filme bune

un film bun. l-am vizionat mai mult pentru regizorul Baz Luhrmann si pentru coloana sonora. (nu c-as fi inchis ochii la Nicole Kidman...)
turnarile s-au efectuat in Australia, atmosfera pariziana de la sfarsitul sec.XIX a fost facuta pe computer dar totul pare cat se poate de real...
la asa epoca, asa film...cine nu l-a vizionat, nu-i timpul pierdut.

un film bun francez foarte recent este "LA TOURNEUSE DE PAGES"

filme bune...
pai mie mi-a placut tare tare mult the green mile....
si the butterfly effect...
si lilo si stitch...:)
si the grudge dar doaaamne ce de cosmaruri dupa...
si chronicles of narnia the witch the lion and the wardrobe
si seria lord of tre rings
si ma mai gandesc...
"Dance me to the wedding now, dance me on and on
Dance me very tenderly and dance me very long
We're both of us beneath our love, we're both of us above [...]
Dance me to the children who are asking to be born
Dance me through the curtains that our kisses have outworn....

Singurul film bun care nu mi-a placut a fost Liceenii rock'n'roll 1992...

weekend cu mama
obligatoriu de ascultat melodia Sleepy Rebels - e geniala.

P.S. I love you

Barfuss

Filmul care mie imi place cel mai mult este de departe''Titanic'' cu Kate Winslet si Leonnardo DiCaprio.Dar un film nu bun,ci foarte bun este''Amadeus''.Nu stiu cata lume l-a vazut,dar stiu ca e un film formidabil!Uitati-va la el.Este viata lui Mozart.Dar finalul e cutremurator...

Filozofii ne spun ca o viata n-are rost sa fie traita daca nu reflectezi asupra-i. Brian a inteles ca lucrarile si scrierile mele sint de fapt explorari, intrebari constante pe care le pun trecutului. Totodata si-a dat seama ca toate intrebarile esentiale pe care nu m-am gindit sa le pun in timpul copilariei, stau la baza artei mele. Faptul ca incorporez aceste intrebari astazi in ceea ce fac ca artist plastic si scriitor ma ajuta.
Cred ca filmul e o extensie a jurnalului. Nu am avut nici o intentie sa fiu un actor care se interpreteaza pe sine. Nu am talent pentru asa ceva, si ar fi fost foarte narcisistic sa ma gindesc la asa ceva. Nu ma plac sau ma urasc mai mult sau mai putin decit majoritatea oamenilor. Paul Valery spune in "Monsieur Teste": "I rarely lose sight of myself." Sintem intr-un fel, prizonierii unui destin. In extrema, nu cred ca tema documentarului e “viata si creatia” mea. Viata si creatia mea nu sint atit de importante incit sa devina subiect de film. Cred ca este destul de greu explicat de ce intr-un film care are ca subtitlu “Un Portret al lui Florin Ion Firimita,” am vrut sa mut punctul focal, si sa-mi elimin prezenta fizica cit am putut de mult. Apar foarte putin in film, si vorbesc doar la inceput si la sfirsit. Totodata n-am vrut sa prezint lucrari intregi, doar fragmente. O singura pictura apare in film, la sfirsit, timp de citeva minute (in editia DVD, exista o galerie digitala la sfirsitul filmului in care sint prezentate vreo patruzeci de lucrari). Brian a vrut sa bazeze structura filmului pe fragmente de jurnal si tehnici artistice pe care am inceput sa le folosesc in 1997 in seria mea de picturi “A La Recherche Du Temps Perdu.” In aceste picturi foarte mari am inceput sa experimentez pentru prima oara cu materiale mai putin traditionale. Totodata am inceput sa incorporez fotografii de familie, scrisori vechi, etc. Ceea ce Brian a vrut sa investigheze este viata ca sursa de inspiratie, viata transformata prin magia artei, arta transformata prin magia vietii. De aceea a vrut ca filmul sa oglindeasca tehnicile de colaj pe care le folosesc in picturile mele, sa adinceasca legaturile dintre timp si spatiu in imaginile pe care le fac.

A fost destul de greu sa selectionez fragmentele de jurnal pe care le-am folosit in film. Un jurnal poate fi o arma destul de puternica. Am incercat sa nu acuz, sa nu ranesc pe nimeni. Am fost foarte comfortabil cu Kamerzel-omul si Kamerzel-regizorul. Nu a trebuit sa fac compromisuri. Singurul moment in care m-am simtit vulnerabil a fost cind echipa de filmare s-a instalat in casa mea, in 2001. Timp de vreo luna, mi-a fost imposibil sa ma las filmat, in special in atelier. La un moment dat m-a lovit tentatia de a arata “bine,” de a poza pentru aparatul de filmat. In cele din urma, am invatat sa ignorez prezenta “straina”. Cred ca atelierul artistului sau masa scriitorului sint locuri sfinte, si totodata unele dintre ultimele bastioane ale intimitatii. Nimic nu pare a mai fi sfint astazi: biserica, budoarul, viata, in general. Totul e vazut, interpretat, explicat. Am incercat, si poate am reusit, sa pastrez o granita intre viata privata si cea publica, vis si realitate.

