Ion Druta povestea Furnicii

sigur ca sunt impulsiv.
cateodata sunt impulsiv cu ideile...ele vin pe neasteptate. uneori sunt utopice, uneori destepte, uneori apocaliptice, uneori cuminti...si-mi vine sa le prind din zbor si sa le sugrum ca pe un pui de gaina, dar nu pot, ele sunt idei si ideile nu le poti omori cu una cu doua...sau poate mi-e mila si le las sa zburde prin fata retinei, pana sunt orbit de prea multa lumina si-atunci strang din pleoape si-mi infig unghiile in pumnii stransi bine.

ca tot omul mi-am luat eu un aparat foto digital si mi-am suflecat manecile...cerul e senin, iarba-i verde-crud, pomii-s infloriti, mieii pasc in lunca, femeile tinere se plimba pe Corso imbracate cu rochii subtiri si prea decoltate sub palarii albe si umbrelute de soare, pisicile stau tolanite pe garduri, copiii bucalati se joaca-n colb, taul rece si adanc se valureste printre brazi, margareta isi asteapta maestrul sa dea click, muntii dorm in ceata...si-atunci zaresc (ghicit) in varful plopului, o furnica...si ce mai conteaza ca ceru-i senin si iarba-i verde si pisicile dorm pe garduri si copiii au ochii prea albastri si brazii stau prea drepti si prea-nalti?...vreau sa dau zoom pe banala si sarmana furnica- o biata creatura ce si-a urmat cu stoicism drumul pe scoarta aspra a plopului...si lumea m-atinge pe umar si tot vrea sa-mi arate ce-i in jur si eu strang mai aprig din dinti si ma transform intr-un monument de vointa, ca un stalp de sare desi, n-am privit inapoi spre Sodoma si Gomora, ca sotia lui Lot...nu vad si nu simt mana calda ce mi se strecoara pe frunte, nici privirea rugatoare de copil- femeie- dorinta- salbaticie- moarte- inviere- desfrau- inger- flacara, nici n-aud soapta serpuitoare si fierbinte ce mi se strecoara-n palnia urechii ca o soparla mica si zglobie...poate reusesc pana la urma sa fac poza si o plimb in expozitii s-o vada toti si ma doare nepasarea oamenilor care se extaziaza la miei si margarete si femei tinere cu pieptul dezgolit si-atunci iau poza cu insecta mea ca un monstru cu mandibule si o rup in bucatele mici si dau cu pumnii-n pereti si ii dau pe toti afara...si-mi revin si ies la aer cu aparatul de fotografiat agatat de gat ca o piaza-rea, uitandu-ma pe acoperisuri, poate gasesc un tantar...

p.s.
stiu, nu-i conferinta cu Dinu Lazar...shut up! :)
___________________________________
semper idem...

"Nu indraznim, nu pentru ca problemele sunt dificile, ci, fiindca nu indraznim, ele sunt dificile." SENECA

mie imi plac baloanele sunt obsedat de baloane...noroiul si betonul. copilaria la tara, adolescenta la bloc si viata in spania italia sau diverse :) draguta, draguta povestea ta cu mosi, credeam ca o sa gasesc retete si leacuri pentru prostata, da mi-am amintit si eu de momentul cand tata sau mama nu mai stiu care l-au tradat pe Mos Nicolae.

sarbatori fericite!!!
ps. sa il timiti si la mine pe mos-ul tau.

http://lucian-cretu.blogspot.com/2005/12/poveste-in-imagini.html

Un "reportaj" luat in graba din pacate, tare mi-ar fi placut sa il fi dezvoltat. Subiectul as dori sa il descopere privitorii...

a fost odata ca niciodata
sub zapada afanata
o cocioaba cu furnici
nici prea mari, dar nici prea mici.
o furnica - mama lor
tot cara mereu de zor
in desaga-i nevazuta
de mancat, zeama scazuta.
infoiat ca un boier
"sotul" ei , un pishicher,
umbla ziulica-ntreaga
far' sa care vreo desaga.
puradeii, mici furnici,
nu ii numaram aici -
zburda cat ii ziua lunga
ba la scoala sa ajunga,
ba sa faca nebunii
ca deh, sunt si ei copii.
intr-o zi de sarbatoare
au iesit si ei la soare
de sub neaua afanata
ca sa vada lumea toata.
si-au cutreierat-o dara
de cu ziua pana-n seara.
sa se-ntoarca - acum acasa
pana nu prea furioasa
mama lor are sa fie
isi spuneau in gand, o mie
dintre puradeii de furnica.
oare tata ce-o sa zica? -
se gandi ala mai mare!
o sa fie suparare,
ii raspunse mijlociul,
si-l urma prin tot pustiul.


___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

no, apai nu ne-ai povestit cum te-o eliminat din organism !...;)
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"

Avem tendinta de a concretiza si de a face totul explicabil. Eu nu cred ca neuronii nostri ne permit deocamdata sa abordam subiectul asta si sa-l si epuizam. In biblie , cred eu , e mai important mesajul decat detaliile.Pentru ca in rest se vede de la distanta influenta oamenilor, incercarea lor de a impune niste norme, care erau necesare in acel tiop de organizare sociala. Diferenta intre codul lui Hammurapi(sau -bi) si legea talionului nu e mare deloc. Doar ca primul era laic si al doilea a imprumutat si o aura mistica pentru a fi mai respectat.
Pe de alta parte, Vechiul Testament, pentru mine , cel putin , seamana mult cu o colectie de povesti mitologice, nu mult departata de Legendele Olimpului. Diferenta majora intre ele este, insa , faptul ca primul dintre ele capata consistenta odata cu Noul Testament.
Desigur se pot comenta multe despre implicarea sau neimplicarea factorului uman in bibilie.
In mod cert nu exista implicare divina in separarea intre ortodocsi si catolici, intre greco catolici si ortodocsi, in scoaterea sau introducerea unor pasaje din biblie.
Nu cred ca sunt un om mai bun decat un musulman.
Nu cred ca are importanta daca biserica a considerat ca anumite virtuti cum ar fi ascultarea(supunerea) sunt mai bune decat altele.
Nici macar nu ma intereseaza sa judec serios daca unii slujitori ai domnului , sau unele practici ale bisericii mai au legatura cu religia sau nu.
Orice loc e un loc bun de rugaciune dar biserica este cel mai potrivit-cred eu, iar mesajul noului testament este primul lucru din lumea aceasta care ne-a facut oameni.
Piramide si musuroaie stiam sa facem si noi si furnicile, dreptate faceam si noi si leii in haita lor dar credinta si iubirea le-am invatat de la noul testament.

om nu dispera, o sa-ti povestim noi !
===============================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "

s-au cunoscut pe un forum cu continut 'profesional' nu de aventuri vanatoresti. dupa multe tatonari si ezitari, au trecut la dialog 'direct' pe chat. au mai facut si schimb de poze, au pus web cam, etc. s-au placut.
dar, aici incepe 'dar'-ul cel mare: amandoi in relatii stabile cu copii adolescenti, obligatii. abia au timp sa-si 'vorbeasca' de cateva ori pe saptamana, pe chat, pentru cateva minute pana la zeci de minute daca au noroc. si traiesc fiecare de alta parte a baltii.
singura sansa de intalnire de gradul 4 o au cand el calatoreste, de 2 -3 ori pe an, la sediul companiei multinationale la care lucreaza, ea locuieste nu departe (cateva ore pe tren) de aceasi metropola si-si aranjeaza 'delegatie'. si atunci au doar cateva ore.
conventia intre ei e ca nu vorbesc de viitor, in afara de fixarea intalnirilor, si nici unul nu porneste vreo actiune ireversibila care le-ar putea schimba viata (de exemplu divort). povestea tine cam de un an.
si eu sunt curios cat poate sa dureze un roman de asta.
la anu', va povestesc continuarea daca am sa am acces la 'sursa' :)

"Povestire despre antichrist" a lui Soloviov intercalată cu ultimul Harry Potter.

Astept sa mai citesc povestile oe care le-ati auzit voi.

Mie imi povestea un batran despre un bunic care era cu nepotul lui pe strada si au gasit o potcoava, bunicul i-a spus sa ridice potcoava iar nepotului i-a fost lene. Au mers mai departe si bunicul a gasit unde sa vanda potcoava care a gasit-o si apoi a cumparat niste cirese. Nepotu la vrut si el cirese iar bunicul ii arunca pe jos din cand cate una.
Ei bine, ce trebuia eu sa inteleg la varsta frageda la care eram, va inchipuiti. Dar ma gandeam zilele astea la lucrul asta si am zis, de ce a luat bunicul ala potcoava daca nu era a lui? Se pare ca romanii au in sange ideea ca daca gasesc pe strada ceva inseamna ca este a lor.

Va mai astept cu povestile voastre!

Povestea-mi aduce aminte de fratimiu... aceleasi sinceritati si lungi conversatii inainte de a adormi...
Dormeam cu el... si mereu era aceeasi poveste... de ce el nu doarme cu mama si io cu tata!?... ca sa nu ne fie frica singuri... da de ce oamenii mari dorm impreuna si copii in alta camera!?... imi punea o mie de intrabari ... si adormea intotdeauna cu o manuta sprijinita de o particica a corpului meu... spunea ca nu-i este frica... da vrea sa stie ca-s acolo... langa el... "ca asa trebuie sa fie fratii"...

______________
Povestea unei neveste nefericite care i-a inlocuit sotului pastilele de Prozac cu Viagra...
http://www.askmen.com/jokes/2003_jun/jun08.html

Felicitari pentru povestea ta frumoasa si emotionanta. Chiar daca nu mai sunt un copil imi plac nespus povestile mai ales cele cu final fericit.
__________________________________________________
Dramatismul batranetii nu consta in faptul ca devii batran, ci ca ramai tanar. O.Wilde

Povestea - mai presus de toate ?

Este ceva in harul criticilor ce-i face sa inceapa mereu cu partile rele. Poate acesti critici n-au avut succes la randul lor, poate nici n-au avut curajul sa scrie, doar sa aibe idei ...

Nu pot sa trec peste unele lucruri, cum ar fi ca n-ai corectat textul inainte sa-l publici, dar iti inteleg perfect entuziasmul pe care l-ai avut dupa ce ai pus punct. Uneori esti incetosata si poate confuza, dar voluntar/involuntar lucrul asta, profunzimea atrage.

Povestea ta e fina si suava, si nu pot decat sa sper ca-i o lectie pe care-ai invatat-o fara sa o traiesti.

PS: na ma, ardeti-ma pe rugul criticilor acizi >:)

Adrian Fuchs ;

1. Bertrand Russell - Istoria filosofiei occidentale I, II (Humanitas)
2. Florin Turcanu - Mircea Eliade prizonierul istoriei (Humanitas)
3. Samuel Beckett - Malone moare (Est)
4. Mario Vargas Llosa - Lituma in Anzi (Humanitas)
5. Ion D. Sarbu - Jurnalul unui jurnalist fara jurnal (ICR)
6. Anais Nin - Incest (Humanitas)
7. Catherine Millet - Viata sexuala a Catrerinei M. (Est)
8. Emil Cioran - Caiete I, II, III (Humanitas)
9. Vladimir Nabokov - Pnin (Humanitas)
10. Gabriel Garcia Marquez - Povestea tarfelor mele triste (Rao)

Nu citesc : - Cartea galbena
- Mersul trenurilor
- Pliantele publicitare
- Burtierele televiziunilor
- Carti de joc
- SMS-uri
- Manualui fierar-betonistului
- Mini golful pe-ntelesul tuturor
- In stele
- zodiace
- horoscopuri
- analize medicale
- Romania Mare si Tricolorul

As vrea sa pot citi gandurile celorlalti !
Astept sa reapara , ca sa pot citi : Jurnelul unei fiinte greu de multumit ( a lui Jeni Acterian ).
Poate ca am sa incerc sa va tin la curent cu aparitiile editoriale cu adevarat importante. Adica sa postez un text nou in care sa adaug sub forma de comentariu, saptamanal, ce carti au mai aparut. Doar titlurile de varf (dar necomerciale) si fara partizanat ca-n presa sau la tv. Ce parere aveti ? Sunteti interesati ?

Intr-adevar, e ca o pictura, ca o acuarela mai degraba. Da, am trait candva intr-o acuarela si eu dar intr-o zi nebuna furtuna a ravasit totu-n cale, nuantele s-au amestecat, totul s-a naruit. Dar a existat candva acea sclipire-n ochi, acea stralucire si lacrima de fericire. Poveste plina de culori ce-a fost "prima" si Parea a fi "ultima", ce naste mereu intrebarea: oare a fost "singura, eterna iubire"?

Ma numesc tatiku si am sa va spun o poezie.
Poezie:
O furnica duce-n spate
Un graunte jumatate
Ce faci tu aici surioara?
Ia, ma duc si eu la moara
Si-s grabita, si-s grabita
Ca mi-i casa neingrijita
Si sunt rufele la soare
Si copii-mi cer mancare
Ca la noi in musuroi
Nu e timp pentru zabava
Si de n-am fi de isprava
Ar fi vai s-amar de noi.
Gata.
Multumesc.
Aceasta poezea e dedicata Alexandrei, cea care ma respinge vehement dar care are sufletul violoncel, inima cutie de smarald, ochii migdale dulci si sufletul poem.

Si eu am trecut printr-o experienta asemanatoare ( la fel ca multi altii:). Ceea ce ma surprins insa in "povestea " ta si m-a facut sa scriu acest comentariu este faptul ca ...si eu ma simt fericit acum.Deh..."love hurts" , cum zice artistu'. Pot sa fiu sincer (macar aici) si sa spun ca inca ma mai gandesc la ea. Sau la amintirea ei , pentru ca dupa atatia ani (tot 10 aprox) uneori mie greu sa-i mai conturez chipul. O simt ca pe o parte din sufletul meu si numele ei imi vine pe buze din cand in cand...
Insa cu ea sau fara ea , cu mine sau fara mine , viata merge inainte. Iar eu am inteles asta. Si poate , de aceea sunt fericit. Pentru ca am inteles...

"Lost without music in a world of noises"

Utza, utza cu crengutza,
Iat-o si pe Andreiutza.
Ai sosit cu saniutza?
Au luat-ai o caleasca
Iute sa ajungi la gasca?
Sau incalecasi pe-o sa
Sa ne spui poveste-asa?
Cu orice vei fi sosit
Eu iti zic bine-ai venit
De la cel examen care
Te-a consumat foarte tare.
Dar acum te-ai linistit,
Pe noi icea ne-ai gasit,
Cam putine deocamdata,
Da-i devreme. Vin pe data
Cosmacpan, al nostru Tata,
Si cu alti pitici de-aici,
De la groapa cu furnici.
Ne punem la gat margele
Si ne punem in par stele
Iar pe degete inele.
Ba si flori la palarie
Pentru fiece badie
Ce-o veni sa ne salute,
Mai stii, chiar sa ne sarute.

Fetele sa va spun poveste

Dati-va degrab aproape

Sa va spun in soapta

Cum curcubeul a aparut:




Intr-un colt de lume, exista un mic sat fara culoare. Totul se amesteca in alb, negru sau gri. Pana si oamenii erau gri, chiar si sentimentele erau tot gri sau chiar negre. Peste tot domina o atmosfera apasatoare si trista.

La marginea unei paduri gri se afla un mic bordei in care locuia un mos garbovit de ani, cu o barba lunga si alba. Intr-una din acele zile fara culoare, dupa o ploaie de asemenea necolorata, mosul iesi pe prispa casei sa priveasca cerul si ramase uimit.
Sus, chiar de-asupra capului alb, zarea un arc foarte diferit de tot ce-l inconjura. De ce i se parea lui ca arcul nu seamana cu nimic din jur? Pentru ca nu avea nici una din nuantele cu care era obisnuit de un veac.

Curios se intreba:

- Ce sa fie? Ia hai sa ating cu bastonul meu una dintre panglicile de sus.

Zis si facut. Atinse prima panglica si trandafirii din gradina au prins o culoare diferita: erau rosii.
Mosului i-a placut culoarea si a continuat sa atinga arcul de sus, care isi scurgea culorile pe pamant odata cu atingerea bastonului.
Astfel, toate florile au devenit colorate, padurea era verde, iar soarele si graul din holde, galbene.
Doar cerul parca nu a prins inca nici o culoare, insa mosul atinse si panglica albastra, iar acesta se colora intr-un cer senin.

Culorile au inceput sa se aseze si pe obrajii oamenilor posomorati din acel colt de lume, iar acestia au devenit mult mai buni si bucurosi. Acum zambeau si au uitat curand de vechea lume cenusie.

De atunci, curcubeul ca un zmeu,

Se va aseza mereu,

Peste oameni si paduri,

Joc frumos de trubadur...


________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu