Lucrăm la ea! 😊
Deocamdată, aruncați o privire la filmele zilei:

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, psihiatrul american dr. Douglas Kelley este însărcinat cu evaluarea stării psihice a prizonierilor naziști de rang înalt ce urmează a fi judecați în foarte mediatizatul proces de la Nuremberg. În timpul acestui demers, ajunge într-o confruntare psihologică tensionată cu Herman Goring, mâna dreaptă a lui Hitler, pentru că miza din spatele acestui proces este cu totul alta decât ceea ce își închipuise la început.

Cum ar fi dacă ai putea vorbi cu animalele și ai înțelege ce spun ele? În noul lungmetraj Disney și Pixar, „Hopperi”, oamenii de știință au descoperit cum să faci un „salt” al conștiinței umane în animale-roboți, permițând oamenilor să comunice cu animalele pe limba lor! Aventura o prezintă pe Mabel, o iubitoare de animale/natură care profită de ocazia de a se folosi de această tehnologie, descoperind mistere din lumea animală, dincolo de tot ce și-ar fi putut imagina.

Mario, Luigi și prietenii lor sărbătoresc, în Regatul Ciupercilor, Festivalul Stelelor, un eveniment cosmic care luminează cerul cu comete și stele magice. Sărbătoarea este însă întreruptă brutal când Bowser Jr. atacă și o răpește pe prinţesa Rosalina.Pentru a o salva, Mario pornește într-o aventură prin galaxie, ajutat de fratele său Luigi, de Toad și de micile creaturi stelare numite Lumas.

Doi colegi rămân blocați pe o insulă pustie, singurii supraviețuitori ai unui accident aviatic. Pe insulă, ei trebuie să depășească neînțelegeri din trecut și să colaboreze pentru a supraviețui. În cele din urmă, doar voința și inteligența îi vor scăpa cu viață.

Într-un subsol oarecare, dintr-un magazin de mobilă oarecare, pe un perete oarecare, o cale de acces răsare și duce către o nouă realitate amenințătoare.

Realizatoarea unui podcast cu tematică înfricoșătoare se mută la mama ei muribundă pentru a o îngriji. Când primește înregistrări cu întâlnirile paranormale ale unui cuplu care așteaptă un copil, femeia descoperă că povestea lor seamănă cu a ei, fiecare casetă împingând-o spre nebunie.

A horror novelist visits a remote Irish inn to spread his parents’ ashes, unaware the place is rumoured to be haunted by a witch.

Doi prieteni pleacă într-o călătorie de serviciu și întâmpină provocări neașteptate. Pe măsură ce rezolvă probleme și se apropie de localnici, experiența le lasă o amprentă profundă și le oferă o nouă perspectivă asupra prieteniei lor.

A moderator on an internet video-sharing platform stumbles across a potential snuff film ring hidden in the depths of the site's content. Are these gruesome videos merely a morbid work of shock-value fiction, or something all too horribly real?

Profesorul de științe Ryland Grace se trezește pe o navă spațială la ani-lumină de casă, fără să-și amintească cine e sau cum a ajuns acolo. Pe măsură ce memoria îi revine, Ryland începe să-și înțeleagă misiunea: trebuie să rezolve misterul substanței care provoacă stingerea soarelui. Profesorul trebuie să-și folosească cunoștințele și ingeniozitatea pentru a împiedica dispariția vieții pe Pământ...

Când o femeie se instalează într-o vilă italiană goală, dându-se drept logodnica proprietarului, descoperă o poveste de dragoste neașteptată care i-ar putea schimba viața.

A dedicated Crime Branch officer, Kaalidas, investigates the disappearance of a child in an apartment complex. What begins as a routine missing-person case quickly turns dark when the child and a dog are found murdered. As more mysterious killings occur in the same building, Kaalidas uncovers hidden secrets among the residents and races against time to stop a killer before more live

Povestea lui Odysseus în călătoria sa periculoasă spre casă după Războiul Troian, prezentând întâlnirile sale cu Polyphemus, Sirenele, Circe și terminând cu reîntâlnirea cu soția sa, Penelope.

Story follows a commercial fisherman, as he struggles to provide for his family and avenge his brother's death by fighting in a mixed martial-arts match against a dangerous opponent.

Comedia romantică „Drama” urmărește povestea de dragoste dintre Emma și Charlie. Cei doi formează un cuplu cât se poate de fericit, însă viitorul relației lor este subit pus în pericol atunci când un secret tulburător iese la iveală cu doar câteva zile înainte de nunta lor. Cu umor și ironie, filmul explorează sensul expresiei „dragostea e oarbă” în timp ce tânărul cuplu încearcă mai cu stângăcie, mai cu prietenie să treacă de impas.

