plans de mila

Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius
Ultima data am plans cand a murit mama.Am plans dupa o luna de la trecerea dansii in nefiinta.Am plans pana la epuizare.Eliberasem toata tensiunea adunata timp de o luna si incepeam sa sufar.S-a intamplat in urma cu opt ani.
De atunci de cate ori ma incerca ,,plansul''simteam ca nu mai am putere.Picioarele mele se transformau in ,,macaroane fierte''.Am spus: gata!-de mai multe ori.
Intr-o zi cineva, apropiat fizic,mi-a spus vorbe urate,pline de venin. Am plans.Deci nu era gata.Si nici starea de epuizare nu era gata.
In urma cu doua saptamani, fiinta cea mai draga sufletului meu,draga de cand o purtam in pantece, mi-a vorbit intr-un fel aducator de lacrimi. Am plans putin si am ramas cu durerea.
Plansul te elibereaza de tensiunea nervoasa acumulata, dar nu rezolva motivul pentru care plangi.De fapt motivul pentru care plangem este ca avem voie de la mama-natura sa ne exteriorizam durerea in acest fel.Unii oameni isi refuza acest drept si uzeaza de un altul.Puternici, animati de forta pe care o au, trec cu pumnii stransi si cu picioarele bine infipte in pamant peste obstacole.
Ma dor necazurile altora si ma rog sa treaca cu bine peste ele.
Merg pe strada si aud sirena unei salvari-ma rog ca acel om sa treaca cu bine peste acel eveniment nefericit din viata lui.
Autocompatimirea este modul cel mai bun de a nu rezolva situatia critica in care te afli.

Eu nu cred in pesimisuml romanilor. Eu cred ca e, mai degraba, un pronuntat plans de mila. Cu cat ne dam mai loviti cu atat nu se asteapta ceilalti de la noi nimic si cu atat putem cere mai mult de la ei. Plansul de mila eleimina responsabilitatea. Si la asta ne pricepem perfect. Am face orice ca sa nu fim trasi la raspundere, ca sa nu fim facuti responsabili de soarta noastra. De aceea, oricine poate fi facut vinovat, sa fie ! Romania, guvernul, primarul, presedintele, ungurii, tatarii, Baiazid, vanzatoarea din piata... oricine, dar nu noi... de aceea romanii au pe fata o masca a durerii perene, a suferintei ancestrale... mai bine sa ne caineze ceilalti decat sa fim nevoiti sa-i convingem... Uimitor e ca oamenii cei mai amarati din Romania (si sunt, din pacate, prea multi) nu au fetele acelea de tragedie antica... poate sunt dezamagiti de viata si de oameni... dar multi se lupta sa mearga mai departe... chiar si cu putin optimism.

exista unele adevaruri care nu se spun. exista unele adevaruri care dor. exista unele adevaruri de care multi fug. Barbati si femei.
Desdemonovici arata foarte bine ca exista fel si fel de oameni, barbati si femei si cum e chestia cu trasul spuza pe turta lui sau cum trebe sa functioneze carutsa casniciei. Nu aici vreau sa bat. Ci nici macar nu cer un raspuns. Vreau numai sa va povestesc ceva.
Am un vecin. Neamts. Om stilat, politicos, intotdeauna cu un zambet pe buze, intotdeauna aranjat, pus la punct, dand impresia ca are bani destui la dispozitie. Sotia sa este rusoaica. Femeie dragutsa, amabila, pusa la punct, etc. Intr-un cuvant un cuplu ideal.
Intr-o noapte, iesisem afara pe terasa si fumam o tigare. Era noapte, liniste si dintr-o data am auzit o bushitura. Si aud vocea vecinului care-i zicea sotiei: "ok, atunci sa te cari acasa la tine in Rusia, coarda ruseasca ce esti". S-a auzit un planset de femeie, s-a auzit iarasi vocea vecinului care a spus cateva cuvinte pe care nu as dori sa le repet aici si dupa acea s-a auzit cum se inchide usa de la balcon.
Un alt eveniment la care am luat parte a fost acolo unde discutia avea loc intr-un cuplu român-român. Era in 92 , tipul azilant, ea, românca fugita din vremea lu Ceashca pe aici, s-au luat. La un revelion in 93, apare scandalul. Da ce scandal. Dar ce reprosuri si ce mod de a vorbi cu el: "ai uitat din ce jeg te-am adus? Nu ma enerva ca acu ma duc si bag divorts si te pun astia pe avion si te intorci la mata aia proasta si la tot neamul vostru de ordinari din România, etc etc etc".....
....... sint oameni si oameni. Cine suporta ca partenerul sa-i vorbeasca in asa mod, isi merita soarta si nu-i de plans de mila. Cine are un partener care-i vorbeste in acest fel, atunci cu siguranta a facut o alegere tare proasta. Ca o fi el român sau de alta nationalitate, ca o trai in România sau in Gradina Edenului.
Cum spuneam, nu cer de fapt nici un raspuns. Ci as ruga pe fiecare dintre voi sa va uitati in campul propriilor amintiri si de fapt la viata voastra. E usor sa stigmatizezi fie si numai cu vorba. Un singur lucru as dori sa punctez. Pentru Daniela pentru ca ea a deschis subiectul, de fpat pentru ca spre sfarshitul mesajului, de acolo cu "ma umfla rasul" mesajul nu mai este o constatare neutrala ci numai .. parca rabufneste o durere de acolo dar si o bucurie cum ca "io am scapat". Nu vreau sa speculez nimic aici pentru ca nu e problema mea viata Danielei, spun numai cum am perceput mesajul ei. Daniela, take a look around acolo unde esti. O sa vezi ca exista barbati neozeelandezi la fel de nenorociti ca si românii tai de acasa. Dpdv statistic, majoritatea româncelor din diasporã care nu au plecat de acasa cu sotsul lor român, sint in genere casatorite cu strâini si nu cu români si nu stiu zau de unde ai luat chestia cu români care se duc in România ca sa-si ia soatse românce indiferent de motivele pentru care aceshtia ar face acest pas.Desigur ca nu exclud existenta unor astfel exemplare, dar indraznesc sa spun ca o astfel de procedura nu este regula la români ( cum e cazul la turci de exemplu).
In ultima instanta depinde numai de noi si de societatea cu care ne inconjuram, de cercul social in care ne invartim si de partenerul pe care ni-l alegem. Iar aici nationalitatea nu are nici o importanta. Important este individul, omul si aici nu se poate generaliza (vezi "român") si nici macar nu se poate accentua (vezi "din diaspora").

cu stimã,

AlexM

Uite, eu m-as razbuna pe `al de-a fost cu ideea sa plateasca utilizatorul impozitul pe bunurile care fac obiectul unui contract de leasing.
L-as pune sa plateasca pe tot anul impozitul, chiar daca mai are o luna de leasing, si-apoi sa nu-i cumpere nimeni "obectu`", fiindc-ar trebui sa plateasca si acela pe anul intreg. Asa. Sa se`nvete minte! Si sa stea la coada, indiferent pentru ce, cate 2 ore, pentru tot restul vietii. Si... gata, ca m-apuca plansul de mila lui :)))

si intre un aspirat si spalatul unei rufe (de mana, ca sa se erodeze tampeniile ce-mi zburda prin minte) mai trag si-o portie de plans de mila ce mi-e de mine.
dupa, obosita, aprind o tigara si imi zic gata am termenat si cu asta! (adica si cu depresia si cu revolutia igienica) si citesc o carte ori bag un film. c'est ca! :)

sau am, da' mi le aminteste doar contextu' ... altfel, nu pot scobi dupa ele!

cat despre personaje, pe cuvant ca n-am avut inclinatie catre indentificare.
da' crez ca mi-ar fi placut sa fiu d'artagnan, sau rahan sau ivanhoe sau nic-al lui stefan a petrii.
sau chiar smarandita popii, draga!

rémy ...? am plans de mila lui cu lanterna supt asternut.

