mai insemnata preocupare a oricarui om (bineinteles, dupa preocuparea primordiala de a intra pe cafeneaua.com) trebuie sa fie grija pentru mantuirea sufletului care este fara de moarte. Degeaba agonisesti averi sau ocupi posturi inalte, daca nu ai formare duhovniceasca. Eu STIU ca pentru noi a trebuit Dumnezeu sa se faca om si sa sufere PENTRU NOI. Stai linistita, nu m-am imbatat, sant de-abia la prima bere, dar sper sa termin mai repede acest text, sa pot sa beau in liniste. Deci, CRED ÎN DUMNEZEU, chiar daca dar nu-L pot vedea cu ochii trupeşti ci numai cu ochii sufleteşti. Ar fi prea simplu ca Dumnezeu sa coboare printre noi, sa vina la tine intr-o seara si sa-ti dea un bobarnac, sa-ti zica: Ei, acum crezi? Probabil ca vei spune: Sariti, vrajitorie!!! Ma intreb si eu ca tolomacul: oare oi fi botezata? Daca da, nasii aia ai tai, nu au si ei cateva cuvinte sa-ti spuna despre toata aceasta "inchipuire"? Ai citit si tu macar o data CREZUL? Iata, te ajut eu (nu da ochii peste cap):

"Cred intru unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute. Si intru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de o fiita cu Tatal, prin Care toate s-au facut. Care, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit. Si intru Duhul Sfant. Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit. Care a grait prin prooroci. Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica. Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor. Si viata veacului, ce va sa fie. Amin".

Iata, daca nu ai trisat, si ai avut rabdare sa-l citesti, macar acum stiu ca am facut o fapta bunicica, am facut un ateu sa citeasca CREZUL!!! Ce tare sant!!!! Stai sa ma bat cu pumnii in piept. Nu sant fanatic, nu sant de-ai lui Roman Haiduc, sau cum il mai cheama. Crede-ma, daca mi s-ar oferi o sansa, ti-as da o zi din viata mea, sa traiesti in pielea mea, sa simti si tu altceva. Dar trebuie sa promiti ca nu faci excese de sex, ca nu te (ma) apuci de fumat, si ca nu infigi seringi in mine. In rest, fa ce vrei o zi intreaga, bucura-te de viata asa cum o vad eu, aprinde o lumanare pentru cei dusi, stai in genunchi cateva minute. Nu e rusinos, sa stii. Ce zici, facem miscarea asta? Am cam deviat un pic, scuza-ma. De obicei, nu ma ambalez asa, stau in pana mea, spun rugaciuni in gand, si atat. Dar m-ai cam zgandarit...
Inchei cu o zicere din LaoTZI: Cand esti tanar, esti mladios, ca ramura subtire. Cand imbatranesti, te intaresti, si de aceea esti foarte usor de rupt. Intelegi ce vrei.
Eu ma intorc la berea mea, si promit sa nu te mai sacai cu raspunsuri (la acest subiect). Imi pare sincer rau de tine, ai o gandire prea fixista, rece si fara dorinta de a cunoaste miracolul. Pacat. Dar, hei, santem diferiti, nu? Si e bine asa, imagineaza-ti si tu ce nasol ar fi daca noi am fi toti Brad Pitt si vvoi toate Angelina... Bleah...
Hai noroc










#261238 (raspuns la: #261214) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
thorn bird - de GloriaVictis la: 30/12/2007 11:21:46
(la: catelul meu:(()
A mea e castrata, nu s-a ingrasat si tot sare gardul cand poate :(((

Stii? Nu tin minte vreo singura zi din viata mea fara animal in casa...:-)
#269353 (raspuns la: #269342) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de INSULA ALTUIA la: 15/04/2008 15:40:50 Modificat la: 15/04/2008 16:05:33
(la: cinci pentru un text)
Dimineata ca sa-mi vin in simtire imi fac un ceai de sunatoare.
Ma imbrac rapid si plec la firma unde lucrez,, ma consult cu inginerul de la linia,montaj si uit sa inchid monitorul de pe biroul meu.
Dupa inchidera firmei fug repede la spital sa duc cuponul de pensie al soacrei mele ca sa nu platesc spitalizarea.
Si uite asa se mai sfirseste o zi din viata mea alergind la firma , spital si casa , unde ma asteapta sa pregatesc cina ,masina de spalat calcatorul si cei dragi care ma iau de odihnita ....(buburuza)
-basma
-freon
-sacal
-cocie
-curcubeu
#303056 (raspuns la: #302980) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de andreea tufa la: 06/04/2009 16:08:28
(la: Pana unde merge recunostinta fata de parinti?)
sa stii k si eu am trecut si trec prin aceeasi situatie,si mai am o luna pana la nunta.Viitorul sot este musulman,mai mare cu 12 ani,iar toata familia a fost impotriva relatiei.Luni de zile nu m-au bagat in seama,(m-am mutat cu el).Abia acum au accepatat,insa mi-au zis k dak vreau sa vina la nunta sa o aman.Nunta se apropie si kiar nu pot sa fac asta,nu e normal sa-mi ceara asta.Eu nu le-am cerut nimic doar sa fie langa mine.si merg inainte...k e bine k e rau,k voi plange in cea mai frumoasa zi din viata mea
brasovene, - de GloriaVictis la: 06/01/2010 13:48:14
(la: Unde merge mia, merge si suta...)
eu nu stiu cum e aia sa n-ai o vietuitoare in casa - nu-mi aduc aminte de zi in viata mea sa nu fi avut animal, pe oriunde am fost... am avut chiar si lemurieni :)) se jucau toata noaptea (deh, animale nocturne) si spargeau cam tot :))

tristetile sunt pe masura... cand se intampla cate ceva... dar...

cat despre mandria de a avea animal cu pedigree - asta functioneaza pana cand tii botzul in brate - dupa care nu mai conteaza prea mult constelatia genetica :)) asta, daca chiar te atasezi si nu-l vezi doar ca pe un ornament de bon-ton...

In rest, ca si copiii: iti cam devin stapani, daca n-ai grija :)))
#512483 (raspuns la: #512478) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zi de Sarbatoare - de LMC la: 04/08/2004 01:21:48
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Astazi, 3 August, sarbatorim 7 ani de casatorie, si tot astazi iubitul inimii mele implineste 33 de ani. Sint cea mai binecuvintata femeie pentru ca am un sot care niciodata nu uita sa-mi faca complimente, care in fiecare zi imi spune cit de mult ma iubeste, care ma ajuta la orice am nevoie, care isi cere iertare de fiecare data cind ne certam, care ma apreciaza, care ma respecta si care este deosebit de ingaduitor cu mine. El este tot ce am mai scump si mai bun in viata mea. Il iubesc, il ador, il respect si ma mindresc cu el.

Asa cum a zis si Ivy, de multe ori ma intreb oare ce merit am avut eu in fata lui Dumnezeu sa ma binecuvinteza in felul acesta. Nu-mi gasesc raspunsul niciodata, dar stau in rugaciunile mele si nu uit sa-I multumesc pentru sotul meu, sau sa-I cer ajutorul sa stiu cum sa fiu o sotie ideala.

Sa stiti ca nu va scriu ca sa va fac in ciuda si nici ca sa ma laud. Din contra, casnicia noastra este ceea ce este pentru ca in primul rind Dumnezeu face parte din familia noastra, iar apoi pentru ca amindoi luam in considerare mai mult persoana celuilalt. Sintem intr-o continua daruire unul fata de celalalt, si lucrul acesta il facem din dragoste si nesiliti de nimeni. Si ca sa fiu mai pe intelesul celor care nu inteleg ce-am zis, ginditiva ca el nu bate cu pumnul in masa iar eu nu-i aprind paie in cap, el nu ma ignora iar eu nu-l cicalesc, el nu pretinde ca eu sa stau in bucatarie si sa fac curatenie iar eu nu-i cer sa-mi aduca cadouri si flori sau stiu eu ce altceva. Daca ne-am certat niciodata nu ne-am dus la culcare fara sa ne cerem iertare unul de la celalalt.