O echipă secretă formată din agenți de elită trăiește în umbră. Când un despot nemilos fură o avere de un miliard de dolari, ei sunt trimiși să o recupereze – un jaf imposibil care se transformă într-un joc mortal de strategie, înșelăciune și supraviețuire.

A special presentation set in the Marvel Cinematic Universe on Disney+. Plot TBA

The fan favorite champions—now joined by Johnny Cage himself—are pitted against one another in the ultimate, no-holds barred, gory battle to defeat the dark rule of Shao Kahn that threatens the very existence of the Earthrealm and its defenders.

Visul lui Marty de a deveni cel mai mare jucător de ping pong este luat în derâdere și bagatelizat, însă acesta se încăpățânează să le demonstreze tuturor că orice victorie vine cu multe sacrificii.

În fiecare seară, un cioban citește cu voce tare o poveste de mister, prefăcându-se că oile sale înțeleg. Când bărbatul este găsit mort, oile își dau seama imediat că a fost o crimă și cred că știu totul despre cum să o elucideze.

From part-time footballer to prime league legends, this is the story of Jamie Vardy's unprecedented path and his rise to the top against all odds.

When Bonnie receives a Lilypad tablet as a gift and becomes obsessed, Buzz, Woody, Jessie and the rest of the gang's jobs become exponentially harder when they have to go head to head with the all-new threat to playtime.

The evil Empire has fallen, and Imperial warlords remain scattered throughout the galaxy. As the fledgling New Republic works to protect everything the Rebellion fought for, they have enlisted the help of legendary Mandalorian bounty hunter Din Djarin and his young apprentice Grogu.

A woman testing her limits in the Australian wilderness is suddenly ensnared in a deadly game with a ruthless predator.

After breaking the mysterious "One Wish Willow" to win his crush's heart, a hopeless romantic finds himself getting exactly what he asked for but soon discovers that some desires come at a dark, sinister price.

Martin Short rememorează o viață animată de bucurie în acest documentar cu secvențe clasice, interviuri noi și filme de familie inedite, pline de vedete.

„Scapă cine poate 2” o urmărește pe Grace MacCaullay, singura supraviețuitoare a unui joc brutal care a dus la moartea soțului ei și a familiei acestuia. Acum, ea trebuie să-și protejeze sora mai mică, Faith, de familii rivale care se luptă pentru putere în același joc mortal.

A lonely elderly widow named Tova forms an unlikely friendship with a curmudgeonly cephalopod octopus named Marcellus, but unbeknownst to her, Marcellus is on a mission to solve a mystery that will heal the widow’s heart and lead her to a life-changing discovery.

O mică vietate a pădurii și o pasăre impunătoare fac brusc schimb de corpuri și trebuie să se alieze pentru a supraviețui celei mai nebunești aventuri din viața lor.

Pe măsură ce Miranda Priestly se apropie de pensionare, ea se reunește cu Andy Sachs pentru a o înfrunta pe fosta sa asistentă, devenită rivală: Emily Charlton.

In the wake of the devastating war against the RDA and the loss of their eldest son, Jake Sully and Neytiri face a new threat on Pandora: the Ash People, a violent and power-hungry Na'vi tribe led by the ruthless Varang. Jake's family must fight for their survival and the future of Pandora in a conflict that pushes them to their emotional and physical limits.

The estranged children of a once-famous artist hire a forger to complete his unfinished works so they can be discovered and sold after his death.

The sixth installment in the franchise. Plot TBA.

Descoperă povestea lui Michael Jackson, unul dintre cei mai influenți artiști pe care i-a cunoscut vreodată lumea, și viața sa dincolo de muzică, urmărind parcursul său de la descoperirea talentului său extraordinar ca solist al formației Jackson Five, până la artistul vizionar a cărui ambiție creativă a alimentat o căutare neobosită de a deveni cel mai mare artist de divertisment din lume, punând în evidență atât viața sa din afara scenei, cât și unele dintre cele mai emblematice momente din cariera sa solo de la începuturi.

Hunted for her rare blood type, a caged woman vows to fight alongside the assassin she loves to protect their future when an old enemy resurfaces.

După ce sunt separați timp de 15 ani, Sabia Puterii îl conduce pe prințul Adam înapoi în Eternia, unde descoperă că patria sa a fost distrusă sub domnia malefică a lui Skeletor. Pentru a-și salva familia și lumea, Adam trebuie să-și unească forțele cu cei mai apropiați aliați ai săi, Teela și Duncan/Man-At-Arms, și să-și îmbrățișeze adevăratul destin ca He-Man - cel mai puternic om din univers.

