simt in sfarsit

Intre doua trenuri eu calatorul ma simt in sfarsit in siguranta stiind ca de fapt sunt in aceasta conjunctura, in "direct",cu un mare intelectual care se ia la tranta cu orice "spuza de intelectual". Un intelectual care contesta vehement inclusiv termenul. Sunt convinsa, stimate domn,ca numai valoarea dvs incontestabil mai mare decat a celor doua "falsuri" Pippidi si Liiceanu va poate aduce in postura de a-i contesta la acest mod. Numai nenumaratele dvs si incontestabilele dvs contributii la cultura noastra mica va da dreptul la astfel de consideratiuni cat se poate de pertinente. Imi cer scuze ca am participat la aceasta polemica ca un necunoscator in ale intelectualitatii si am gresit incercand sa gasesc, penibile "circumstante atenuante" unor falsi intelectuali de talia ingusta si licheliana a celor doi.

Am citit pana la sfarsit... da, devine usor prea dusa la extrem povestea ... dar nu asta conteaza ci sentimentul pe care il simti la sfarsitul ei, ce bine ar fi sa ne gasim fiecare 'gaia' lui, ...."si viitorul era plin de speranta"... de multe ori conteaza mai mult calatoria si drumul pana intr-un loc decat ceea ce te asteapta acolo... poate ca povestea ta s-a terminat doar in punctul unui nou inceput....

"Iesim noi cumva la lumina"

cand abandonata fiind, m-am imbolnavit , din cauza greutatilor , si doctorii nu reuseau sa ma vindece. atunci visam noaptea ca inot intr-un lac cu apa murdara, in intuneric. cand eram cu totul epuizata aparea o barca, ma urcam in ea si ma legana. ma simteam in sfarsit bine, in siguranta. visul asta a continuat pe toata perioada bolii mele si nu stiu de ce dar am convingerea ca barca aceea a fost salvarea mea.

DAN-GABRIEL:
Creatia nu trebuie sa o cunosti,ci sa o accepti,fie de la Dumnezeu,fie de la Darwin.Nu cred ca mi-ai inteles ideea cu alta Biblie,ea ar putea da alta dimensiune crestinismului,care dainuie de secole.Iar tu,Jeniffer,printre vorbele tale,gasesc samburi de credinta,ceea ce este un lucru pozitiv pentru mine.Vei simti spre sfarsitul vietii,si,mai ales,daca ai trecut prin experinte traumatizante psihic,sa te apropii de Dumnezeu.

.mai am cateva esecuri care ma asteapta in viitor.nu trebuie sa le dezamagesc si sa le las cu ochii in soare.

sunt convinsa ca abia le astepti. te vor face sa te simti, in sfarsit, importanta. un om care sufera e mereu demn de atentie. :D.

zaraza

Era odata un rege care avea 4 neveste.
Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.
De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.
Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.
Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!
Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur."
O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.
Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.
Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns.
Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.
Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:
Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.
Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.
Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.
Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

Deci, sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca este singura particica din noi care ne va urma si va fi cu noi pentru eternitate.

Simt, in sfarsit, ca sunt eu.

Atmosfera asta de sarbatoare e cam tarsa de par. mie nici discursul lui Obama nu mi-a placut, adica franturile ce le-am auzit la radio. E foarte bine lucrat un astfel de discurs, cred ca in spatele lui stau cativa super-consilieri. Desigur, imaginea lui Obama are doar de castigat de pe urma acestui pseudo-eveniment, iar maericanii se vor simti in sfarsit razbunati.

UH! in sfarsit o conferinta pentru mine... Ma simteam asa de complexata de radacinile mele la conferintele aristocratice :)

Salut "din zbor" pe toata lumea... Mi-e foarte dor de o trancaneala ca la carte... Dar... ne vedem la toamna.
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.

La 20 de ani ma simteam de 100 de ani... acum ma simt tanara...si sunt fericita...Asta e , nu ?1



O intentie buna dusa la bun sfarsit e scopul meu in viata, pana atunci ,va pup pe toti.