Ceilalti plang de dragul lor personal. - nu cred ca inteleg partea asta.crezi ca mama lui a plans de mila ei?statisticile spun ca cel mai puternic factor de stres si depresie il constituie moartea unui copil,apoi a unei rude apropiate,apoi altele.

nu cred sa existe om pe lumea asta care nu si-a plans de mila la un moment dat. exista cei care n-o recunosc. ori nu reusesc sa identifice momentul.

este benefic insa cand se transforma-ntr-un clopotel care aminteste omului ca sunt altii mai napastuiti ca el/ea.

Din cand in cand mai merge si cate o zi de plans de mila. Da daca se repeta, sa ne chemi sa te ajutam, sa plangem si noi cu tine, da? :)

Si daaaaa, girls night out, yuhuuu...ce facem? :D

ai si tu dreptatea ta!
io m-am saturat sa citesc depresiile altora. cum draq e sa fi deprimat? n-ai cand sa fi deprimat decat atunci cand tai frunza la caini si astepti sa mai treaca un rahat de zi in care doar ti-ai plans de mila si le-ai f.. biiiiiiip nervii altora cu mica ta problema hiperbolizata...

Multe "feluri" de vizitatori si totusi putine raspunsuri isi gasesc dand astfel de cautari:
"nu vad nu aud nu vorbesc"
"poze iasi"
"fulger"
"orient si occident"
"vanatoare de vrajitoare"
"adrian fuchs"
"facultatea dincluj"
"plans de mila"
"m-ai taie"
"TIME NEW ROMAN"
"ati reusit"
"fete singure"
"a chiui"
"madalin bossu 2000@yahoo fr"
"album foto"
"labirintul kate moss"
"fabule"
"concurs foto"
"radu tudoran fiul risipitor"
"inventii romanesti"
"love letters of great mans"
"sinonim imediat"
"durere"
"gay porno"
"curve italia imagini"
"pensie alimentara"
"oracole caiete amintiri"
"frumusetea feminina"
"frumusetea masculina"
"compunere programe tv"

astept cu interes sectiunea "oracol", sa public acolo textele mai soft. stiu ca se poarta hardcore, dar nu toata lumea poate. pana una alta, o sa public tot aici. asta e:)) si aia cu sindromul era o gluma, aviz celor care au plans de mila vietii mele sexuale:))

trebuie sa fim realisti, daca am fi angajatori nu am angaja o femeie insarcinata decat din mila... nimanui nu-i convine sa faca un nou interviu, concurs sau eu stiu ce mod de alegere a angajatului la fiecare 5-9 luni...

Dinu, sanjuro, daca o vedeti luni pe Ada Milea, puteti sa ii transmiteti invitatia de a participa intr-o conferinta la Luneta?
Tema ar fi muzica ei, of course. Cred ca ar fi interesant s-o avem aici printre noi.

Sunteti amandoi in tema, asa ca ii puteti explica in cateva cuvinte cum functioneaza conferintele online... :)

Daca nu are acces la web atunci un acces la email e suficient, si rezolvam cumva sa-i postam raspunsurile aici.

Multumesc anticipat.

(bineinteles, numa' daca se poate!)

credeam ca numai eu aveam impresia ca muzica country a inceput sa semene prea mult cu muzica pop, din fericire nu in totalitate insa.... (ewwwww@spears&aguillera&jlo)

cred ca suntem cam de-un leat (desi dupa poza as fi zis ca esti mai tanar decat mine cu 10 ani hehehe), intr-adevar foarte multi am redescoperit muzica folk in acele vremuri si ma refere la adevarata muzica folk (incepand cu "clasicii" vintila, baniciu, socaciu, aldea, etc).

si uite cum din cauza ta acum ascult pe alifantis cu "piata romana nr. 9" fiindca de cand am citit comentariul tau despre cenaclu incepuse sa ma obsedeze "cantec soptit" al lui Poesis, iti mai aduci aminte? suna cam asa:
demult am ucis o vrabie
am tras cu prastia-n ea si-am lovit-o
pe urma o zi si-o noapte intreaga
am tot plans-o si am tot jelit-o
nu m-a batut mama, nu m-a certat
in mana tineam o bucata de paine
"degeaba", mi-a spus, "degeaba mai plangi"
"ce-ai omorat, omorat ramane"
mai tarziu am crescut flacaiandru
m-am indragostit nebuneste de-o fata
si nu stiu de ce, intr-o zi a murit
si-n alta zi a fost ingropata
de mult nu mai trag, cu prastia-n vrabii
de mult nu mai merg la nici o-ngropare
soarele-apune, dupa niste maguri
si rasare in flacari din mare.

