comentarii

locuri de munca in franta


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"Irlanda si cele 100000 de locuri de munca inalt calificate" - de valico la: 29/09/2004 01:25:55
(la: Irlanda are nevoie de 100.000 de imigranti)
Buna,
as putea sa va dau cateva info de la sursa. Sunt in Irlanda de 3 ani si... Am terminat ASE in Bucuresti in 1997 la stat.Pana in 2007, emigrarea in Irlanda pt. cetateni non-Eu, cum suntem noi, calificati ,va fi aproape imposibila.
Locurile"calificate", nici nu apar pe prima piata a fortei de munca-www.fas.ie.Pentru a accesa un post calificat, trebuie aplicat prin agentii de recrutare de personal. Acestia "nu se ingramadesc" dupa personal calificat romanesc, dintr-un singur motiv. Orice alta universitate a unui stat EU ofera aceeasi absolventi calificati, iar cetatenii non-Eu sunt o "problema " pt. angajatori intrucat necesita plata unor taxe speciale catre"Department of Enterprise and Employment"-Ministerul Muncii Irlandez. Adica pt. ca ar vrea sa angajeze un roman pt. un post de economist, ar trebui sa plateasca intre 500-600 euro/an, pt. un work permit pt. el, fiind non-Eu, fata de situatia cand ai prefera oricare alt Eu citizen, inclusiv Polonia, Cehia, Slovacia, Let, Lit.si nu ar plati nimic.
Nu mai spui ca din momentul in care ai gasi un posibil angajator, depui hartoagele la minister, si dureaza luni de asteptat un raspuns.
Asta ar fi nimic daca nu s-ar preciza la categoriile acceptate pt. work permits, ca singurele domenii pt. care poti aplica sunt: arhitectura, construction surveyor, IT -sectors, si alte cateva sectoare.
Orice alta calificare, nu e luata in considerare aplicatia, chiar si daca gasesti un angajator dispus sa plateasca toate extrataxele pt. non Eu citizen.
Un link util: www.entemp.ie
e-mail: erinfo@entemp.ie sau workpermits@entemp.ie
Dupa ce am cautat un contract legal si nu am gasit ca economist, am venit oricum. Ca orice altceva, se mai gasesc posturi. De 3 ani lucrez ca barman si waiter. Sotia, absolventa a 2-a la ASE Management in 1997, a reusit dintr-o intamplare sa promoveze ca Manager la un hotel in Dublin.
Desi diplomele noastre au primit recunoastere aici, vreau sa spun ca exista o concurenta foarte mare pt a obtine un post bun in office.
Iar despre cineva care a obtinut un post similar sotiei mele doar pe CV aplicat din RO, si acceptat de Depart. of Enterprise de aici, nu am auzit, pentru ca, categoria de posturi"spalate" este vizata in principal de Irish si alti cetateni EU, care au drept de munca fara ingradire de Work Permit.
Iar in al doilea rand este interzis de Ministerul Muncii de aici sa accesezi posturile cu calificare economica: toate facultatile economice.
Cam asta e "mitul irlandez"!
Intrebari? Am putea vorbi punctual. Cele 100.000 sunt lozinci, de care rad toti colegii mei Irish.Raportul respectiv este controversat, si negat de alte organizatii economice.
La ora asta aici e o concurenta fantastica intre east-europeans cu drept legal de munca: PL, LT, LI, CZ, SK, care pot incepe lucrul si a doua zi de la acceptare, ca orice Eu citizen.

Toate bune!
Munca in America - fefe - de Hop Si Eu la: 20/06/2005 06:32:55
(la: Mi-ar fi placut in America daca...)
fefe,

***In America este o vorba "It's a free country, so do whatever you want to do!" Nimeni nu te obliga sa faci nimic. Daca vrei sa muncesti bine, daca nu atunci e treaba ta.**

Nu exista multe tari in lume unde te mai forteaza sa muncesti... Din cite stiu munca este un drept si nu o obligatie. However, este mai mult o necesitate si trebuie sa ai unde sa muncesti si sa fii tratat omeneste.

America nu este una dintre "fruntasele lumii" in ce priveste Realtiile Industriale. Nu se poate compara nici pe departe cu Anglia, Australia, Germania, Franta...etc. unde exista sisteme de asistenta sociala foarte bine puse la punct si asistenta medicala garantata de guvern.
Sinteti total in miinile speculantilor.
Tara este intr-un dezastru financiar si fiecare proprietar de afacere este specialst in evaziune fiscala. In curind (15 - 20 de ani) va deveni cea mai bogata "banana republic". Industriile vor disparea si vor ramine numai serviciile si turismul. Stii citi oameni a data afara General Mortors, recently??? Si vor mai urma!

***Eu sint fericita ca sint respectata, ca am bani cu ce sa traiesc, ca am o casa confortabila si frumoasa, **

Cind vei termina de platit casa? Daca fereasca Dumnezeu te imbolnavesti si nu mai poti munci?!... Sau firma la care lucrezi se inchide si iti pierzi jobul...ce se va intimpla cu casa si cu tine, in general? Cit din actualul venit iti poti permite sa-l folosesti ca sa-ti construiesti baza de pensionare???...

***daca vreau vacanta ma pot duce oriunde ma trage inima.***

Cite saptamini de concediu ai pe an?

So, here we are! America, tara tuturor posibilitatilor si cea mai mare putere din lume (cel putin asa cred ei...) se stinge incet ca o lumanare din cauza evaziunilor fiscale, a razboaielor costisitoare, a corporatiilor care dau faliment si a foamei dupa profit care face sa mute locurile de munca in tarile in curs de dezvoltare.
Iar daca influenta ei in Middle East va scadea?!... (ceea ce nu este imposibil) mamicile casnice nu-si vor mai permite sa mearga la cumparaturi si duce copii la scoala in 4WD's cu motoare de 5000 cmc.

Si mai sint inca multe alte motive pentru care sint foarte fericit ca nu traiesc in America.

Hop Si Eu...
#55600 (raspuns la: #55418) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mentalitatea muncii.. - de Jimmy_Cecilia la: 27/11/2003 03:06:50
(la: Diaspora.. sa fie chiar 2 tabere ???)
Mgroza,
fiecare tara are specificul ei, cu o mentalitate a muncii proprie tarii.
Cand nu ai nici o experienta de lucru intr-o tara, indiferent de experienta dobandita in alta parte, esti considerat debutant!
timp de 1-2-3 ani, si platit cu un salariu de debutant.

Nu numai in Franta, dar in toate tarile din lume.

Insa nimeni nu te opreste, ca dupa ce ai un certificat de lucru de 3 ani, sa schimbi de intreprindere, de loc de lucru pt avantaje superioare salariale,
sau sa negociezi chiar in cadrul acelei intreprinderi.

Totul depinde insa de valoarea profesionala, daca poti dovedi ce stii si ce esti capabil sa faci (mai mult decat ceilalti) ce poti aduce in plus intreprinderii.
Depinde de capacitatea profesionala de a face lucruri noi, sa descopere, sa inventeze, sa depuna brevete, sa aiba un bun contact si o integrare perfecta intr-o echipa.

Franta, la fel ca alte tari din Europa sau Occident, da posibilitatea sa-ti faci propria ta intreprindere, sau daca esti medic, sa-ti deschizi cabinetul tau sau sa te asociezi in alte cabinete.

Dar si aici, se va pune problema integrarii, cunoasterii mentalitatii domeniului respectiv si al valorii profesionale, al formatiei continue, al capacitatii de munca.

In Franta, sunt multe exemple de romani-patroni, care au facut ceva fara sa aiba bani, doar cu valoarea lor profesionala. Banii ii gasesti la banci, daca ai un proiect valabil, care se incadreaza intr-o cerere a pietei..

Daca poti dovedi ce stii si de ce esti capabil, chiar si in calitate de salariat poti ajunge sa depasesti pe localnici...

Dar totul este legat de o alegere personala, sa stii ce vrei si sa lupti sa reusesti.

Reusita este legata intotdeauna de sacrificii personale, de multa munca... nimic nu-ti cade din cer...
#5303 (raspuns la: #5294) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
munca in strainatate - de Catalina Bader la: 21/01/2004 04:19:42
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
Legalitate si bani multi

Anul trecut, peste 46.000 de romani au plecat la munca in strainatate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM) si prin Patronatul ACORD. Alte zeci de mii de persoane au plecat pe cont propriu. Salariile pe care romanii le castiga in strainatate sunt mult mai mari decat cele pe care le-ar primi in tara. Numai cei care au plecat prin intermediul OMFM au castigat, in total, in 2003, aproximativ 101 milioane de euro. Banii, care in majoritate se intorc in tara, au doua tinte: familia si diverse investitii. Lipsa locurilor de munca din tara si salariile mici i-au determinat pe zeci de mii de romani sa isi caute norocul in strainatate. Daca la inceputul anilor ‘90 oamenii plecau “la risc”, ajutati de cunostinte sau in baza unor promisiuni, aparitia firmelor care intermediaza gasirea unui loc de munca in straina tate a modificat piata. Roma nii, care isi gasesc un job in strainatate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca sau prin firmele private, au asigurari medicale, contracte si venituri sigure. Diferenta dintre salariile primite in tara si cele din strainatate este foarte mare. Astfel, in tara, salariul mediu lunar este de aproximativ 5 milioane de lei, echivalentul a 120 de euro, in timp ce in strainatate, salariul mediu pe care il primeste un roman este de aproape 1.000 de euro.

Germania si Spania sunt in top

Ofertele de locuri de munca in strainatate sunt foarte variate, in functie de firma care intermediaza plecarea. Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, institutie aflata in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, a intermediat anul trecut locuri de munca atat in industrie, agricultura, gastronomie, cat si in domeniile hotelier, sanitar si construct ii de masini. Germ a n i a , S p a n i a , Elvetia, I t a l i a , Q a t a r , Ungaria si SUA sunt tarile in care au plecat roma nii anul trecut prin OMFM. Suma totala pe care au castigat-o in 2003 cei peste 40.000 de romani care au plecat prin Oficiu este de 101 milioane de euro. La preselectiile organizate de OMFM, romanii care isi doresc sa plece la munca in strainatate formeaza cozi uriase, ajungand uneori sa doarma in strada, doar pentru a nu pierde randul. Pentru 2004, in perioada 27-30 ianuarie, OMFM organizeaza preselectie pentru locuri de munca in agricultura spaniola. Potrivit ofertei angajatorilor iberici, vor fi selectate 600 de persoane.

Peste 6.000 de medieri ale ACORD

“Lucram cu persoane calificate, cu oameni pentru care putem negocia salarii bune”, sustine Roxana Prodan, presedintele Patronatului Agentilor Economici Acreditati p e n t r u Ocuparea si Plasarea Fortei de M u n c a (ACORD). Anul trecut, prin Patronat au plecat la munca in strainatate peste 6.000 de persoane.

Cu sau fara comision

Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca nu percepe nici un comision pentru inscrierea in baza de date sau pentru medierea unui loc de munca in strainatate. Comisionul perceput de firmele care fac parte din Patronatul ACORD pentru inscrierea in baza de date este de aproximativ 600.000 de lei. “Dupa ce este platita taxa pentru procesarea datelor, omul nu mai trebuie sa dea nici un ban pana nu este semnat contractul, adica pana nu ii gasim un loc de munca. Noi ne ocupam de traduceri si de legalizarea actelor, iar comisionul platit de roman in momentul in care pleaca este de 300-400 de euro, in functie de fiecare tara si domeniul in care urmeaza sa munceasca”, spune Roxana Prodan. Cel mai greu de obtinut este primul contract. Dupa aceea este mult mai usor. Perioada pentru care sunt semnate contractele variaza in functie de tara, de domeniul si de firma care intermediaza. Perioada minima este de trei luni, iar cea maxima este de doi sau trei ani.

Venituri inzecite fata de cele din tara

Salariile romanilor care pleaca in strainatate sunt, in medie, de 1.000 de euro. Acestea depind insa de domeniul si tara in care lucreaza fiecare. Cele mai mici salarii sunt cele pentru muncile necalificate in agricultura si in industrie, adica in jur de 1.000 de euro lunar. Persoanele calificate, care lucreaza in domeniul sanitar, petrolier sau industrie, pot castiga lunar sume de pana la 3.500 de dolari. Saptamana aceasta, peste 5.000 de persoane s-au adunat in fata Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca pentru a se inregistra in baza de date a institutiei. Chiar daca miercuri OMFM trebuia sa inregistreze doar femei care doreau un loc de munca la cules de capsuni, la preselectie s-au prezentat femei si barbati care indeplineau doar partial cerintele.

Conditii de munca si cheltuieli

Conditiile de munca si de cazare difera in functie de domeniu si de tara. Daca unii sunt multumiti de ceea ce gasesc in tara in care urmeaza sa lucreze, unii dintre capsunari, dezamagiti de Spania, spuneau ca locuiau in baraci din tabla .n care ploaia intra prin zeci de gauri, cu gratii la usi si la ferestre. In Spania, romanii cheltuiesc lunar, in medie, 50 de euro pe mancare si telefoane. Costurile cazarii sunt fie suportate de firmele straine, fie sunt platite de catre lucratori. Daca romanii nu isi respecta obligatiile contractuale, angajatorii au dreptul sa ceara incetarea contractului; daca nu se intorc in Romania dupa incetarea contractului, lucratorii primesc interdictie intre un an si cinci ani pentru spatiul Schengen.

Documente obligatorii

Acte necesare pentru inscrierea in baza de date a OMFM
si a Patronatului ACORD:
- copie legalizata dupa cartea de munca si/sau contractul de munca in original si copia acestuia;
- copie legalizata dupa certificatul de calificare profesionala;
- copie dupa buletinul sau cartea de identitate
(cu o valabilitate de cel putin 6 luni);
- copie dupa pasaport (cu o valabilitate de cel putin 6 luni);
- adeverinta de la medicul de familie care atesta ca cel in cauza este apt de munca din punct de vedere medical;
- cazier judiciar valabil;
- curriculum vitae;
- fotografii tip pasaport;
pentru inscrierea in baza de date a Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca mai este nevoie de recomandare de la ultimul loc de munca si fisa individuala (dupa modelul aflat la Oficiu).
Un fotograf al Bucurestilor - de anita47 la: 06/02/2004 15:57:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________
#9059 (raspuns la: #9054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sunt in Franta de 4 ani. - de mapopescu la: 08/02/2004 16:37:33
(la: Viata si integrarea romanilor in Franta)
sunt in Franta de 4 ani.

sint foarte multe lucruri ce nu mi-au convenit. intre timp m-am schimbat sau s-au schimbat. cred ca de asta e usor sa te integrezi in franta, desi nu pot spune ca sunt integrat perfect.

desi latini, desi cu hibele lor, observi o ameliorare in timp. poti vedea cum dupa 20 de ani s-au convins ca blocurile (les tours) sint nasoale si pentru cei ce le locuiesc, si pentru ceilalti. acum le demoleaza incetul cu incetul. sub-prefectura de linga mine (Palaiseau din Essonne, departament sarac si destul de populat de straini) era nasoala, inghesuita si functionarii erau scirbosi. in al doilea an nu mai erau asa de scirbosi, anul asta au largit serviciul straini, lumea e draguta etc.

romanii sunt la fel. dar evolueaza (in romania!) foarte incet, aproape deloc, si apoi fac salturi. e foarte greu sa te bazezi pe asa un sistem.

cit despre viata si munca in franta, este o placere. mai ales cind faci ce iti place si esti apreciat la valoarea pe care o meriti.
mai sunt si regrete - de (anonim) la: 29/12/2004 22:57:42
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Da,regret cateceva.Nu regret ca nu erau banane pe vremea aceia.Locuiesc in Franta din 1990 si nu stiu daca am mancat 10 banane in 15 ani.Nu este vorba de lipsa de bani sau ca nu-mi plac bananele.Nu le duc dorul pentru ca sunt banane pe toate drumurile.Fiecare isi doreste ce nu are!. Eu regret altceva.Regret stabilitatea locurilor de munca din vremea aceea,asigurarea unei locuinte,chiriile mici,respectul fata de compatrioti,disciplina in scoli.Acum,aici,in aceasta lume asa zisa libera,lume rea si putreda,disciplina si respectul a lasat loc libertatii de a te droga,de a-ti injura profesorii,de a da omul afara in strada oricand,de a ramane fara servici cand ti-e lumea mai draga.Crestem acum o generatie de tineri desfranati,care nu mai stiu ce este respectul,copii care se confrunta cu proprii lor parinti,cu profesorii lor.Generatie care a pierdut notiunea de autoritate.
Aceasta regret.Nu regret pe Ceausescu,acel dement nenorocit,care a dus tara la ruina.Cei care aveau varsta de 18-20 de ani prin anii 1960-1975 stiu despre ce vorbesc.Acea perioada o regret din tot sufletul meu.
In acea vreme pot spune ca in Romania era paradisul,iar Mamaia ,Las Vegas-ul Romanesc.Cei ce nu a trait acei ani ar trebui sa taca.
Votul negativ a fost in mare - de Cassandra la: 03/06/2005 01:33:49
(la: Constitutia EU - A ratat Franta o buna ocazie de a-si tine gura?)
Votul negativ a fost in mare parte determinat de temerile economice, de teama inmigratiei in continua crestere, teama pierderii identitatii nationale, a consecintelor expansiunii europene (mai ales incorporarea de tari ca Turcia, Romania, Bulgaria). Olandezii sint preocupati de islamismul radical (este inca vie amintirea crimei impotriva lui Theo Van Gogh) si se opun expansiunii europene. In general exista preocupari intense pentru viitorul economic, pentru inminenta migratie a locurilor de munca spre Europa de Est unde mina de lucru este mai ieftina si taxele sint mai mici.
Votul a fost expresia nemultumirii fata de guvern si nu a neacceptarii constitutiei pe care putini o cunosc cu adevarat, fiind imposibil de asimilat. In Franta referendumul s-a considerat un atac la adresa lui J Chirac Asa incit votul are mai mult semnificatia simbolica a unei atitudini conservatoare in fata unor incertitudini si temeri in legatura cu viitorul Europei.
Drept de munca - de miticip la: 10/10/2010 13:33:00
(la: Stabilire in Franta)
Tinind cont ca oricum lucrez in afara tarii.nu as avea nevoie sa muncesc in Franta,dar nu vad de ce nu as avea drept de munca si acolo,din moment ce voi incepe sa platesc impozite.Voi incerca sa imi schimb actele pe noua locuinta .

Voi vedea ce imi rezerva viitorul .
Oricum va multumesc pt informatii, mi au folosit o parte din ele.
#573477 (raspuns la: #573473) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
2. Modificari in codul muncii - de juli la: 09/01/2011 10:29:36
(la: Cateva "Noutati Legislative" incepand cu 2011)
„Ministerul Muncii a finalizat proiectul de modificare a Codului Muncii, ce urmeaza sa intre in vigoare din 2011. Printre principalele modificari se numara extinderea perioadei de preaviz, modificarea criteriilor in cazul concedierilor colective sau a celor referitoare la timpul de lucru, cat si noi amenzi contraventionale.
Principalele modificari aduse de proiect vizeaza:
revizuirea reglementarilor privind aplicarea clauzei de neconcurenta. Aplicarea clauzei de neconcurenta, in forma actuala, restrictioneaza dreptul la munca prin incalcarea prevederilor Constitutiei si ale principiilor fundamentale instituite chiar prin Codul muncii. Astfel, angajatorul poate renunta unilateral la clauza de neconcurenta prevazuta in contract, plata indemnizatiei de neconcurenta incetand din luna urmatoare notificarii scrise a angajatului privind denuntarea acesteia.
revizuirea perioadelor de proba instituite pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca. Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 45 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 120 de zile calendaristice pentru functiile de conducere.Verificarea aptitudinilor profesionale la incadrarea persoanelor cu handicap se realizeaza exclusiv prin modalitatea perioadei de proba de maximum 30 de zile calendaristice.
eliminarea interdictiei privind angajarea succesiva a mai mult de trei persoane pe perioade de proba pentru acelasi post.
instituirea pentru angajator a dreptului de a stabili obiectivele de performanta individuala, precum si criteriile de evaluare a realizarii acestora. Propunerea creeaza posibilitatea pentru angajator, dupa consultarea cu organizatiile sindicale sau reprezentantii salariatilor, dupa caz, de a stabili obiective si criterii de performanta pentru salariatii proprii. Aceasta masura poate ajuta la cresterea competentei si la gradului de expertiza al salariatilor. modificarea conditiilor in care se poate dispune delegarea salariatului.Delegarea poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile si se poate prelungi numai cu acordul salariatului, din 2 in 2 luni
revizuirea cazurilor de incetare de drept a contractului individual de munca pentru acoperirea anumitor situatii nereglementate in legislatia existenta.
modificarea criteriilor in cazul concedierilor colective. Principalele criterii care vor fi avute in vedere in procedura concedierilor colective vor cele de performanta si de indeplinire a obiectivelor si in subsidiar, pentru departajare vor fi avute in vedere criteriile de natura sociala. Criteriile referitoare la evaluarea performantelor profesionale vor avea prevalenta.
eliminarea interdictiei de a face angajari pentru angajatorul care a dispus concedieri colective pe locurile de munca ale salariatilor concediati timp de 9 luni de la data concedierii acestora. Interdictia de a face noi angajari reprezinta o limitare angajarilor in perspectiva, limitand atat posibilitatile de dezvoltare ale angajatorului si reducand numarul de locuri de munca disponibile pe piata muncii.
modificarea termenului de preaviz.Termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca sau, dupa caz cel prevazut in contractele colective de munca aplicabile si nu poate fi mai mic de 20 zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv nu poate fi mai mic de 45 de zile lucratoare pentru salariatii care ocupa functii de conducere.
modificarea prevederilor care reglementeaza contractul individual de munca pe perioada determinata.Contractul individual de munca pe durata determinata nu poate fi incheiat pe o perioada mai mare de 36 de luni.”
despre.. - de danielaM la: 13/08/2011 01:04:55
(la: Viata si integrarea romanilor in Franta)
Buna! Am citit si incuvintat TOT- Am dreptul la 3 intrebari? 1.Daca maine(ieri) o iau de la km 0 in Franta-Nice - reusesc? 2.Locuri de munca..gasesc? 3.chirii? preturi Va multumesc daca va faceti o farama de timp si pentru mine
#618806 (raspuns la: #364691) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Daniel Racovitan la: 10/02/2012 15:36:01
(la: Bogăția și împărțeala)
tot aceasi eroare a "placintei" e facuta si cand e vorba despre locurile de munca.

afirmatia "imigrantii vin si ne iau locurile de munca". In sensul ca un loc ocupat de un imigrant nu va putea fi ocupat de un localnic. Facand abstractie de faptul ca in majoritatea cazurilor imigrantii iau locuri de munca pe care localnicii oricum nu le vor (preferand sa stea pe ajutor de somaj platit intre altele si din banii imigrantilor care muncesc), eroarea consta in a crede ca "placinta" locurilor de munca are dimensiuni fixe, ceea ce e contrazis de realitate. In realitate, imigrantii sunt in acelasi timp si consumatori ceea ce face sa se creeze locuri noi de munca in sistem. Astfel, "placinta locurilor de munca disponibile" creste, impreuna cu economia.

Unele tari au constatat efectele indepartarii imigratiei in modul cel mai brutal.

Intr-un departament din Franta au fost dati afara in mod masiv imigrantii. Efectul? Departamentul a intrat in cea mai grava recesiune din ultimii zeci de ani, pentru ca odata cu imigrantii au plecat si consumatorii pe are ii reprezentau. Si astfel, in departament a saltat brusc somajul, s-au inchis scoli pentru ca profesorii nu mai aveau cui sa predea, s-au au dat faliment frizerii, s-au inchis supermarketuri, pentru ca imigrantii care cumparau nu mai erau, proprietarii de aparamente nu mai aveau cui inchiria si au ramas cu buza umflata.

Cat despre criza recenta se ia in calcul posibilitatea ca una din cauze sa fie faptul ca in Statele Unite au fost expulzati masiv imigrantii hispanici ilegali, cu efecte dezastruoase asupra economiei.
*** - de pescadorul la: 04/12/2013 16:19:24 Modificat la: 04/12/2013 23:56:26
(la: China si Romania)
Singura problema este la ce preturi ar face chinezii ce-si doresc ei sa faca ca daca platim ca si pana acum de 3 ori pentru nimic pot veni si martienii in Romania ca se ajunge la acelasi rezultat.
Atat timp cat factorii decizionali ce hotaresc din partea roamana termenii unui contract sunt aceeasi excroci ca pana acum nu se va castiga nimic, eventual o treaba facuta mai profesional decat ce-au lasat in urma oportunistii occidentali care si-au umplut buzunarele si "adio draga Nelo" si unii le umplu si acum benefiicind de niste clauze in contracte de nu le vine nici lor sa creada ce insemana o "spaga" data la momentul potrivit omului potrivit.
Cat priveste harnicia romanului el o are in constiinta dar nu si-o poate proba muncind nicaieri sau cu beneficii minuscule.
Acolo unde s-au deplasat spre alte zari au devenit foarte harnici muncind intr-o economie ce permite ca munca sa aduca si recompense pe masura.
Problema romanilor este ca sunt cetateni de catgoaria a 2-a, forta de munca ieftina ce produce beneficii uriase celor care profita de ea si sunt harnici si-n aceste conditii.
Suntem o tara de croitorese care nu castiga toate duntr-o fabrica pe zi cat costa un costum pe care chiar ele il croiesc. Pai costumul ala in Franta se vinde la pretul maximal al pietei de lux ori daca ar fi fost croit acolo producea un profit muuuuult mai mic ca acolo o croitoreasa castiga cat probabil vreo 10 autohtone.
Problema este ca tot plecand companiile in goana lor dupa profit spre Estul Europei si mai departe spre Asia unde oportunitatile sunt si mai mari, ce dracu o sa mai faca cetatenii din Vest ca deja semne sunt cu duiumul ca munca a inceput sa devina pasare rara si pe acolo ca ce dracu o sa faca ei cu harnicia lor proverbiala si explicatiile sunt evidente. Pai de ce se feresc englezii si nu numai ca dracu de tamie de "invazia" lacustelor din Carpathian Garden.
Si cine sunt primii loviti in "civilizatie", pai emigrantii care au ajuns sa le "fure" locurile de munca asa ca afara cu "strainii" ca din cauza lor nu mai traiesc ei la nivelul de civilizatie cu care s-au obisnuit.
Dar sunt prea multe de spus si nici nu rezolva nimic.
欢迎您亲爱的中国... deja eu ma antrenez, in traducere libera "Bun venit dragi chinezi" simtiti-va ca in Rai ca "fripturile" umbla pe strazi cu covrigi in coda... :)))))))
Probabil ca nu degeaba s-au naravit flacaii la Romania, 60.000 de cefe, antricoate, vrabioare, cotlete, muschiuleti si momite numai bune de pus pe gratar, ce a devenit prohibit la ei fiind interzis ca e prea multa fumaraie, umbla nestingherite doar prin Bucuresti hamaind a paguba... :)))))
#648505 (raspuns la: #648501) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Victorian Silă la: 14/01/2014 01:12:01 Modificat la: 14/01/2014 01:29:50
(la: avocatul diavolului)
"Pe măsură ce timpul trece, sfera cunoaşterii umane se măreşte. Putem spune chiar că se dezvoltă la fel cum se extinde universul - accelerat."

Culmea e ca in prezent, la scoala se invata aproape la fel ca acum 30 de ani. Chiar daca se preda direct pe tableta (rar, un fel de programe pilot), programa scolara e complet depasita.
Istoria, de exemplu, se face (dupa parerea mea) mult prea-n detaliu. Anii, domniile, economia/mestesugurile sec xv, breasla aia si cealalta, mi se pare exagerat.
Limbile straine predate tot de profesori peltici (unii)? In Franta, profii de engleza vorbesc engleza mai deloc (da, explica gramatica limbii engleze, dar o fac in franceza). In Romania, cind am fost eu la scoala, invata cine voia. Fi-mea "face" spaniola de doi ani (la scoala) si nu stie nimic.
De ce nu se baga sistemele interactive de invatare rapida (pe computer), gen Rosetta Stone?? Inteleg faza cu protejarea locurilor de munca dar totusi! in sec 21 e o pierdere de timp sa ai un profesor de franceza la 30 de elevi.
Ei, si daca s-ar eficientiza programa asta scolara pe ici pe colo si mai ales in partile esentiale, iti spun eu sigur ca s-ar face un pic de loc si pt Kant.
Google, wikipidia - sint doi pasi imensi inainte.
Baby - de zaraza sc la: 13/03/2014 10:14:54
(la: articol de M Cartarescu)
Si mie mi-a fost destul de bine in comunism. Ce a scartait: familia dezmembrata de catre comunisti a bunicii dinspre tata, tata si fratii lui din care patru au facut facultate in conditii mai mult decat vitrege si unul care nu a facut facultate. Capul familiei, bunicul meu, murise cu ani inainte sa vina comunistii. Ei fusesera un fel de boierasi de la tara, avusesera in proprietate imprejurimile unui sat.

Familia mamei mele, numita familie de chiabur si ca urmare unii sateni se uitau chiorâş la noi. Asta nu a fost mare paguba, desigur. Mai rau le-a facut comunistii acelora, ca le-au pus in cap aseemenea ganduri. Bunicul meu o fi avut ceva de suferit ca a simpatizat cu legionarii, nu stiu exact, nu e asa important.

Destinul frant al tatalui meu. A vrut sa urmeze facultatea de italiana, dar asta i-a fost interzis dupa un an de cursuri. A se vedea rigiditatea de care pomeneam la conferinta despre stres. :D

Destinul frant al atator oameni cu studii, capabili, inteligenti, oameni adevarati, bagati in inchisori si multi dintre ei morti sau pusi pe linie moarta. Practic disparitia acelei paturi de oameni cu coloana vertebrala care fie au fost inchisi, fie au plecat peste granita. In locul ei a fost impusa cu forta o patura de activisti, oameni scoliti peste noapte, arivisti si oportunisti.

Orele de ideologie politica, monstruozitati ale somnului ratiunii. Disparitia psihologiei din scoli.

Erau locuri de munca, fireste. Erai liber sa invarti hartii, sa te faci ca lucrezi fara tragere de inima. Ce conta, cata vreme partidul te tinea in viata cu aparatele puterii? Erau locuri de munca unde romanii au invatat sa se descurce cum pot, caci utilajele vechi trebuiau sa mearga cu piese de schimb improvizate.

Am invatat sa aplaudam ca sa ne fie bine, sa tacem cu incapatanare peste tot ca sa nu facem rau familiei.

Se dadea mita ca si acum, dar mai discret si mai putina, cred. Pe vremea aia circulau cartusele de Kent, sapunurile Fa, Amo etc.

Medicii nu erau mai de incredere ca si acum. Dar nu se facea atata valva cand se mai gresea. Oameni suntem!... Diplomele sunt insa mai multe si ca urmare... si mai multi oameni nepotriviti in anumite posturi, meserii.

Crezi ca acum dau mita oriunde ma duc? :)) Am dat un pachet de cafea la o doctorita din scoala fetei ca sa aiba scutire la sport, prin 2004. In rest mai functioneaza relatiile, ca si in occident, de altfel. Nu agreez nici mita, nici relatiile. Daca pot ajut pe oricine imi cere si imi sta in putere. Numai ca inafara de sfaturi... :D nu prea pot altceva.

Mai scartaia agricultura. Tarani saraciti, munciti, care traiau la limita saraciei.

Si peste toate astea zburau revistele straine, ideile noi, cibernetica, simteam mirosul de "friptura", dar nu puteam manca. Magazinele de orice fel erau tot mai decolorate si marfurile repetitive pana la exasperare, magazinele de legume-fructe aveau sali lungi pline de conserve. In Iasi disparusera in ultimii ani ciocolatele aproape cu totul. Am prins sfarsitul comunismului in judetul Bistrita-Nasaud, unde fusese un prefect mai cald cu oamenii si si zona Nasaudului reusise sa nu fie cooperativizata. Gaseam in Bistrita, rareori, ciocolata la pachet cu biscuiti ordinari sau ceva asemanator. Se mai gasea unt la tarani in piata, caci la magazin era pe ratie. Ah, apropo de unt/margarina. Prefer totusi untul natural, cu vitamine si saruri minerale furnizate de natura, decat margarina in care baga vitamine izolate (prin ce metode?) de alti componenti vitali.

Daca mai era aici comunism, eram ca in Coreea de Nord. Nu aveam grija zilei de maine? Nu aveam nicio grija, nu mai aveam suflet, viitor, speranta, nimic.

#651286 (raspuns la: #651278) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inainte de 1989 cat era salar - de (anonim) la: 26/09/2003 06:40:23
(la: "Ce sa fac, mama?")
Inainte de 1989 cat era salariul mediu pe economie
si cat costa intretinerea la bloc pe o luna ?
Dar acum ?
De ce ?
Cat costa mancarea si cat costa acum ?
De ce ?
Cate locuri de munca erau atunci si cate acum ?
De ce ?
#478 (raspuns la: #296) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CONSTITUTIE DESPRE CARE NU SE SPUNE ADEVARUL! - de (anonim) la: 09/10/2003 05:50:26
(la: Modificarile la noua constitutie: naivitate si manipulare)
Am primit articolul asta pe email.
Nu-mi dau seama cat e de adevarat ce scrie, dar mi se pare un semnal serios de alarma.


PE 19 OCTOMBRIE ESTE REFERENDUM PENTRU O CONSTITUTIE DESPRE
CARE OAMENILOR NU LI SE SPUNE ADEVARUL!


1. Prin Articolul 41 strainii primesc dreptul (pe care nu l-au avut de
când exista România) de a cumpara proprietati "la egalitate" cu românii;
Românii câstiga în medie de 20 de ori mai putin decât strainii - tot ce se poate vinde va fi cumparat de corporatiile si mafiile straine, iar Românii vor ajunge chiriasi în fosta lor tara.

2. Prin acelasi Articol 41 se da dreptul ca urmasii grofilor unguri,
fanariotilor, pasalelor turcesti si ai altor invadatori (de care România a scapat prin luptele cumplite din 1821, 1877-78, 1916-1919 etc) sa revendice mosiile si proprietatii jefuite cândva de stramosii lor de la Români (asa-zise "mosteniri").

3. Prin Articolul 135 se permite autoritatilor sa dea libertate pentru
vânzarea catre particulari (Români sau straini) a tuturor bogatiilor
subsolului si apelor pe care vrea sa le declare a nu fi "de interes
public".

4. Prin Articolul 119 limba româna devine optionala în administratie si servicii publice (transporturi, energie electrica, apa, scoala samd); în schimb limbile minoritatilor "semnificative" într-o anumita zona devin obligatorii pentru administratie si serviciile publice - nu va mai exista nici româna ca limba nationala, nici unitate a tarii, este începutul federalizarii tarii, adica al desfiintarii României.

5. Ca urmare a Articolului 119, Românii din administratie si serviciile locale vor trebui sa îsi piarda locurile de munca sau sa învete limbile minoritatilor locale!

6. Imunitatea parlamentara nu doar ca nu e anulata, ci chiar sporita;
vechiul Articol 70, "abrogat" este de fapt introdus ca nou alineat în
Articolul 69, iar Articolul 89 adauga o noua limita, interzicând
Presedentiei sa dizolve Parlamentul altfel decât la... cererea Primului Ministru (ales de Parlament)!!

7. Guvernul (si, implicit, Primul Ministru, ca sef al Guvernului)
primeste mari puteri asupra Parlamentului (Art. 74 si 89 ), fiind
totodata scutit de griji din partea Presedintelui (Art. 106), care
devine astfel o functie onorifica, fara rol real în viata statului.

8. Se impune un termen foarte scurt (45 de zile!) pentru votarea unei
legi în Parlament, în cazul nerespectarii termenului legea fiind
considerata adoptata în forma depusa de Guvern! - e foarte usor a se
depune 10 - 15 proiecte deodata, astfel încât sa nu se poata respecta
termenul si legile dorite de Guvern sa intre automat în vigoare (ca sa
nu mai vorbim de ce poate face un Presedinte de Camera partinitor!).

9. Prin articolele 124, 125, 131, 132 si 151 sistemul juridic actual -
deja depasit de coruptie si politicianism - este distrus, fiind
transformat într-o mascarada juridica.

10. Se interzice Românilor, prin Articolul 145, sa aleaga daca vor sau
nu sa se uneasca cu Uniunea Europeana (asa cum e normal), anulându-se în aceasta privinta dreptul fundamental la Referendum; aceasta se face
pentru ca unii se tem ca vointa poporului sa nu le strice interesele
personale. Uniunea Europeana nu a facut asemenea recomandari (sau
cereri) României!!! Acestea sunt total anti-democratice si anti-nationale.

*************************************************
test de sarcina - de (anonim) la: 07/11/2003 15:15:18
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Ma bucur ca tocmai un barbat a pus aceasta problema si m-as bucura si mai mult sa vad cat mai multe raspunsuri de la femei. Daca intr-adevar patronii pretind acel certificat e foarte grav si sfatuiesc pe toata lumea- femei si barbati- sa puna piciorul in prag si sa nu accepte aceasta umilinta in nici un caz. E dreptul fiecarei femei sa aiba copiicand vrea ea si cati vrea ea si, nu in ultimul rand, tot firmele au nevoie de acestia mai tarziu. Daca nu se iau masuri de pe acum se va ajunge in scurt timp la situatia in care femeile nu vor mai avea nici o sansa pe piata locurilor de munca. Cel putin cele fertile, perioada care coioncide si cu faza de inceput a carierei. Asa ca...la lupta!!!
Daniel - de Radu Herjeu la: 08/12/2003 09:08:06
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Am multe amintiri. Frumoase. Pentru mine Antena 1 si Radio REomantic n-au fost locuri de munca. Eu am avut rara sansa de a face ce-mi place si de a fi platit pentru asta. Probabil de aceea acum nu mai sunt platit pentru asta. Pentru ca n-am vrut sa fac ce nu-mi place. Dar, revenind. Am facut mereu emisiunile pe care mi le-am dorit. Toate mi-au dat satisfactie. Dar cel mai fericit m-a facut emisiunea pe care am facut-o la radio: Noua ne pasa ! Acolo am cunoscut oamenii. Acolo am invatat sa-i iubesc. De acolo s-au nascut Clubul Noua ne pasa, revista ALTFEL, cartile mele... Si amintirile mele nu sunt legate de televiziune sau radio (doar niste instrumente cu care am incercat sa omunic cu ceilalti) ci de oamenii care imi zambeau pe strada...
#6203 (raspuns la: #6139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...