Bart Millard, solistul trupei MercyMe, se confruntă cu o criză personală la apogeul succesului său. Pe măsură ce lumea sa se destramă, Bart se luptă cu convingerile și demonii săi interiori, căutând în același timp o cale prin care să iasă din impas.

A brilliant and intelligent love comedy that celebrates second chances and new horizons, starring a strong and determined woman who settles the score.

Producția se dezlănțuie cu valuri de sânge, plus groază plină de acțiune și umor negru, în care o tânără trebuie să supraviețuiască o noapte în hotelul Virgil. Acolo un cult demonic ascuns a pregătit o capcană mortală care să facă din femeie ofrandă.
nu mai posta la pareri
13 mai 2026 la 17:12(29, comentarii)
chei
13 mai 2026 la 17:12(48, comentarii)
roana stufoasa
13 mai 2026 la 17:12(39, comentarii)
cutrasavinte asemanatoare
13 mai 2026 la 17:12(29, articole)
precizie
13 mai 2026 la 17:12(20, articole)
dupa-amiaza
13 mai 2026 la 17:12(23, comentarii)
corect gramatical cum-va
13 mai 2026 la 17:12(68, comentarii)
propoziţii a înflori
13 mai 2026 la 17:12(25, articole)
n-am chef azi
13 mai 2026 la 17:12(27, comentarii)
SA IL ADUC
13 mai 2026 la 17:12(28, articole)
discurs stare civila linz
13 mai 2026 la 17:12(28, comentarii)
vi-l putem
13 mai 2026 la 17:12(34, comentarii)
a lauda
13 mai 2026 la 17:12(22, comentarii)
dialog intre fulgul de nea si un copil
13 mai 2026 la 17:12(86, comentarii)
cuvinte care se termina in -nic
13 mai 2026 la 17:11(69, comentarii)
Propoziții cu cuvântul a potolit
13 mai 2026 la 17:11(46, articole)
neputand
13 mai 2026 la 17:11(67, articole)
pastel de vasile romanciuc
13 mai 2026 la 17:11(31, comentarii)
pasiunea si viitorul
13 mai 2026 la 17:11(56, articole)
subiecte pe val:c
13 mai 2026 la 17:11(101, comentarii)
iubire mosie zid
13 mai 2026 la 17:11(44, comentarii)
semnificatia la umilinta de a sta ascultator
13 mai 2026 la 17:11(81, comentarii)
cum se scrie cum se cade legat sau dezlegat
13 mai 2026 la 17:11(31, articole)
zi de toamna ruginie
13 mai 2026 la 17:11(39, comentarii)
propozitii cu cuvantul cancelar
13 mai 2026 la 17:11(122, comentarii)
mrs perfect
13 mai 2026 la 17:11(84, comentarii)
la inceput de an scolar
13 mai 2026 la 17:11(53, comentarii)
burtica
13 mai 2026 la 17:11(60, comentarii)
compunere S F o pagina de jurnal a ultimului om de pe planeta
13 mai 2026 la 17:11(81, articole)
menirea
13 mai 2026 la 17:11(46, articole)
i in care cuvintul cheie sa aiba sensuri diferite
13 mai 2026 la 17:11(76, comentarii)
insusire pentru cuvantul privire
13 mai 2026 la 17:11(68, comentarii)
soacra teapana
13 mai 2026 la 17:11(57, articole)
prapastia mareata
13 mai 2026 la 17:11(57, comentarii)
la multi ani pentru tata
13 mai 2026 la 17:11(50, comentarii)
motto meniu restaurant
13 mai 2026 la 17:11(77, articole)
dictionar limba norvegiana
13 mai 2026 la 17:11(70, comentarii)
desparte in silabe cuv inceput
13 mai 2026 la 17:11(31, comentarii)
filmul
13 mai 2026 la 17:11(77, articole)
literatura minimalista
13 mai 2026 la 17:11(39, comentarii)
gaetan soucy - "fetita care iubea prea mult chibriturile"
13 mai 2026 la 17:11(22, articole)
crap si menumorut in rai
13 mai 2026 la 17:11(28, articole)
enunturi cu cuvantul provoca
13 mai 2026 la 17:11(51, comentarii)
la multi ani sotului meu
13 mai 2026 la 17:11(26, comentarii)
propozitii cu ortograma l-ati
13 mai 2026 la 17:11(22, comentarii)