na! acum ti-am bagat-o si tie in cap, de ce sa fiu numai eu obsedata.
cred c-am auzit de ada milea, dar fiind cam de multa vreme nu sunt foarte sigura ca nu ma confuzionez iar ;)

hugs back (daca asa-i moda lol)


~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!

problema cu ada milea e ca nu a emigrat. ea a avut un contract de munca cu cirque du soleil, dupa ce a trecut de o preselectie.
faptul ca ea a decis sa renunte la contract, este problema ei personala.

in afara de ada milea, a fost selectionat si adrian berinde. el nu a decis sa renunte la contract, dar cei de la cirque du soleil au renuntat ei.

Eu zic invers, ca viata e frumoasa dar poate sa para nedreapta uneori.

Poate pare nedreapta la prima vedere dar din nedreptatile astea inveti ceva, nu? Te intaresti, te solidifici. Cam asta zici si tu de fapt. As putea sa zic ca cu cat avem mai multe probleme in viata, cu atat ne calim mai mult, ne cunoasteam mai bine, "crestem" mai mult. Unii da, altii nu (ca dau vina pe ceilalti din jurul lor sau pe mediu si imprejurari).

Chestia cu ajutatul pe altii sa nu comita greseli...nu merge. Poti sa te ajuti tu pe tine sa nu le comiti, da' pe altii...mai greu, ca sa nu zic deloc. E suficient exemplul cu sfatul primit. Vine unul mai intelept si-ti da un sfat de viata. Il asculti cu toata atentia, ii urmezi sfatul cu adevarat? Aiurea...vax. Faci tot cum te taie capul si pe urma dupa ce ai dat cu capul in perete, te-ai lecuit, te-ai invatat, te-ai lamurit ce a vrut omul sa zica cu sfatul lui (da...ala care ti-a trecut pe la ureche).

Car despre aruncatul vinii...eu zic din contra, e foarte usor sa gasesti in jur vinovati, responsabili pentru esecurile tale (vorbesc in general, fireste). Se intampla asa de des chestia asta tuturor ca e si ridicol acum sa dau exemple.

Recunosc in final ca oamenilor le place extraordinar de mult sa-si planga de mila. Unii o fac mai des, altii mai rar, dar o fac toti. E o prostie in ultima instanta, nu e decat pierdere de timp, lalaiala...si blocaj mental. Cu cat treci de faza asta mai repede, cu atat mai bine!

Eu, cel putin ma straduiesc zilnic si cu cat "repet" mai des exercitiul asta de vointa, cu atat imi iese mai bine data viitoare. In fond nu-mi ajuta la nimic "plansul asta", din contra, doar rau imi face. Cand imi vine pe la gene asa...ii zic "Hai sictir, fa pasi ca nu am timp de tine!". Uneori functioneaza bine da' nu mereu, al dracu'! (Mai am de invatat o gramada dom'le, sunt mica)

Suna fara inima textul, ai? Aiurea...prostii.

Stii ca o promisiune facuta e datorie de onoare... Recunosc faptul ca nu m-am straduit f. mult in construirea versurilor mele, a fost pur si simplu vorba de insiruirea celor simtite de mine. Si sper sa nu te supere ca am luat la modul personal ce ai scris acolo :} .

DE-AS FI IUBIREA

Tocmai singuratatea ma sperie de moarte,
Nu suferinta cruda pe care capu-mi plec
In fiecare clipa, din noapte pana-n noapte;

Iar suferinta asta nu voi ca sa o trec
Ci vreau cu drag s-o mangai- poate
Intr-un sfarsit voi reusi s-o-nduplec.

Mi-e frica sa-mi arat obrazul
Ce l-am lasat ades nepalmuit
Si mi-e rusine sa-mi arat extazul;

Chiar dorul meu l-am zugravit
Cand peste mine da necazul
Ca mi-a parut mult mai cinstit.

Drept sa iti spun, prieten de departe,
La cei ca tine vreau s-ajung
Macar cat ochii-mi pot sa cate;

Si fie drumul cat de lung,
De oi cadea in praf, pe coate,
Singuratatea voi voi s-alung.

Nu cred in mine, ca nu-s zeu,
Desi spre toti intorc privirea
Cea lacoma, de unic semizeu;

Dara dreptatea si iubirea
Raman de-a pururi telul meu
Pe cand ceilalti voiesc doar fericirea.

Mi-e mila sau mi-e sila uneori
De toti acei manati orbeste
A caror cizma neagra calca flori;

Si chiar de vad ca stratul se goleste
De ma cuprind in brate reci fiori,
Ii iert, caci viata lor boleste.

Oh, de-as fi eu acel ce umple lumea
M-as infunda in cea mai rece stanca
Si-as pravali pe mine culmea,

Apoi lumina ce soarele-o arunca
Mi-ar lacrima in ochi doar lunea
Pana ce m-as sfarsi in vis ca o naluca.

E-adevarat, aici sunt totul si nimic,
Unii ma vor aproape si altii ma gonesc,
Pot fi chiar mare si puternic, pot fi pitic,

Cu cei fara de lege nu voi sa ma-nvoiesc,
Am suflet tanar dar parul de bunic
Si asta e cosmarul pe care il traiesc.

Un singur loc mi-a mai ramas
Unde sa-mi odihnesc tampla straina
Si pot sa fac un ultim, lung popas:

Oh, scumpa mama, cu fata ta blajina
Inrourata-ades de plans si de necaz,
Mai lasa-ma odat la sanul tau cu smirna!…

Lumestii oameni cata placerile de-o zi
Si parca dinadins alunga nemurirea
Ce zace in uitare, la antici si in vis;

Se invoiesc cu totii sa afle lamurirea
Si cearca fara noima, ca un fugar proscris,
Sa-si uite fardelegea ce i-a adus pieirea.

Am invatat demult ce-nseamna sa iubesti
Dar cand credeam ca-i sorb suflarea minunata
Ascunsa intre file de mituri si povesti

Mi-a tras o palma grea ce-mi stinse verva toata
Si mi-a racnit severa: -Acestia nu-s onesti!
Atunci mi s-a strivit tot sufletul pe roata.

Dar ce sa fac cu firea-mi pacatoasa,
Ca am iubit din nou, cu patima nebuna,
Pana ce vocea ei tuna din nou geloasa

Si fara ca macar acum sa mai imi spuna
Imi prefacu iubita in harca cea gheboasa
Si ma lasa sa urlu ca lupul inspre luna.

Insa acum sunt prins in chingi si in robie:
Cu cat mai mult ma chinui sa uit de dorul ei,
Cu cat mai mult imi spun ca asta-i o prostie,

Cu toate ca respinge cu cruzi-i ochi de lei,
Nu pot uita argintul sclipind in pirostrie
Si gandul nu se-mpaca cu pumnii sai cei grei.

Probabil am sa mor visand de dor si jale,
Poate deja sunt mort si inca nu-mi dau seama,
De-as fi iubirea insasi, atunci de ce ma doare?

Pot trece peste toate, pot umili si teama
Dar sa nu-mi ceara nimeni sa calc la fel pe floare
Caci n-as mai fi eu insumi, cum poti sa iti dai seama.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

E foarte simpatic acest site (tocmai l-am descoperit din intamplare). Constat chiar ca e mai simpatic decat site-urile romanilor din diaspora (ma rog, unele din ele, ca nu le-am explorat pe toate). Poate si fiindca aici oamenii nu interactioneaza pe baza de locatie, ci in jurul unor subiecte, pur si simplu. Nu stiu cine "ingrijeste" acest site, dar cred ca o face destul de bine.
In ce priveste subiectul "barbatii români", m-a amuzat teribil. In fine, realitatea e de plans, asa cum se infatiseaza ea in mesajul respectiv, dar pe de alta parte nu poti sa nu te si amuzi.
Eu cred ca barbatul care vrea o femeie numai ca sa aiba pe cineva langa cratita, merita sa aiba exact ceea ce vrea! O femeie care vrea mult de la viata nu cred ca s-ar uita niciodata la un astfel de barbat. E o selectie relativ naturala, dupa parerea mea. Daca nu, inseamna ca ea ar trebui sa-si reconsidere criteriile de alegere.
In ce priveste insa cel din urma caz, ii inteleg si pe barbati, atunci cand aplica intrebarea morometziana : "pe ce te bazezi?". Adica, daca ea castiga mai mult ca el, munceste 10 ore pe zi si calatoreste 6 luni pe an, e normal sa nu se astepte nimeni de la ea sa stea la cratita. Dar daca nu face nimic altceva in viata ei, atunci...ar putea macar sa aiba bunul simt sa stea la cratita!
Femeile casnice nu sunt neaparat de dispretuit. Poate ca un copil care creste cu mama langa el in permanenta, creste mai fericit si mai implinit afectiv decat unul care-si vede mama aproape numai in weekenduri...Sau poate ca e mai fericit de mancarea gatita de propria lui mama decat de hamburgerii incalziti la microunde de tata...E o chestiune de alegere si nu de superioritate sau inferioritate. Egalitatea femeilor cu barbatii nu e un dat, indiferent cat de mult se trambiteaza asta, ci un drept care trebuie castigat. Ori, cel putin, asa trebuie privita. Si un risc care trebuie asumat, fiindca pot exista si neajunsuri in a fi prea "barbata".
In unele cazuri, casatoria e buna tocmai pentru asta : ca sa o tina pe femeie la cratita si pe barbat...langa cratita femeii! Printre multe alte, dar la fel de jalnice motive...Fiecare cu ce vrea si, mai ales, fiecare cu ce merita!
iar o femeie cu adevarat puternica :
1. Stie sa faca o selectie printre barbatii din jurul ei
2. Daca in urma selectiei nu mai ramane nimeni, nu se simte frustrata, pentru ca poate trai la fel de bine si singura
3. Daca decide, din diverse dar bine gandite motive, sa nu mai fie singura, nimic nu o impiedica si sa-si "educe" barbatul, daca din intamplare acela pe care si l-a ales nu e tocmai exemplar. Sau sa renunte, daca s-a inselat.
Cu alte cuvinte, problema nu e la celalalt...
Ganditi-va la tarile arabe, chiar si cele mai "liberale"...Mai nou, femeile tinere sunt cele care cer cu insistenta reintoarcerea la traditii si asta mai ales dpdv vestimentar. Unora din ele le place sa umble complet acoperite, sa stea la masa separat de barbati, sa stea numai acasa toata ziua...Si asiaticele sunt destul de diferite de occidentale in privinta asta, stim prea bine, si asta e chiar un punct forte pentru ele. Eu nu le-as plange prea mult de mila, atata vreme cat ele insele considera ca asa e normal sa fie, dar, atata vreme cat exista astfel de contraexemple, nimeni nu va putea convinge pe nimeni ca nu e drept ca femeia sa fie servitoarea barbatului.
E greu de zis, dar cred totusi ca "vina" pentru atare situatii nu le apartine doar barbatilor. Iar barbatii români nu sunt nici pe departe o exceptie, ci dimpotriva, ma tem.
E, dupa cum spuneam, o chestiune de alegere...Din fericire, lumea e mare. Totul e insa sa-ti asumi alegerea pana la capat.
Ce n-as da / sa stau toata ziua a mesteca / la cratita, linistita / si cu mintea de ganduri golita...:))
Probabil ca m-am bagat ca musca in lapte intr-o discutie care, am senzatia, se poarta mai degraba in cerc restrans. Nu ma luati prea mult in serios, dupa cum spuneam, subiectul poate fi amuzant, mai ales ca mie acum imi aminteste de unul din bancurile pe care le-am citit tot pe acest site, si in care el o intreaba pe ea daca a citit Balzac...