Deci nu-i floare la ureche, chiar daca unii cred si o vad asa. Nu este usor, mai ales la inceput cind ai impresia ca luna de miere nu se va mai sfirsi dar dintr-o data dai cu capul de probleme si trebuie sa te modelezi dupa partenerul tau. Dar, vorba aia “practice makes perfect”, asa si cu daruirea continua, ea face casnicia perfecta.

Nu ne-am facut nici un plan pentru seara aceasta, de obicei nu facem nimic special sau diferit. Ne este indeajuns clipele petrecute impreuna in liniste. Azi dimineata insa am primit un telefon de la agenta care ne-a ajutat cu cumparatul casei. Mi-a zis ca vrea sa ne aduca o atentie ca multumire pentru transactia care am facut-o impreuna. Deci la sapte va veni pe la noi. Ma bucur pentru ca de mult am vrut sa o invitam la noi si acum avem ocazia sa ne vedem din nou. Este o femeie extraordinar de profesionista, amabila si draguta. Cred ca vom avea o vizita placuta. I’m really looking forward to it. Miine va spun mai multe.
Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu, - de (anonim) la: 12/02/2005 04:46:03
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Draga mea, viata nu e alceva decat ceea ce vrei tu sa fie. Nu te impiedica de micile dezamagiri care ti se ivesc in cale, exploteaza fiecare posiblilitate, inconjoarate de oameni pozitivi care te inspira, odihnestete, exerseaza, citeste, reflecteaza. Bucurate de fiecare zi, ca si cum ar fi ultima zi din viata ta. Viata e scurta -pretuieste fiecare secunda a ei!
#36097 (raspuns la: #32803) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ura mea a fost alimentata de - de clody la: 05/02/2006 21:16:45
(la: De ce te urasc)
Ura mea a fost alimentata de un om, de actiunile si vorbele lui si chiar de slabiciunile si naivitatea mea. Acum am taiat orice legatura cu omul acela. De razbunare nu poate fi vorba, nu-mi sta in fire, ar fi inutila si n-ar face decat sa ma apropie de o persoana care m-a facut sa sufar.

Vorbind aici ma ajuta foarte mult. Eu nu am folosit idei abstracte in textul meu, filosofiile ajuta atunci cand nu agaseaza.

Dar timpul trece si cred ca dorinta mea de a ma "vindeca" a fost primul pas spre uitare, nu eliminare completa, asta nu se poate intampla , dar viata mea de zi cu zi nu mi-o afecteaza. Viata e frumoasa, ma bucur de ea, nu stau sa sufar si sa retraiesc trecutul.

Dar m-a ajutat sa exprim ce simteam. Eram oricum en train de a uita. Acum e si mai departe de mine.

De l'amour le mieux
:) - de maan la: 12/02/2006 18:45:43
(la: truisme)
Toti au fost, sunt si vor fi fericiti atunci cand ii intrebi.
:))
eu n-am fost niciodata fericita-n azi, iar, dac-am fost, n-am constientizat-o decat mult mai tarziu, cand totul devenise deja spatiul amintirii.
nu m-a deranjat niciodata, atata timp cat gasesc inca multe lucruri pline, in 'ieri'.

Am fost fericit si am aflat lucrul asta abia dupa ce nu am mai fost.

voilà!
sau iata de ce am simtit ca-i cazul sa comentez in timp ce citesc.

Nu cred, ci mai degraba sunt convins ca erau elemente de firesc, de stare normala ce convietuiau cu cele care compuneau anormalitatea acelor timpuri. La nivel individual fiecare incerca sa „tricoteze” cu ele astfel incat sa supravietuiasca spiritual.

incerc sa-mi schitez in suflet viata mea de-atunci si amarul de pe cerul gurii imi sugereaza neputinta.
aveam 16 ani in '89 si n-am inteles decat mult mai tarziu cat noroc am avut ca s-a sfarsit si ce-nsemna bucuria cu care-mi aruncam ghizdanul in aer fiiindca nu mai facem geografia ca 'se luase iar lumina'.
aberant, adoram mirosul de petrol si bucuria de-a citi la lumanare ma coplesea.

trandafiri (urasc florile astea)

din adancuri, si eu.

Incerca sa ne transmita intr-un fel acea fericire de a fi acuplat mental cu idolii progresului socialist.

membra-n MAN, acelasi om, profesor de bilologie, mi-a cerut in prima zi de dupa revolutie, sa incep ora cu 'tatal nostru'.
i-am zis ca nu stiu.
de-atunci n-am mai invatat nimic la bilologie.

Odele de preainaltare ale muzicantei nu au nici o legatura organica cu Dumnezeu. El stie prea bine asta, dar e prea gentil ca sa-i spulbere schiloada fericire.

mmm...

Evident, acum mintea mea a mai incretit un pic si incep sa realizez ca nu are nici un rost sa ma mai privesc in oglinda dimineata, intrebandu-ma cat de fericit sunt si eventual ce trebuie sa mai fac ca sa prelungesc acest extaz.

mi se-ntampla, inconstient, de ceva vreme.
da-mi spun ca, daca-i semn de incretire, de ce nu-i loc de optimism ca s-o numesc pe-nfundate razand deja - intelepciune...:))))

te-am citit cu incantare.
sperand ca mai rezisti p-aici,

Parerea mea... - de cosmiK la: 02/05/2006 19:41:48
(la: CINSTIT sau IPOCRIT?)
" Cum e mai bine sa procedam in cazul in care calcam stramb in relatia cu partenerul (partenera noastra)?"
Daca intr-o relatie serioasa si profunda cu partenerul am ajuns in aceasta situatie, desi dupa parerea mea ar fi mult mai bine daca am preveni aparitia ei, eu zic ca corect si moral ar fi sa ii destainuim acestuia excapada noastra, chiar daca asta presupune suferinta de ambele parti, deoarece oricum partenerul are un simt special care il face sa realizeze ca ceva s-a schimbat in trairile noastre interioare, si incepe sa se intrebe chinuitor, uneori, ce s-a putut intampla de ne-am schimbat brusc atitudinea fata de el, fie devenind mai apropiati decat obisnuiam, fie indepartandu-ne pas cu pas, refuzand sa mai facem anumite lucruri in comun.
"Spunem partenerului nostru ce s-a intamplat cu riscul de a rupe relatia?"
Eu personal as spune-o, deoarece daca am ajuns aici e pentru ca am pus in pericol relatia noastra cu buna stiinta, acceptand sa ma destainui altuia sau gasind consolare in bratele acestuia, deci, actionand de aceasta maniera mi-am asumat riscul de a fi descoperita si de a da nastere unui conflict intre noi.
Daca partenerul meu ar avea puterea de a ierta aceasta excapada (pentru ca aici ma refer totusi doar la o ratacire de moment si nu la ceva premeditat), l-as iubi cu mult mai mult, si as face in asa fel incat sa nu mai cad niciodata in capcana altui barbat, care profitand de labilitatea mea ar incearca sa ma cucereasca. Dar si daca m-ar parasi pentru acest motiv nu l-as condamna pentru ca vina mi-ar apartine integral.
Cand ai o relatie serioasa si vrei sa intemeiezi o familie cu aceea persoana nu iti mai poti permite sa ai rataciri de moment ci trebuie sa fii mereu treaz si constient de faptul ca dorindu-ti o astfel de relatie nu mai ai voie sa calci "in strachini ori borcane".
Daca in schimb iti doresti sa gusti si din alte fructe ca sa vezi cum e, atunci mai bine nu iti asumi angajamente serioase fata de partener si traiesti asa cum vrei, avertizandu-l, insa, ca nu iti doresti o relatie de lunga durata ori oficializata.
"Ascundem asta si ne comportam la fel?"
Nu prea cred ca asa ceva se poate ascunde. Pana la urma tot te dai de gol, pentru ca relatia cu celalat evolueaza si te schimba uneori radical. Iar partenerul va realiza destul de curand schimabrea si chiar va intui care e motivul.
Eu, una nu mi-as putea minti partenerul si nici nu as mai putea trai langa el daca nu i-as marturisi cele intamplate, pentru ca m-as simti extrem de vinovata si viata mea ar fi un chin pe care nu as vrea sa i-l transmit si lui indirect, prin atitudinea pe care as avea-o zi de zi fata de el. Mai bine sufera la momentul cand am calcat stramb decat mai tarziu cand as putea fi descoperita sau si mai grav in cazul in care as fi casatorita dupa ce am mai si facut un copil impreuna.
"Cine e mai tolerant in astfel de situatii?"
Cred ca mai toleranta e femeia, pentru ca de generetii i-a fost inoculata ideea ca barbatului ii este permis sa mai calce stramb din cand in cand ca urmare a statului sau.
Dar si femeia e toleranta pana la un punct. Cand situatia se repeta de prea multe ori, nici macar statul de barbat, nu mai poate salva relatia in cauza, deoarece increderea in partenera a fost subminata de prea multe ori sau mult prea flagrant.
povestea mea - de anja la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Va voi spune povestea mea. Poate ca multi nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit, poate ca multi nu o sa inteleaga ce a insemnat si inca inseamna pentru mine.
Sunt de 10 ani impreuna cu sotul meu, casatorindu-ne abia acum 1 an jumate. Suntem impreuna de la 18 ani. Cand eram 2 copii. Relatia noastra a decurs lin, in armonie si intelegere. Fara certuri, fara suisuri si coborasuri. Eu am luptat pentru ea cum am stiut mai bine. Am vrut sa ne mutam impreuna, am cumparat apartament, am vrut sa ne casatorim, am vrut sa facem copii...dar nimic nu am obtinut usor. Pentru ca "nu era pregatit". Responsabilitatea era prea mare, nu era suficient de matur...ce sa mai, "nu era pregatit". Ma iubeste ca un nebun. Ma rasfata, "ma sterge zilnic de praf", imi face toate poftele, ma tine ca pe o printesa, ca pe un bibelou de portelan. Iar eu nu eram fericita. De ce? nici eu nu intelegeam. Si aruncam gandurile astea sub covoras. Am langa mine un om care mi-ar aduce si luna de pe cer, care ma iubeste ca un nebun, si eu, cea nerecunoscatoare, nu sunt fericita. Alungam gandurile astea. Ce motive de nefericire aveam? Si nu stiam sa imi raspund la intrebare. Si asa au trecut anii. Imi imaginam viata cu el (de ce nu?! aveam vreun motiv sa nu?), si prin urmare luptam pentru viitorul pe care il vedeam eu. Situatie materiala, casatorie, copii. O viata normala. cum au oamenii. Iar cand imi reveneau ganduri precum "dar el este cel ales?", "sunt fericita?", "voi putea fi fericita cu el toata viata?", "nu simt totusi ca imi lipseste CEVA care sa ma faca fericita? daca am tot, de ce nu sunt fericita?", le alungam. pentru ca nu stiam ce imi lipseste, pentru ca nu stiam de ce nu sunt fericita. Ma vedeam iubita, relatia mergea, si m-am multumit cu atat.
Un amanunt poate semnificativ care ar mai trebui mentionat este ca eu nu am fost indragostita de sotul meu, nici cand ne-am cunoscut. Da, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca il iubesc, iti spuneam ca da. Am ajuns sa il iubesc pentru omul bun care era, pentru dragostea pe care mi-o purta, pentru caracterul nobil si pentru gentiletea lui. Sau cel putin asa am crezut in tot acest timp.

Pana cand....pand cand l-am cunoscut pe EL. El, cel care imi este ca o picatura de apa, manusa care mi se potriveste perfect, jumatatea medalionului, cum ii place sa spuna. El, care m-a facut sa imi dau seama ca poate exista iubirea in adevaratul sens al cuvantului. El, care mi-a adus aminte de cum eram eu, de toate visele si dorintele mele. Mi-a adus aminte de mine. De mine - inainte. Inainte sa intru in letargie si resemnare. In care nici nu stiam ca sunt. Si o confundam cu fericirea. Si am inteles de ce nu sunt fericita. Si de ce nu am fost fericita. Am inteles ce lipsea. Am inteles ca lipsea omul care sa ma implineasca, acel cineva care sa imi inteleaga sufletul, acel cineva cu care sa ma potrivesc atat de bine. Manusa care sa imi vina perfect. Si tot atunci am vazut in urma regrete si renuntari. Am vazut cat m-am schimbat, am vazut letargia si resemnarea in care eram cand a intrat el in viata mea.

Am avut cateva tentative de a ma desparti de sotul meu. Aici, iar, ar fi cate ceva de spus. In primul rand, familia mea. Familia mea care ma iubeste. Si care a luptat in mod josnic alaturi de sotul meu si impotriva mea. Familia mea, care a reusit sa ma distruga psihic prin lupta pe care a dus-o. Familia mea, care a spus ca sunt nebuna, ca sa ma duc la psiholog, apoi ca sunt vrajita, ca am fost manipulata de diavol, ca imi distrug viata. Tineti cont ca parintii mei sunt intelectuali, cu doctorate. Bineinteles ca ei stiu mai bine ce e bine pentru mine. Ca vreau sa imi distrug fericirea si viata pentru ca am innebunit. Manipulata de diavol. Ca nu mai am pic de ratiune. Familia mea, care nu mi-a fost niciodata alaturi emotional, care nu ma cunoaste, care nu stie cine sunt, care nu a stiut niciodata nimic din ce a fost in sufletul meu, ea, acum stie ce e mai bine pentru mine. Ce? Ca renunt la o situatie materiala foarte buna, ca renunt la vila si masina de lux, ca renunt la un om care “uite si tu cat de mult te iubeste” si care ar face orice pentru mine....pentru ce? Ca sa ma mut “din centru la periferie”, cum chiar ei s-au exprimat. Sa ma duc langa cineva care a terminat medicina si nu profeseaza pentru ca situatia familiala nu i-a permis sa lucreze pe salariu de rezident, si care si-a reorientat cariera pentru a-si putea intretine familia. Un ratat, cum ar spune familia mea care ma iubeste. Care nu imi poate oferi vila si masina de lux. Concluzia lor: imi distrug viata, si ei stiu ce e mai bine pentru mine. Eu acum sunt nebuna, si nu judec. De aceea nu vad lucrurile in adevarata lor lumina.
Asta a fost familia mea. Dar nu e tot. Mai am de spus si despre sotul meu. Sotul meu, care mi-e drag. La care tin. In toti anii astia am avut grija de el, l-am sustinut si ajutat pentru a ajunge acolo unde a ajuns. Mi-este pur si simplu greu sa imi imaginez ca el ar putea face fata vietii fara mine. Nu este o persoana puternica. Nici eu nu sunt. Dar si-a gasit sustinerea de care avea nevoie in mine. Ei bine, reactia lui a fost ca nu poate trai fara mine, ca ma iubeste prea mult ca sa poata trai fara mine, ca daca ma pierde pe mine pierde tot, ca nimic nu mai are nici un sens in viata asta daca nu sunt eu. Am primit amenintari cu sinuciderea. Desi le prezint drept “amenintari”, nu au fost “daca pleci, imi tai venele”, ci spuse mai mult ca pe o rugaminte de a-l ierta pentru faptul ca nu poate rezista sa traiasca fara mine, ca dumnezeu va intelege ca va face asta din dragoste pentru mine ca altfel nu poate, ca nu poate sa nu ma iubeasca si ca nu poate trai cu gandul mereu la mine. Ei bine, sentimentele pe care le am dupa 10 ani pentru el, pentru omul cu care m-am inteles, cu care nu mi-a fost rau, cu care mi-am petrecut zi de zi, alaturi de frica ca l-as distruge si ca si-ar lua viata, m-au facut sa ma intorc de fiecare data la el. Am renuntat. Am renuntat sa mai cred in fericirea absoluta, sa cred ca imi este interzisa, ca asta mi-e destinul. Si sa ma resemnez. In acest moment, m-am intors la sotul meu. Nu va pot descrie suferinta si durerea pe care o resimt. Lacrimile care imi curg pe obraz. Cateodata simt disperare, cateodata simt resemnare fata de viata care ma asteapta.

Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi mesajul meu atat de lung.
parerea mea - de gigi2005 la: 10/11/2006 23:44:26
(la: ce parere aveti despre femeile de azi(nu toate..aproape) :))
o spun din experienta. Pana nu am gasit omul cu care sa impart si afacerile si asternutul si viata nu a mers nimic.
Auzim mereu in jurul nostru: nimeni nu e de neinlocuit. Dar daca am face cumva, cu maiestrie, ca noi sa fim indispensabile barbatului nostru? Ca de noi sa depinda multe lucruri astfel incat el sa poata spune: viata mea nu e intreaga fara tine!
Noi nu avem mai mult de 2 ore/zi cand nu ne vedem. Petrecem mult timp impreuna, calatorim mult tot impreuna.

Dragii nostrii barbati, nu va vrem locul. Dar vrem sa ocupam cat mai mult loc in viata voastra, asta e tot.
#156337 (raspuns la: #156231) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cri cri, sunetele sunt, insusi, viata mea. - de Muresh la: 08/06/2007 04:04:22 Modificat la: 08/06/2007 04:07:51
(la: Sounds)
Exista la mine o asociatie "sunatoare" pentru tot ce mi se intimpla.
De exemplu, ultima polemica aici pe forumel a ramas in memoria mea ca sunetul uni cutit de fier care taie ceva cu scrishnet, pe o farfurie de portelan.
O floare e un sunet. O femeie, urita sau nu, tinara sau nu - sunet.
La astea se adauga si mirosul.
La Galati eram noi, studenti veniti din Iasi la practica acolo. Ne intreceam care mai de care in "acte de bravura".
Unul din ele era sa traversam linia ferata inaintea trenului care se apropia de statie. Dupa multe "experiente", miza crescuse.
Ultimul coleg aproape ca fuse "mingaiat" de locomotiva.
Vine si rindul meu.
Ma uit eu la fetele colegilor si stiu: viata cu onor sau moartea.
Taaare mai eram timpiti cu totii si eu in frunte.
Locomotiva m-a atins si am "zburat" vreo zece metrii, cazind in afara terasamentului, bafta mea, pe un stog de paie proaspat cosite.
Miros de pamint reavan, de iarba suculenta, praf in nari si muzica...
Daca nu auzeam cintecul ala tempit/languros - "Lalele, lalele, frumoasele mele lalele,...", as fi auzit altul, venit din sufletul meu.
Parca nici nu am nevoie de YouTube. Le am pe ale mele.
eu sunt cea mai importanta persoana din viata mea... - de impreuna2006 la: 19/10/2008 10:50:00
(la: "eu sunt omul care ... ")
ARGUMENTEZ

A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari... la unele stia sa le raspunda, la altele nu... Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept. Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un o vrabiuta pe care planuia sa o foloseasca pentru a insela inteleptul.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund vrabiuta in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e vie sau moarta.
Daca va zice ca e moarta, imi voi deschide mainile si o voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e vie, o voi strange si o voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.
Cele doua fete au mers la intelept care medita si l-au gasit meditand.
- Am aici o vrabiuta ... Spune-mi inteleptule, e vie sau moarta?
Foarte calm, inteleptul surase si le zise:
-Depinde de tine... fiindca e in mainile tale....

MORALA

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si vrabiuta. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.
VIATA CA FAPT DIVERS - de moreni la: 31/05/2009 22:03:45
(la: Divortul, un esec?)
NU VA LASATI INSELATI DE APARENTE TOTUL POATE PAREA O BUTAFORIE SI IN REALITATE ESTE VIATA DE ZI CU ZI. DACA ITI DORESTI CU ADEVARAT POTI AVEA! DESI EU IMI DORESC NU STIU DACA AM SA REUSESC PT CA NU DEPINDE DOAR DE MINE. SE PARE CA MAI SUNT SI ALTE PERSOANE INTERESATE CA VIATA NOASTRA DE FAMILIE SA NU MEARGA. VA ROG SA CITITI CU GHILIMELE DE RIGOARE.VIATA ARE O MULTITUDINE DE FORME PE CARE NICI NU LE BANUIM . DIVORTUL ESTE UNUL DIN ELE. DAR NU VA GANDITI CA ATI REZOLVAT TOTUL DACA ATI DIVORTAT! ABIA ATUNCI INCEP ADEVARATELE PROBLEME. CEI CARE AU TRECUT PRIN ASTA STIU CE SPUN
EU INCA NU AM AJUNS SA IL INCEP(DIVORTUL) DAR NU INSEAMNA CA NU POT SA VAD VIITORUL
DE DUPA. ADICA ACUM AVEM n PROBLEME,DUPA VOM AVEA n+1 CEL PUTIN
PUNCT SI DE LA CAP. NU EXISTA ASA CEVA. EXISTA O CONTINUARE TREBUIE SA O DORIM DACA EXISTA CAPACITATEA DE A CONCEPE IN MINTEA NOASTRA CA REALITATEA DE ZI CU ZI NU INSEAMNA SI REALITATEA PE CARE NOI O GANDIM.CEI CARE DORESC DIVORTUL DIN MOTIVE PE CARE DOAR EI LE INTELEG TRAIESC IN ALTA DIMENSUNE A SPATIULUI SI CHIAR A TIMPULUI.DAR TOT ODATA SUNT CONTEMPORANI CU NOI. AM CREZUT CA AM GASIT CEA DE A DOUA JUMATATE DE SFERA CARE SE POTRIVEA MOZAICULUI RUPTURI DAR IN SCURT TIMP CRED CA MI-SE VA DEMONSTRA CONTRARIUL SI ASTA DUPA 18+4 ANI CASATORIE+TATONAREA DE DINAINTE
POTI SA STERGI CU BURETELE ? ATATIA ANI DIN VIATA? SA AI UN COPIL DE 15 ANI CARUIA TREBUIE SA II EXPLICI DE CE NU MAI EXISTA ACEASTA FAMILIE?
ESTE FOARTE GREU! EU SUNT PE PUNCTUL DE A CLACA! SA NU MAI POT SA LUPT PT A TRECE MAI DEPARTE.EU VREAU SA LUPT,DAR MI-SE TAIE TOATE PORNIRILE DE A REFACE CEEACE AM REUSIT SA STRIC CU VOIE SAU FARA VOIE. AM FACUT O PROPUNERE: SA O LUAM DE LA INCEPUT DE PE ALTE BAZE. TOTUL IMI ESTE REFUZAT. DE CE ? AM COMIS O CRIMA CARE NU POATE FI IERTATA? SAU NU AM FACUT DECAT SA IMI DAU SEAMA DE GRESELILE DE CARE MA FAC VINOVAT?
NU IMI CONVINE SA FIU ACUZAT DE O "CRIMA" PE CARE NU AM COMISO
FIECARE ARE PROBLEMELE SALE DE FAMILIE
SA NI-LE REZOLVAM ASA CUM NI LE-AM CREAT ADICA SINGURI . VA DORESC LA TOTI CARE CITITI ACESTE RANDURI SA NU AJUNGETI CA MINE.ADICA SUNT PE PUNCTUL DE A INCHEIA SOCOTELILE CU VIATA! PT CA VIATA MEA AM DEDICAT-O ACESTEI FEMEI PE CARE O IUBESC SI CARE ESTE INCA SOTIA MEA VREAU SA IMI REFAC FAMILIA,VIATA DE FAMILIE,SI TOATE GRESELILE PE CARE LE-AM COMIS IN TERCUT
DAR NU MI-SE ACORDA ACEASTA SANSA. SUNT UN CONDAMNAT SA TRAIESC IN SINGURATATE SAU MAI RAU SA MOR IN UITARE SI DISPRETUIT DE CEI PE CARE I-AM IUBIT SI II IUBESC.MULTUMESC CELOR CARE M-AU AJUTAT SA AJUNG AICI! PT CA LA FINAL TOT EU VOI FI VINOVATUL SI TOTUL SE VA CONCRETIZA IN "VIATA CA FAPT DIVERS"
adio VA SPUNE MORENI
#445998 (raspuns la: #445879) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Te intreb : - de LMMagain la: 18/11/2003 13:03:42
(la: Parinte pentru prima oara)
Ai numai baietelul pe care de curind l-ai avut in vizita si care a plecat iar in Rominia?
Se aude dor in cuvintele tale... Indraznesc sa ma intreb de ce nu il tii cu tine.... Este mare lucru sa IL CRESTI TU, caci cu fiecare zi ce creste linga tine creste neasamanata iubire de mama si cu nimic comparabila relatie cu copilul tau. Mai ales daca este baiat.
Cu cit este mai mult cu tine cu atit mai mult devii MAMA lui.
Vezi tu, anumite imprejurari in viata mea m-au tinut departe de fiul meu citeva luni, poate opt. Vinovatia pe care am simtit-o toate acele luni si dupa aceea pentru timpul din viata lui pe care eu l-am pierdut, nu am sa o uit niciodata. Si cind ne-am reunit si l-am avut iar cu mine,am simtit de parca era o groapa intre noi pe care trebuia sa o umplu si speram ca o voi umple...