In sfarsit incep sa inteleg...Este desertaciune sau nu, fiecare avem cate o "pasarica" , cate un viciu, cate un gol in suflet. Sunt lucruri care trec de tot sau revin din cand in cand. Nu stiu, exista vreo formula, vreun exercitiu sau un model matematic care ne-ar putea ajuta sa gestionam in mod rational sentimentele si nevoile noastre? Sincer vorbind (pentru ca aici se poate) eu nu am timp si nici nu pot discuta despre astfel de lucruri cu altii. Chiar si in acest forum sunt putine momente in care reusesc sa mai scriu cate ceva. Desi mi-ar placea, pentru ca de fiecare data astept cu mare nerabdare sa citesc cometariile voastre. Dar cum partea materiala a vietii este foarte importanta pentru mine si mai mult, pentru cei din jurul meu, uit sa privesc lucrurile din alta perspectiva decat ce reala. Chiar daca ma simt bine cand de exemplu scriu ( cum fac acum) si cand pot sa vorbesc despre oameni , intr-un alt mod. Mai profund. Si chiar daca nu reusesc sa-mi exprim aceste ganduri la fel de bine ca altii (si recunosc asta), sper ca pana la urma sa ma fac inteles mai bine. Si sper ca asa cum eu gasesc motivatii , adevaruri, justificari sau solutii in cuvintele altora, voi reusi si eu cat de curand sa explic sentimentele altora cu cuvintele mele. Pana atunci trebuie sa reusesc acest lucru cu ale mele. Desi a-ti exprima sentimentele e mult mai greu decat pare...

toti avem constiinta mortii, de cand ne nastem murim de fapt cu fiecare clipa care trece. intrebarea care a preocupat oamenii de-a lungul timpului este de fapt ce inseamna aceasta moarte? in ce mod poate fi privita? ca ceva definitiv sau ca o trecere spre altceva?
religios vorbind este o trecere ... este ? sau e doar o dorinta a oamenilor de a nu se simti inutili, de a crede ca nu traiesc acesta viata fara un scop, mai ales ca nu apucam sa facem mai nimic din marile nostre dorinte, esuam de cele mai multe ori in a face ce trebuie, cand trebuie, multumind pe cine trebuie. Asta e fericire? Nu, si-atunci avem nevoie de acesta trecere...pentru unii moartea e ceva care inspira teama, pentru altii poate fi o binecuvantare, depinde din ce punct de vedere privesti.


"trecutul contine raspunsurile viitorului" zicea Paulo Coelho. Poate acolo vom gasi unele raspunsuri, unele solutii pentru framantarile nostre. Intelegand trecutul poate aflam si de ce ne indreptam inevitabil spre moarte. Intelegand inceputul, poate vom intelege si sfarsitul, oricare ar fi acesta.

Mai demul am citit ceva scris de D-l lazar si am fost indignat in sinea mea:cum ca la romanica nu poti duce ceva la bun sfarsit ca se gasesc destui sa iti puna bete in roate sau sa te scarbeasca.
Am ajuns sa ii dau dreptate pe pielea mea.trist dar asta e.
Se spune ca desteptii invata din greselile altora iar prostii din greselile lor.
Asta e am fost un prost.
Am intrat in lumea foto acum jumatate de an ca sa zic asa ,cu toate ca fotografii fac de 22 de ani dar nu integrat in comunitatea foto ci ca solitar.
Am cunoscut cativa oameni care mi-au marcat drumul in arta foto,Cristian Chitaru,Ioan Ciobotaru ,Trestian Gavanescu si Florin Constantinescu.
de la fiecare am invatat cate ceva,fiecare mi-a marcat evolutia prin ceva.
Adunanad sfaturile si modul lor de a fi in fotografie am reusit sa imi fac un stil propriu ,fara insa a copia pe vre-unul din ei..
Am ajuns ca la 6 luni de activitate bazata pe studiu,compozitie si mesaj in foto sa am onoarea ca D-L lazar sa selecteze una din lucrarile mele la Salonul de la Craiova la prima mea participare in lumea foto si sa iau o mentiune la tema libera.
In paralel cu asta am deschis un forum foto Agorafoto.com pentru a simti ca adaug si eu o picatura in pocalul artei foto din romania.
Am simtit ca asa ma implic si ajut la dezvoltatea artei foto.
Am deschis aici si singura scoala foto online cred din Romania bazata pe interactiune directa cu userii.
Am cautat ca zapaugul sa fac o echipa de moderatori de prestigiu daca se poate astfel incat numele si valoarea lor sa dea tonul forumului si sa aduca useri din toate categoriile si nivelele.
Am separat userii pe clase de valoare nu ca discriminare ci ca sa decelam nivelul discutiilor astfel incat nici incepatorul dar nici avansatul sa nu se simt prost.
sa nu amestecam un portret de concurs cu gandacul prins pe cartofii lu bunica.
Am fost acuzat de incepatori de discriminare.
Am incercat ca la sectiunea avansati sa am moderatori cat mai de prestigiu sa aiba nivel si sa poata gestiona bine temele.
a fost bine la inceput apoi pe motive de timp liber putin se dilua rau .
Am incercat eu sa suplinesc asta si am fost acuzat ca nivelul meu a alungat avansatii.
Am renuntat la reclama pe bani a firmei F64, bani cu care forumul se putea autointretine,am preferat sa platesc eu mai departe numai sa dam un premiu motivant e drept valoare mica dar totusi motivant la concursurile foto.
Am stat noptile cu adminul de soft sa urmarim vesnicele amanintari de hakereala care apar in romanica daca scoti capul prea mult intr-un domeniu unde sunt cateva forumuri care pretind ca detin monopolul absolut.
In ultima vreme am fost abordati intr-un mod care m-a determinat sa renunt.
ca exemplu: construiesi o masina si la urma ti se sugereaza ca nu dai bine la volanul ei ca e pacat de masina cu asa un sofer.
am fost bun la ridicarea forumului ca apoi sa primesc tot felul de observatii cum ca nu ma port ca un admin ,cum ca imaginea mea reflectata pe functie nu e tocmai buna ca trebuie sa imi reviziuesc postarile si cratimele din texte
Am fost catalogat un fel de becali.de ce nu stiu.
poate ca tre sa ai fata de fraier daca te bagi pe banii tai la asa ceva.
Am realizat tot pe banii mei siteul Clubului foto Dan Mihai Calinescu din Craiova.
la finantari sunt bun la postul de admin nu prea.
Am fost acuzat ca am facut forumul ca sa ma dau sef.
daca vroiam sa ma dau sef mai luam toate deciziile ce tineau de forum prin vot?
nici rank-ul la useri nu se facea prin vointa mea.
echipa de moderatori vota si majoritatea decidea.
Eu sunt satul de sefie in firma mea.nu am complexele subalternului.
Vazand atmosfera si hartuiala la care sunt supus de ceva vreme si de cine de cei din preajma mea care trebuiau sa puna umarul sa faca ceva bun in forum ca erau destule de facut nu ramasesem eu problema forumui acum ceva vreme am propus celor in cauza: ma fratilor eu ma pot retrage,il preluati voi?
Nimeni nu a vrut sa se bage.
Acum la ultimul val de critici strict personale la adresa mea nu am mai rugat pe nimeni.
L-am inchis si am ramas cu gustul amar de romanica.
Pot fi judecat ca l-am inchis asa cum ma judec eu ca am avut initiativa de a deschide un forum foto.
injurati-ma dar am obosit.
nu am vrut laude,nu linguseli.
stric o atitudine neutra am cerut.
nu se poate la noi.
la noi se cunosc doua stari: linguseala sau critica.
Sunt un om foarte ocupat si totusi am tras de acest forum si de nivelul lui.
dar sa mi se spuna ca reprezentand vocea mai multora,decizia este ca eu distrug forumul.........
asta e prea de tot.
neglijezi afaceri ,amani intalniri,neglijezi familie sa stai pana la 2 noaptea sa trudesti la un forum ca sa mi se spuna ca nus cum le leg eu in fraza si nus cum comentez o poza si ca asta duce forumul in jos ...e deja prea mult pentru mine.
efecetiv am renuntat si gata
sa faca altii mai bine ca mine ca eu nu am mai corespuns la un moment dat.
iar cand rog moderatorii sa aiba si ei o activitate constanta ca se plang userii ca sunt uitati in topic mi se spunea numa ca : nu suntem pe bani la tine in forum.
degeaba incerci sa le explici ca nu eu reprezint forumul ci comunitatea din el.
In romanica ca solitar ai succes nu poti crea o comunitate ca se gasesc sa iti sara la beregata destui.

Mizantropia, uneori, poate fi o forma ascunsa a fricii de societate. Exista in fiecare dintre noi un prag. Situat pe diferite nivele, pragul poate fi prieten sau dusman. Ca prieten el ne protejeaza, pentru ca stim ca mai este atat pana la capatul puterilor. Ca prieten, pragul este situat undeva sus pe scara de valori a capacitatii noastre mentale. Ca dusman insa, odata atins pragul, este clar ca inceputul sfarsitului a sosit! Este clar ca am ajuns sa traim clipa in care suntem satui de societate, de perfidia umana, de pacla in care viata de zi cu zi se desfasoara.Este clipa in care intram in panica pentru ca ne simtim lipsiti de puterea de a lupta in continuare.

in sfarsit, mai dau si de oameni care inteleg ca nu trebuie sa privim capatul tunelului ci fiecare bucatica, asa cum vine. Sorry ca impose dar sunt uimita de faptul ca site-ul e plin de tristete. Inteleg ca unul din scopurile acestui site este sa vedem ce mai fac si altii, cu tristetile si bucuriile lor dar perhaps este durerea ce ne inconjoara si nu ne lasa sa visam...