cui indoit la 90 de grade gasit in interiorul ambilor pantofi
13 mai 2026 la 17:11(67, articole)
propozitii cu negura
13 mai 2026 la 17:11(57, articole)
dragostea este sublima
13 mai 2026 la 17:10(28, articole)
Care vă să zică
13 mai 2026 la 17:10(37, comentarii)
nu - mi place nici una
13 mai 2026 la 17:10(38, comentarii)
va rugam inchidetii usa
13 mai 2026 la 17:10(35, comentarii)
ciobanasul si trasnetul
13 mai 2026 la 17:10(21, comentarii)
padure nestricata de mina de o
13 mai 2026 la 17:10(50, comentarii)
expresii sinonime tombola
13 mai 2026 la 17:10(35, comentarii)
doctorita
13 mai 2026 la 17:10(8, comentarii)
trilogia kunoichiste online
13 mai 2026 la 17:10(59, comentarii)
teme pe acasa
13 mai 2026 la 17:10(3, comentarii)
sunt buna la pat
13 mai 2026 la 17:10(67, comentarii)
compunere cu titlul casuta sufletului meu
13 mai 2026 la 17:10(29, articole)
prefixe cuvantul namol
13 mai 2026 la 17:10(45, comentarii)
mostenirea lui bourne
13 mai 2026 la 17:10(41, comentarii)
plecaciune
13 mai 2026 la 17:10(50, comentarii)
odihna Ion Druta
13 mai 2026 la 17:10(35, comentarii)
noaptea sfetnic bun
13 mai 2026 la 17:09(52, comentarii)
romanuli lui ioni druta horodiste
13 mai 2026 la 17:09(61, articole)
exsplica intelesul primelor doua strofe
13 mai 2026 la 17:09(108, comentarii)
cuvinte cu terminatia in sa
13 mai 2026 la 17:09(47, comentarii)
inebuni sau innebuni
13 mai 2026 la 17:09(55, comentarii)
cuvinte care se termina -esc
13 mai 2026 la 17:09(58, comentarii)
aceluiasi cod fiscal
13 mai 2026 la 17:09(116, comentarii)
copilul care moare
13 mai 2026 la 17:09(64, articole)
corneliu zelea codreanu
13 mai 2026 la 17:09(6943, articole)
de la ideia noi stim ce suntem dar nu stim ce vom fi
13 mai 2026 la 17:09(66, articole)
compunere toamna in livada
13 mai 2026 la 17:09(32, articole)
insfarsit o veste buna
13 mai 2026 la 17:09(32, comentarii)
imi este dor de tine
13 mai 2026 la 17:09(38, articole)
m-am oprit langa tine
13 mai 2026 la 17:09(21, comentarii)
insusiri pentru copil
13 mai 2026 la 17:09(70, comentarii)
omul ce stim
13 mai 2026 la 17:08(58, articole)
insusiri pentru case ca
13 mai 2026 la 17:08(47, comentarii)
idolul meu in viata
13 mai 2026 la 17:08(29, comentarii)
tristete te iubesc
13 mai 2026 la 17:08(72, articole)
saptamana de febroarie
13 mai 2026 la 17:08(67, comentarii)
2 enunturi cu polisemia verbului a clocoti
13 mai 2026 la 17:08(55, comentarii)
o compunere s f
13 mai 2026 la 17:08(25, comentarii)
enunturi cu case
13 mai 2026 la 17:08(70, comentarii)
sa puie sau sa puna
13 mai 2026 la 17:08(45, comentarii)
ANDREA29 MINE NU
13 mai 2026 la 17:08(34, articole)
na dara
13 mai 2026 la 17:08(32, articole)
le prestige de la region capitale
13 mai 2026 la 17:08(121, comentarii)
cuvant de onoare
13 mai 2026 la 17:08(50, comentarii)
cum procedezi sa te muti definitiv intr-o tara din ue
13 mai 2026 la 17:08(41, articole)
TRADUCERE IN GERMANAN
13 mai 2026 la 17:08(58, comentarii)
dimineti de primavara
13 mai 2026 la 17:08(88, articole)
ce se intampla cand ii pui la un barbat ciclu in mancare
13 mai 2026 la 17:08(277, comentarii)
maimu vede maimu face
13 mai 2026 la 17:08(47, comentarii)
propoziti cu cuvantul troienite
13 mai 2026 la 17:08(44, comentarii)
ce te legi
13 mai 2026 la 17:08(58, comentarii)
relatie cu un coleg
13 mai 2026 la 17:07(87, articole)
sensul omonimului vara
13 mai 2026 la 17:07(33, comentarii)