Imi amintesc ce am simtit prima data,ca mama, un sentiment imens de usurare si mindrie, simteam ca iubesc pe toata lumea si ca m-am renascut si mai plina de viata si energie de cum fusesem...
Asta a fost prima data.
A doua oara, a fost altfel...M-am uitat curioasa si cu suspiciune sa vad la ce am dat viata...si am respirat usurata cind o asistenta a zis `` o fetita, frumoasa`´, si atunci am inceput sa o iubesc...:))
Sigur primele momente cind ne recunoastem parinti sint extrem de importante si simbolice, dar importanta noastra in viata lor creste cu fiecare moment dupa aceea...
Josif C. Drãgan - de SB_one la: 20/12/2003 13:31:05
(la: Romani in strainatate)
Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:


#7014 (raspuns la: #6999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prof. dr. ing. Doru Stefanescu de la Universitatea din Alabama - - de SB_one la: 26/01/2004 13:37:26
(la: Jos palaria!)
Diaspora in direct
"Fiindca sunt muncitori si inteligenti, romanii din America au un mare succes"
-interviu cu prof. dr. ing. Doru Stefanescu de la Universitatea din Alabama - SUA

Fugit din Romania in 1980, la varsta de 38 de ani, pentru ca se simtea "un fir de nisip intr-o moara care macina tot", prof. dr. ing. Doru Stefanescu ajunge in America, visul oricarui roman. Cunoscut deja in Lumea Noua pentru lucrarile prezentate la congrese internationale in domeniul metalurgiei, prof. Stefanescu n-a asteptat prea mult: dupa doua saptamani, i s-a ivit un angajament. De-aici si pana la colaborarea cu NASA n-a fost decat povestea unui om care a vrut sa invinga.

-Domnule profesor Stefanescu, ati plecat din Romania cu directia fixata pe America?
-Da, pentru ca aveam o invitatie ca sa prezint o lucrare la un congres american. Totusi, nu doream neaparat sa raman in SUA, pentru ca nu plecam undeva anume, ci plecam de undeva. Am plecat cu sotia mea (ne lasasem fetita acasa, cu parintii mei). Printr-un prieten resitean, am cunoscut un contrabandist in Iugoslavia, care ne-a rezolvat problema banilor, dar ne-a si invatat cand sa luam avionul spre America (era pe-atunci un tratat intre Romania si Iugoslavia, de a-i intoarce pe cei care trec ilegal frontiera, dar mai era o conventie cu americanii, prin care oamenii erau lasati sa treaca). Pe aeroport, granicerul iugoslav ne-a cerut pasapoartele, a vazut ca-s romanesti si ni le-a inapoiat, fara a le deschide macar, ca sa le stampileze. Conform actelor, deci n-am parasit nici pana azi Iugoslavia... Asa am ajuns in America si imediat ce-am ajuns, am telefonat celor care ma invitasera la congres, si le-am spus ca intentionez sa raman aici. Mi-au spus ca va dura cateva luni pana voi gasi de lucru (in 1980, si America era in criza). Dar dupa numai doua saptamani, am primit un telefon de la Universitatea din Wisconsin, care mi-a oferit pozitia de visiting profesor: cu bani putini, dar suficienti pentru a trai in conditii mai bune decat cele pe care le aveam in Romania (de fapt, din acei bani am putut sa-mi iau masina). Cea mai grea faza, in America, atunci cand incerci sa gasesti de lucru, este primul serviciu, caci nimeni nu stie in ce masura cunosti limba, ce experienta ai, daca intelegi modul cum functioneaza societatea, sistemul de lucru. Noroc ca americanii sunt, in general, foarte generosi cu strainii. Daca vorbesti putin engleza, iti declara imediat ca vorbesti perfect. Sosisem cu doua geamantane doar si, peste putin timp, s-au gasit oameni care ne aduceau paturi, farfurii, linguri. Ospitalitatea romaneasca, e adevarat, pare inegalabila: daca-ti vine un strain in casa, ii dai patul tau; in America, nu-ti da patul sau nimeni, iti da insa alt pat.

Cand am inceput lucrul, am fost foarte ponderat, constient ca ma aflu intr-o societate noua, extrem de competitiva si unde trebuie sa invat regulile. Mi-am vazut de treaba. Dupa cateva luni, am inteles cum functioneaza sistemul si-am putut sa fiu mai agresiv, lucru foarte pozitiv in America, asta insemnand abilitatea de a-ti urmari scopurile profesionale.
-Cum ati ajuns sa colaborati cu NASA?
-In prezent, functionez ca profesor la Universitatea din Alabama, o universitate de stat, a treia ca vechime din SUA (dateaza din 1831), dar asta nu ma impiedica sa am si colaborari. Colaborez cu NASA din 1981, cand am avut primul contact cu ei, realizat -cum spun americanii: "you pour yourself, but your bootstraps" (adica, te ridici prin propriile-ti forte). Foarte importanta -in sistemul american -este credibilitatea, prestigiul pe care-l ai, atunci cand promiti un lucru. Daca dai gres o data -este-n regula, dar daca dai gres de doua ori -nimeni nu mai are incredere si nu-ti mai da bani. Astfel, mi-am format reputatia ca-mi indeplinesc obligatiile.