Anyway, nu sunt optimista din fire dar vad ca daca iau lucrurile asa cum sunt si nu le mai disec atata totul merge bine. Ma rog, am avut si ani foarte prosti dar am luat-o din loc fara sa ma mai gandesc la toate cele. Cred ca ce ne preocupa pe toti este "what if..." sau mai bine zis "drobul de sare"....

De aceea moto-ul meu este "Bucurati-va de tot ce va inconjoara" caci altfel ne ducem pe pustii...

PS sper ca makes sense.....

In sfarsit, o veste buna.
Doamne-ajuta!

Sa ma-ntristez...asa deodata...ar fi prea mult si prea deodata...Inteleg ca te impaci mai mult decat bine cu metaforele si e frumos ce spui...e frumos ce spuneti desi adjectivul asta mi se pare atat de gol...cat despre batalioanele de ganduri inzestreate cu vaz...s-a intamplat sa ma atace , s-a intamplat sa simt chiar si pt putine clipe cum rad de mine , cum fura din mine si se duc...

Dar sunetul muzicii in contopirea cu universul timpanelor,i-l simti?Alexandra

...Eu vizitez Romania odata la citiva ani, depinde la citi ani...Vara trecuta am fost dar nu mai fusesem din `98....Prefer sa ii aduc pe ai mei sa ma viziteze....
Pot spune ca din momentul in care aterizam (la aeroport de obicei;)) am emotii .....Chiar imi bate inima... Imi este drag sa vad oamenii, ma gindesc zimbind``rominii nostri´´....chiar vamesii...Dar si cumva imi revin tot felul de amintiri neplacute,nu ceva concret,si ma face sa am si un fel de emotii negative care se amesteca cu bucuria de a fi acasa... Este cumva teama de nepolitete, badaranie,cu care nu mai vreau sa am de-a face, poate sint rani neinchise...
O singura data imi amintesc un lucrator de la pasapoarte la Otopeni mi-a spus ´´Bine ati venit´´ si m-a bucurat si emotionat...
Nu stiu poate intre timp spun mai multi bun venit, ar fi frumos si nu costa nimic.... Dar de valoare mare pentru orice inima de fiu ratacitor...:))
In general timpul in Romania este foarte stressant mai ales daca toate rudele sau prieteni afla ca am venit, fereasca Dumnezeu sa nu ai timp pentru fiecare sa mergi la masa la fiecare si sa maninci pina crapi...:::)))
Ce imi place sa fac este sa merg prin magazine, tot felul dar mai mult de curiozitate si ´´sa ma uit``...Sa maninc mici pina simt ca nu voi fi in stare sa mai bag in gura nimic o saptamina....Sa maninc ´´ora 12´´ si Savarine. Sa imi cumpar pastrama,hamsi...
Dar cel mai important lucru este cind vizitez piata taraneasca, sa ma plimb printre ei si sa-i ascult si uneori cumpar tot felul de zarzavaturi (spre disperarea mamei...)numai de dragul si mila lor...
Ce fac de fiecare data, a must pentru fiecare vizita a mea in Rominia este sa merg la Belu, la Eminescu...Fac asta de pe la virsta de 12 ani...Este o datorie a mea de suflet. Dar incepe sa devina o problema, vara trecuta era sa mor de frica ca erau o gramada de ciini si unul s-a repezit la mine ...Norocul meu a fost un paznic foarte aproape.....
Da, dupa citeva zile abia astept sa plec ...Parca mi-e si frica sa stau mai mult....:((

Rondelul ajungerii la cer

In cer s-ajunge dintr-un salt,
S-au nu s-ajunge-n veci de veci...
Te-arunca-n el un cantec-nalt,
In care-al vietei plans ineci.

Spargand fluidicul sau smalt,
Ca o sageata de-aur treci.-
In cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci.

I se mai da-n sfarsit asalt
Sub jar de patimi cand te pleci,
In al tau suflet cand n-ai alt
Decat fiorii dulci si reci...-
In cer s-ajunge dintr-un salt.
Iar unii n-or s-ajunga-n veci.