In ceea ce priveste ceea ce cred despre viata mea, si libertatea regizorului de a ma re-crea, nu vreau sa uitati ca idea filmului a fost a lui. Ceea ce avem acum este o opera de arta si nu o reclama.

Cred ca o opera de arta adevarata este flexibila, se schimba tot timpul, creste, etc. Cind am vazut filmul pentru prima oara, ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca a devenit, intr-un fel, un omagiu adus parintilor mei. Mi-a fost destul de greu sa-l vad. Vara trecuta am prezentat o versiune aproape terminata in fata a 200 dintre studentii mei, in galeria de arta a universitatii unde predau in timpul verii. M-am “ascuns” intr-un colt. E o senzatie stranie de vulnerabilitate, m-am simtit gol in fata unor oameni, care din fericire, au inteles, si au raspuns cu multa caldura. Cred ca filmul este ceea ce am sperat sa fie de la inceput: o opera de arta. Ma gindesc la o situatie asemanatoare: o buna prietena, pictorita Germaine Lemieux, mi-a marturisit acum citeva zile ca a lucrat, in secret, la un portret al meu, timp de un an si jumatate. Stia ca, in general, nu-mi plac imaginile care ma reprezinta, si se hotarise sa nu mi-l arate niciodata. Vroia sa foloseasca portretul ca un fel de exercitiu stilistic, etc. Pina la urma, l-a scos din atelier si m-i l-a aratat. Spre surprinderea mea (si a ei), mi-a placut foarte mult, dar ceea ce mi-a placut a fost tabloul, lucrarea de arta, nu fata mea reprezentata pe pinza. Este o pictura buna, independent de pe cine reprezinta. Sper ca filmul e un film bun, independent de mine ca “subiect.”

Pentru primul articol critic despre film, vizitati editia din decembrie a revistei NE Film, pe internet la www.newenglandfilm.com

Cit despre credinta…..greu de discutat. Americanii refuza de obicei sa vorbeasca despre bani sau Dumnezeu intr-un forum public. Si cum sint cetatean american de aproape zece ani….

As vrea sa-i vad pe americani facind filme bune cu bugetul filmelor europene.

Sunt multe filme bune americane, unele geniale de-a dreptul, dar eu consider ca sunt mult prea multe... dintre cele ce apar in fiecare an unul sau doua pot fi luate cu adevarat in considerare si, poate, vazute a doua oara. Pe de alta parte, cele frantuzesti nu m-au prea dezamagit pana acum... si pe unele le pot revedea peste un an, doi...si imi plac inca. Nu pot spune acelasi lucru despre "sacul" cu filme holliwoodiene pe care la vand "en detail".
Ancutzel

Daca vreti sa vedeti un film bun si bine facut, Bon Voyage de Jean Paul Rappeneau care a facut si Cyrano de Bergerac.
Este un film chiar deosebit, cum trebuie sa recunosc ca sint filmele franceze in general.

Cu ce nu ma impac eu la filmele americane e eroul principal.
Are in general toate atributele cetateanului american modern: luptator, familist, iubitor cu copiii, animalele si batranii. E moralist. E fidel institutiei familiei. Are ingredientele spiritului de echipa sau team-working-ului, dar are si spirit de initiativa, si nu odata, solidar si constient de puterea sa se hotaraste sa salveze situatia sau lumea.
Calitatile lui se identifica oarecum cu cele cerute la orice interviu de munca.
E decis sa lupte contra oricarei injustitii si in general se sacrifica pentru ca binele sa iasa ca untdelemnul etc etc
Cand ai astfel toate ingredientele unui personaj preferat, de tip ¨default¨, se poate ¨optimiza¨ prin umor, viclenie, fizic, implanturi neuronale etc.
Astfel ii avem pe Bruce Willis (simpatic fara doar si poate), pe Will Smith (o clona in varianta black), pe Harrison Ford, pe Arnold, pe Depp, pe Cruise etc, si ii intalnesti nu doar in New York cat si la Washinton, nu doar in deserturile arabe dar si, mai nou, in Grecia Antica sau in coloseumurile romane.
Personal am senzatia ca nu mai ai loc de ei in nici un moment.
Cu o alta chestie cu care nu ma impac e cinematograful american ca barometru a relatiilor externe americane. Nu vreau sa ma bag in politica, cel putin nu aici, insa daca ne amintim, in perioada razboiului rece eroul american solo sau in grup lupta contra unor amenintari ruse sau a unor dusmani rusi, cu mici exceptii.
Ulterior au urmat tarile arabe, si azi asistam in unele filme, la tot felul de conspiratii francezo-germane (europene in general) care tulbura linistea Planetei si care dau bataie de cap servicilor secrete americane.
Insa daca frenchfries au fost pentru o vreme liberty, ne putem astepta la orice.
Nu stiu daca ati vazut vreunul din filmele astea: Go, Lost in Translation, Fear and Loathing in Las Vegas, Night On Earth (super in opinia mea), insa e tot ce-mi vine in minte acum. Precis mai exista, sigur se produce film bun american, insa e acoperit de productii nule.