Cu NASA, am avut ocazia sa initiez doua experiente. Sunt ceea ce se cheama "NASA Principal Investigator" -un titlu pe care-l obtii atunci cand o experienta propusa este acceptata pentru zbor. Am participat la doua zboruri: in iunie-iulie 1986 si anul trecut, in noiembrie (cand am discutat cu astronautii prin intermediul televiziunii). Fascinant e ca atunci cand experimentul a fost aprobat pentru spatiu, succesul misiunii depinde de participarea a sute de oameni. Efortul este coplesitor, iar succesul implica responsabilitate.
-Domnule Stefanescu, in Occident este obiceiul ca profesorilor universitari sa li se acorde o data la 7 ani un an liber, asa-numitul "an sabatic". Dv. ati beneficiat de acest lucru?
-Da, am avut un an sabatic in 1994, pe care mi l-am petrecut in Franta, la Nancy, unde am lucrat, iar pe copii i-am inscris la scoala. Anul sabatic dureaza, de fapt, sase luni, perioada pe care universitatea ti-o plateste integral.
-Cum arata o zi din viata dv.?
-Depinde. Circul destul de mult, deoarece -ca sa ai o activitate de cercetare -trebuie sa existi din punct de vedere stiintific, prin prelegerile pe care le tii. Ca si tenismenii profesionisti, avem turnee, ne mutam din oras in oras, tot la o luna-doua, ca sa nu ne uite lumea. In schimb, daca sunt la universitate, imi place sa fiu la ora 8 la lucru, pentru ca, de fapt, acolo nu este un program fix. Nu intereseaza pe nimeni prezenta fizica. Daca stai acasa si obtii rezultate, asta-i foarte bine. Avem asa-zisa politica a "usii deschise", iar usa mea este intotdeauna deschisa dialogului cu studentii. Predau semestrial 1-2 cursuri, pe care mi le pregatesc cu minutiozitate.
- Sunt multi romani valorosi in America?
-Romanii care sunt in America, pentru ca-s muncitori si-n general inteligenti, au un mare succes. Problema nu e romanul, ci sistemul. Cand romanul intra intr-un sistem in care se poate valorifica, se valorifica. Am avut studenti romani care au venit in America in ideea ca vor invata si se vor intoarce, ajutand la promovarea stiintei romanesti. Ei bine, nu mai vor sa se intoarca. Nu este neaparat mirajul economic, ci conceptia: "daca ma duc acolo (Romania), nu pot sa fac ce fac aici (America)".
-Ce credeti despre dorinta tinerilor de a parasi Romania?
-Eu cred ca aceasta este o problema personala si sunt adeptul totalei independente individuale. Aceasta decizie este decizia fiecaruia dintre noi, si nu cred ca avem dreptul sa stabilim legi prin care sa dictam individului ce trebuie sa faca cu viata lui. Cred ca rolul politicienilor este de-a asigura un sistem care sa fie atractiv pentru tineri, altfel tinerii se vor duce acolo unde-si pot valorifica potentialul.
-Va asupreste o anume nostalgie a Romaniei?
-Tara ramane totdeauna in suflet. Este ca prima iubire -nu se poate uita. Este o senzatie stranie, intr-un fel, pentru ca emotiile sunt mixte: pe de-o parte ma simt ca si cum n-as fi plecat niciodata, pe de alta parte -ca si cum n-as fi fost aici niciodata...
-Cum incercati sa ajutati Romania?
-Initial, intentia mea a fost de-a aduce in America studenti, pentru a-i educa si a-i trimite inapoi. Aceasta metoda nu prea are succes: odata ajunsi acolo, au rezultate si nu se mai intorc. Va dau ca exemplu pe Laurentiu Nastac -un element foarte valoros, care lucreaza la o companie de cercetare in Pennsylvania, platita de Marina Americana. Lucreaza in domeniul superaliajelor -un domeniu de varf; alt exemplu este cel al lui Adrian Catalina -si el un bun specialist metalurg. Acum incerc sa le facilitez celor interesati in Romania, in domeniul solidificarii si turnarii metalelor, contacte cu specialisti straini, tocmai pentru a scoate Romania dintr-o anumita izolare in care se afla. In exterior nu se vorbeste de Romania, ca si cum n-ar exista. Nu va dati seama de aici, dar ea este data complet uitarii. Nu se vorbeste nici de rau, nici de bine despre ea. In America, foarte putina lume stie ca romanii vorbesc o limba latina. In general, conceptia este ca Romania se afla in sfera slava. Despre Romania ai putea scrie doar ca despre o curiozitate, iar aceasta curiozitate lipseste...
-Mai aveti timp pentru hobby-uri?
-Foarte putin, dar cel mai important hobby al meu este sailing-ul, adica iahting-ul, pentru ca barcile mari cu panze iti dau senzatia ca te poti duce oricand si oriunde in lume. Foarte frumos iti poti petrece timpul -cand il ai...

RUXANDRA CONSTANTINESCU



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#8482 (raspuns la: #8457) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt. Ingrid - de (anonim) la: 03/02/2004 12:15:20
(la: Practici profesia visata?)
Draga Ingrid,
Ai pus o intrebare grea si necesita mult de scris ca raspuns dar incerc sa reduc pe cit se poate povestea vietii mele.
la vreo 5 ani vroiam sa ma fac calugar... pe la 7 ani visam sa devin scamator, magician,dar o profesoara de desen prin clasa a 7a mi-a zis ca am talent si ar trebui sa ma duc la scoala de belle arte.
Ei bine multi mi-au spus asta si dupa scoala generala am dat examen la Tonitza si am intrat.Acolo am ajuns printre primii artisti elevi de mare talent si desigur ca pasul urmator a fost sa studiez la Grigorescu,insa...acolo am incercat de 5 ori dar neavind pilele necesare...desigur ca n-am intrat.
Intre timp am facut armata la pompieri,si avut diverse meserii,doar una fiind oarecum legata de arta,lucrind 2 ani la Hotel Parc in calitate de grafician.
Mi-am dat seama ca nu am nici o sansa la facultate dar in acelasi timp mi-am dat seama ca si cu ea facuta ,nu-i un viitor mare in Romania.
Si uite asa mi s-a pus in cap idea sa plec definitiv din tara.Mi-a fost greu si am asteptat 5 ani de lupte cu securitatea si guvernul roman sa-mi dea voie sa emigrez.In final ,in 1982 m-au chemat la Iorga si dat formularele de pasaport.
Toti prietenii imi spuneau ca fac o prostie si parintii la fel,f. tristi,ei au fost dat jos din functii la posturi mici din cauza mea,si ..partidul comunist le-a spus ca nu stiu sa ma educe in spiritul real al tarii!
Desigur ca am trecut prin multe hirjoneli cu securitatea si batai si insulte de genul ca-s un cacat si ca"ce ba boule, crezi ca piinea in America e mai buna ca a noastra?O sa mori de foame acolo si o sa dormi pe strada,cacam-as pe ochii tai"si m-au scuipat efectiv!Mi-au dat suturi in dos si injurat etc...dar nu mai doresc sa-mi aduc aminte,trecutul e mort pt. mine.
Am primit pasaport fara cetatenie,si in acei ani era altfel la ambasada USA din Buc.Daca nu aveai rude ori cineva care sa te sponsorizeze,ambasada iti oferea vreo organizatie de ajutor social ce exista din donatii particulare,sa te ajute ,si fiind in aceasta categorie,mi-au dat sa fiu ajutat de International Rescue Committee cu sediul in Manhattan,New York.
Mi-au platit si biletul de avion la Roma unde am stat 2 sapt. in tranzit la o pensiune condusa de ambasada USA din Roma.# mese pe zi la ore fixe in rest puteam sa fac ce vream si am tot vizitat Roma peste tot.Tot Ambasad USA mi-a dat si bani sa am de cheltuiala in tranzit.Si aia ziceau ca o sa mor de foame....
In dormitor am stat cu 8 romani in aceiasi situatie ca mine.
Ne-au luat cu un microbuz de la aeroport si dus la pensiune iar la plecare la fel ne-au dus la aeroport.Ce sa-ti spun? De cind am luat pasaportul am stat ca in al 9lea cer de fericire.Am plecat fara un cent in buzunare!!!!
Intr-o zi am fost chemat la ambasada si mi-au spus ca pot pleca la NY,si inminat biletul de avion platit de ei!Cu emigranti ca mine ajutorul lor era si mai mare.Pe pasaprot au scris refugiat politic si pus viza de intrare de la ambasada chiar!
Am ajuns la NY pe 14 Dec. 1982 era zapada si 7 seara.La ambasada mi-au spus sa ma uit in aeroport dupa o persoana ce va avea un carton pe care sa fie scris"I.R.C."si am vazut 2 domni(americani)ce ma asteptau la intrare.Erau de la I.R.C. si m-au dus direct la oficiul de imigrari unde un ofiter a pus pe pasaport o stampila pe care era scris ca am dreptul sa muncesc oriunde pe teritoriul USA.
Cum ti se pare pina acum?Iti zici desigur ca mare noroc am avut si iti raspund ca parca Dumnezeu era cu mine la orice pas!!!Noroc,soarta,destin karmic,trebuie sa admit ca cineva acolo sus m-a iubit f. mult si INCA o face si in prezent!!!!Toata viata mea S-A SCHIMBAT cu 360 grade din clipa in care am parasit definitiv Romania,o alta viata urma pt. mine si NICI ca-mi pasa ce voi face ori ce meserie sa am etc,pt. ca eram extrem de fericit si am lasat viata si destinul sa decida pt. mine!Acel Domn de SUS!!!!!
Mi-am zis mereu atunci:" orice-ar fi nu conteaza!N-am de pierdut NIMIC ci doar de CISTIGAT"Zarurile au fost aruncate.
Revenind la acea seara de 14Dec la JFK airport am omis ca in sep. acel an implinisem 27 ani.Deci cei 2 domni apoi m-au condus la limuzina lor si dus in Manhattan in zona Times Square si pus la un hotel 2 stele(nu-mi pasa de stele),camera platita de org. in avans si rezervata pt. mine!Stiam engleza din scoala destul de bine ,domnii s-au uimit ca vorbesc asa de bine.Mi-au dat adresa org.lor(unul din ei era chiar ..directorul ei!)sa ma prezint in 2 zile si la plecare m-a intrebat daca am ceva bani si Nu aveam,ultimele lire la cheltuisem la Roma in ultima zi,deci iar plecasem cu buzunarele goale!
Directorul mi-a dat 50$ din banii lui.Apoi in tot acest timp,mergeam la un diner si mincam breakfast si lunch si dinner,era ieftin dar f. bun.Atunci in USA dolarul era mare si preturile mici,nu ca azi.O felike de pizza era 50 centi,azi este peste 3$,metroul era 60 centi,azi e 1.50$,orice pachet si marca de tigari cost 1.10$ azi e 5.50$.deci 50 $ erau mari!Dupa 2 zile m-am dus la sediul org.pe Park Ave.si un domn de origine romana plecat dupa razboi,m-a ajutat f. mult.
Fusese mare judescator la BUc.Mi-a spus ca org. ma va ajuta f. mult si voi sta la hotel 1 luna timp in care org. imi va gasi un apt. de inchiriat.Ia-m spus ca-s artist si mi-a dat mereu bani sa-mi cumpar culori si pinze etc. orice materiale aveam nevoie.La fel in FIECARE vineri di sapt. mergeam la org. sa-mi ridic un cec de 150$,prin care org. ma intretinea.Dupa 5 sapt. mi-au gasit un apt. de impartit chiria cu un domn american pensionar,divortat si care avea nevoie de bani sa-si poata plati chiria.Un om tare de treaba,si partea mea de chirie era de 220$ pe luna.M-am mutat deci in apt. lui in Woodside(Queens) si aveam propria mea camera mare si spatioasa.Org. A PLATIT chiria mea in plus de cei 600$ pe luna intretinere,timp de ...6 luni!!!!Atita era ajutorul lor,dar CE ajutor!!!Intre timp mi-au spus sa caut de lucru si sa incep sa ma pun pe picioare.Desigur ca asta vroiam si eu,imi era jena ca cheltuiau atita pt. mine si acei bani dati de org. NU -I aveam de platit inapoi deloc!!!!!!
In acel bloc traiau multi romani veniti in USA de cel putin 7 ani si am facut cunostinta cu ei.Dupa o vreme insa mi s-a facut lehamite de ei pt. ca mereu se plingeau de ceva si erau invidiosi te vorbeau pe la spate incit am rupt-o cu ei si am avut de atunci numai prieteni americani!!!Am trait intre ei 2 ani si credama ca au fost DE AJUNS!Aveam un prieten f. bun din liceu ce venise acolo cu 2 ani anaintea mea si el m-a ajutat cel mai mult.
Unul din romani avea un prieten roman ce era suprintendent la un port particular de vaporase si ahturi.Mi-a gasit de lucru acolo ca muncitor necalificat la docuri,nasol si salariul de 5$ pe ora.Era un dobitoc,am stat doar 2 luni si am plecat far sa ma gindesc la viitor.Eu sint o fire cam rebela de fel si daca ceva nu-mi place,plec imediat!Amicul meu din liceu picta temporar firme la diverse magazine si mi-a zis sa-l ajut,pe bani desigur,si asa am devenit si pictor de firme dar el urma sa plece in Montana definitiv curind.Intr-o zi pictam afara la o firma si un tip s-a oprit si m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu el,si el era tot pictor de firme si mi-a dat cartea de business a lui sa-l telefonez.
Cum amicul meu urma sa plece am telafonat la acest tip american si asa am inceput sa lucrez pt. el timp de 1 an,bani nu prea faceam si traiam de pe azi pe miine si cu pantaloni rupti in cur.Nu mai aveam ajutor de la org. asa ca cu 500$ pe luna din care 220 erau la chirie...nu ma descurcam.Dar eram optimist caci din fire sint!
M-am gindit sa-mi completez studiile in arta si am mers la colegiul faimos(din 1894)din Manhattan,Art Stdents League of NY,unde au studiat mari artisti ai americii si lumii ca Jackson Pollock,Frank Stella,Calder,Andy Warhol si multi altii.
Am vorbit cu directoarea,o doamna colosal de buna care mi-a spus sa prezint orice fel de lucrari posed,si aveam destule acasa caci asta faceam in timpul meu liber,desenam in prostie si pictam in ulei ori acuarele.Am ales pe cele ce am crezut eu ca-s bune si m-am prezentat la directoare.Ea mi-a spus sa revin dupa o sapt. timp in care o comisie de profesori va evalua lucrarile.
M-am prezentat la acea data si mi-a spus ca comisia(6 prof. emeriti si faimosi in USA)a hotarit sa-mi acorde o bursa de studii pe timp de 4 ani si sa studiez ceea ce vreau eu!!Am ales picturade sevalet.
Intre timp pt. ca nu cistigam mult,am depus formular la asistenta sociala din NY si m-au aprobat sa-mi dea ajutor in bani si food stamps.In baza lor cumparfam mincare de la orice magazin.
Am inceput cursurile in 1984 in sep.cu un f. renumit prof. de pictura si mare ilustrator de romane,aici e o meserie f. buna!Am facut imediat prietenie cu multi colegi si studiam seral pt. ca munceam ziua.Un coleg cistiga ilustrind storyboards si mi-a dat de lucru si apoi am avut si o comanda doar a mea,cistigam binisor acum.Tot in clasa mea ,monitorul ,un tip de-o seama cu mine era (este inca)f. mare artist cunoscut de benzi desenate.
Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa cistig bani in plus?Cum sa nu,dar i-am zis ca habar n-am de bd uri,el a spus ca voi invata dac lucrez ca asistentul lui...si uite asa am renuntat la pictat firme si devenit artist de bd!Aici e un MARE business!!!Bill,colegul meu care in timp am devenit f. buni prieteni,incit cu ani dupa acea m-am casatorit si el mi-a fost nas,m-a invatat f. multe despre arta de bd,lucrind cu el 8 ani,dar nu lucram zilnic ci sporadic de 2 ori pe sapt. si trebuia sa caut iar de lucru.Am gasit imediat la o firma de curieri pe bicicleta particulara.Asa am devenit si curier.HA!Intre timp serile mergeam la scoala si weekendurile lucram cu Bill.El era atunci prieten,logodit cu Cyndi care lucra ca manager la muzeul Metropolitan.Intr-o zi ea mi-a spus ca sint posturi la muzeu la serviciul de receptie marfuri ce se vind in muzeu la boutikurile lor.Am facut cerere si asa am ajuns dupa 1 an de curierat prin Manhattan,sa lucrez la stocuri si magaziile muzeului,la 8$ pe ora.Mai bine.Intre timp,ca de obicei,serile la scoala si in zilele libere,aveam joia si duminica,lucram la atelierul lui Bill.Am tinut-o in ritmul asta fara O ZI LIBERA timp de 2 ani!
Intre timp ma mutasem deja in Jackson Heights la fel impartind un apt cu un american si chiria mea era de 300$ pe luna.
La scoala am avut multe relatii cu colegele mele,deh trebuia si le captiva sarmul meu si ca-s din Romania.
In 1987,Bill mi-a zis sa incerc la Marvel Comics sa caut de lucru ca artist ca si el,pt.ca mi-a zis ca am talentul necesar si o experienta de la el.Am ales sa fac niste schite in creion si culoare cu Conan the barbarian,vreo 7.Am telefonat compania si mi-au acordat un interviu.Am mers la editorul revistei si aratat schitele.PE LOC a ales una si spus s-o pictez in ulei pt. ca o va publica ca coperta!Si uite asa am ajuns si artist cu NUME la cea mai mare companie de bd. din USA si lume!!!!Lucram inca la muzeu si cu Bll si mergeam si la scoala si mai si pictam coperti cu Conan!!!Cum le-am facut pe toate NU stiu!
M-am mutat in Brooklyn caci faceam bani bunicei acum si puteam sa=mi permit sa am apt. meu personal cu 2 dormitoare din care unul l-am transformat in atelier.La muzeu prin 1989 am cunoscut pe viitoarea sotie,Marilyn,dragoste la prima vedere!Ea este italianca americana generatia 2a,parinti emigrati in 1952 tatal din Napoli,Mama din Randtzo,Sicilia.Mai are 2 surori ea fiind mijlocia si de-o virsta cu mine.Dupa 1 luna s-a mutat la mine acas in Brooklyn.
In acel an am incheiat cu scoala si cu munca la muzeu!Lucram doar cu Bill 2 zile pe sapt. in rest multe comenzi la Marvel de coperti la alte reviste si apoi
fiin liber profesionist mai lucram si pt. alte companii din NY(Dc Comics)dar si di California,lucram numai acasa si cind aveam de predat coprti ori bd(faceam si desene la reviste)plecam la Marvel dar era poate de 2 ori pe luna,in rest cu California prin posta expres peste noapte.
Marilyn a plecat de la muzeu si a gasit de lucru la NY PUBLIC LIBRARY,ceamai mare din tara.
In 1990 ne-am casatorit si dupa 2 ani ne-am mutat in New Jersey ,la inceput in apt.timp de 4 ani dupa care ne-am cumparat o vila frumoasa in natura si la citeva min. pe jos de plaja Atlanticului.
Prin 1997,deodata businessul in bd. a scazut total si multi editori au fost concediati si multe reviste scoase din circulatie neaducind profit!S-au rarit comenzile si pt. mine....dupa 11 ani ca artist renumit in bd...trebuia s-o iau de la capat in altceva!
Intre timp eu aveam multi fani si colectionari ce vroiau sa-mi cumpere originalele.Am dat peste unul,el mi-a dat telefon intr-o zi si mi-a zis ca va veni la mine acasa si sa fiu pregatit ca va cumparaTOT ce am!!!!N-am crezut dar asa a fost,in acea zi am vindut exact TOATE lucrarile mele in bd.,parca un semn ca acest capitol din viata si experienta va fi incheiat!
Aces domn m-a platit in CASH!!!!venise cu un microbuz!60.000$$$$$ mi-a dat bani gheata ca se umpluse masa de ei si ma uitam si nu-mi venea sa cred!
In acel an am plecat cu Marilyn in Italia la rudele ei si la venetia si Roma si Florenta,1 luna intreaga dupa care am plecat la Paris 1 luna!
Si inca mai ramaseem cu destui bani din cei 60.000$
La intoarcere am zis sa incep sa caut de lucru.Greu de gasit,chiar cind ai nume si experienta!!!Dar ca de obicei niciodata NU am disperat si pierdut optimismul!!!!
Dar restul povestii vietii mele in curind.
Ozzy Osbourne




















































































































































realitatea crudå - de geani la: 13/02/2004 05:13:33
(la: Poporul roman si furtul.)
Realitatea cruda din romania nu inseamna numai ce e rau, nu inseamna numai hotie. Inseamna si ca sunt oameni care-si vad de treaba lor si care, muncind zi de zi, fac tara asta sa existe, asa cum e ea. Eu muncesc la serviciu pana la 7 seara, ajung acasa, in cel mai fericit caz la 8. Apoi imi vad de treaba acasa cu ce e de facut, ca in orice casa. Si ca mine sunt multi. Socrii mei, care locuiesc in Ardeal, sunt pensionari, au peste 70 de ani, dar continua sa munceasca: fie in gradina, fie in curte, mai prin casa. Sigur ca pe strada imi tin geanta cat mai aproape de mine, nu stii niciodata cand incearca un drogat sa ti-o smulga, sa faca rost de bani pentru doza, dar asta nu inseamna ca definitorie pentru romania este hotia. Asa cum zicea cineva, mai degraba se manifesta saracia si tot ce rezulta din ea. Exemplele pe care le-ai dat cu bautul sucului in magazin si abandonatul sticlei printre rafturi sau mojicii de felul acestora … trebuie sa vezi dincolo de ele si sa nu le privesti doar ca pe un furtisag. Ele sunt carente de educatie, se intampla de obicei in grup, si sunt facute de adolescenti teribilisti. Vin in grup si se iau la intrecere cine face mai mult rau altora. Dar e vorba de educatie (sau de lipsa ei), e vorba de disciplina, e vorba despre a fi mai presus de altii si a-ti bate joc. Eu in romania muncesc, nu fur, imi vad de viata mea. Si prefer sa vad partea plina a paharului pentru ca alta alternativa nu am.



Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: