sonete goethe

daca asta e sonet, io sunt cezar...

Noroi ce-ngroapa searbada concluzie a unui comentariu bun si ce-ar fi meritat Concluzie.
Noi te iubim, Vivaldi, io si cu vecinii.

E ca si cum ne-am rusina ca:
deoarece litera P
intotdeauna lui Vasile-i displacu...
de-acuma-l ingropam definitiv pe Goethe.

...ori pentru ca-i placu
la mitocan
la fel de mult litera P
ca "K"...atunci, ca cavalerii
noi iar il vom taia.

Pe Goethe!?!

Goethe si Jackson mi-au placut, Dickens, Kant si Tennyson m-au surprins iar regina a pierdut un bun prilej de a tacea, cum zicea un mare (adica inalt) om (de stat).

Cine???
Goethe, Dickens, Kant etc, toti cei de pe lista...
Ce???
Era vorba de Biblii...
Buna dimineata !!!

In continuarea mesajului lui "lifeform":

"Sã fiu bine înteles: nu am nimic împotriva maghiarilor, în general. Am avut si am cunostinte, chiar prieteni dintre aceia care au înteles cã apartin Poporului Român, cã Dumnezeu ne-a rînduit sã convietuim împreunã, în liniste si întelegere. Tot asa dupã cum americanul (ne place sã-l luãm drept etalon al democratiei) este mai întîi american, si apoi mexican, chinez ori mai stiu eu ce altã etnie. Am si voi avea opinii dure la adresa iredentismului maghiar, care cucereste, pas cu pas, cu o perseverentã diabolicã, sub oblãduirea Puterii (istoria va aprecia cîrdãsia prezentã), asa-zisele „drepturi“. Am tot asteptat vreo reactie oficialã la „propunerile Consiliului National (?! – n.a.) Secuiesc“ de constituire a „Tinutului Secuiesc“, aceasta fiind o actiune care lezeazã securitatea nationalã. Zadarnic! Desi n-au lipsit avertizãrile presei scrise. Iatã cîteva: „Proclamîndu-si «Patria-Mamã», Tökes & Co. au cerut autonomia teritorialã a Tinutului Secuiesc“, „La Universitatea de Varã a Ligii Pro-Europa, pledoarie pentru secuimea autonomã“ („Independent“, 2 iunie si 4 august a.c.), „Maghiarii promoveazã în lume «Transilvania, pãmînt unguresc»“, „Tökes & Co. lucreazã sitematizat: Radicalii si-au fãcut calendar pentru obtinerea autonomiei“, „Tökes pregãteste autoguvernarea maghiarilor“ („Curentul“, 25 februarie, 24 mai si 8 august a.c.), „Se reface Imperiul Austro-Ungar?“, „PSD a fãcut pe plac UDMR“ („Jurnalul national“, 2 si 24 septembrie a.c.), „Regionalizarea dezbãtutã la Universitatea de Varã «Transilvania»“ („Ziua“, 4 august a.c.), „Planuri de autonomie teritorialã pe cont propriu. Oamenii lui Tökes înfiinteazã consilii locale secuiesti în Harghita, Covasna si Mures“, „La Forumul de la Odorheiul Secuiesc, Laszlo Tökes a cerut autonomie teritorialã pentru maghiarii din România. S-a constituit Consiliul National al Maghiarilor din Ardeal“ („Curierul National“, 29 aprilie si 8 august a.c.), „Propunere la Universitatea de Varã de la Balvanyos: ceangãii vor fi rugati sã se mute în Covasna si Harghita“ („Realitatea Româneascã“), „Tökes îndeamnã la insurectie: «Este timpul sã ne luãm soarta în propriile mîini»“, „Cînd românii devin strãini la ei acasã: «Sîntem români, dar nu stim româneste». Un reportaj trist, realizat acolo unde maghiarizarea nu se opreste niciodatã“, „Un pericol public: radicalii maghiari. Amicii lui Laszlo Tökes si Marko Bela tin cu orice pret sã provoace tensiuni între români si unguri. Viceprimarul muresean Fodor Imre, recunoscut pentru atitudinea sa radicalã, a fost surprins lipind afise“ („Cronica Românã“, 2 iunie, 15 iulie si 10 octombrie a.c.). Si exemplele pot continua. Despre atitudini ostile românismului în însãsi agora supremã a tãrii, printre parlamentari: „Un deputat UDMR ponegreste tara în care trãieste. Raduly: «România e un stat hot!»“, „Deceptia Raduly: «România e un stat hot si doar maghiarii au onoare»“ („Jurnalul national“, 23 si 24 iulie a.c.), „Radicalii din UDMR cer autonomie si o politicã proprie: «Dezideratele maghiarimii se pot realiza doar prin presiuni externe»“ („Curierul National“, 28 iulie a.c.). Cine afirmã? Un deputat UDMR, Tibor T. Toro. A cui presiune? „Pretentia maghiarimii“ („Ziua“, 23 iulie a.c.), „Tensiune diplomaticã între Bucuresti si Budapesta: Ungaria vrea sã vãmuiascã negocierile României cu UE“ („Evenimentul zilei“, 23 iulie a.c.). Asadar, oficialitãtile tac. PSD, la fel. Cu toate cã „PSD Cluj condamnã actiunea extremistilor episcopului Laszlo Tökes“ („Cronica Românã“, 25/26 iulie a.c.), „Forumul de la Satu Mare nu rãmîne fãrã ecou: un deputat PSD (Valentin Iliescu – n.a.) cere sanctionarea lui Tökes“ („Cotidianul“, 4 iunie a.c.), „Adrian Cãsuneanu (presedintele PSD Covasna, deputat – n.a.): membrii Consiliului Maghiarilor trebuie deferiti Justitiei“ („Curentul National“, 9/10 august a.c.), „Efectele Protocolului UDMR-PSD: Românii din Harghita si Covasna discriminati etnic în propria tarã“ („Curentul“, 15 iulie a.c.), „Românii din Har-Cov se plîng lui Dorneanu cã sînt discriminati“ („National“, 14 iulie a.c.), „Senatul UBB cere Ministerului Educatiei sã-si asume responsabilitatea separãrii pe criterii etnice a facultãtilor. Protocolul PSD-UDMR, sursã de tensiuni la Babes-Bolyai“ („Cotidianul“, 1 septembrie a.c.). Cu exceptia PRM, tac si celelalte partide din Opozitie. Interviul cu Adrian Cioroianu („Cotidianul“, 3 noiembrie a.c.) este concludent: „PNL se pronuntã în mod clar si ferm (?! – n.a.) împotriva oricãror încercãri de regionalizare a României pe criterii etnice“, dar aflãm, în continuare, cã problematica ar fi trebuit „supusã unei ample dezbateri“, „o dezbatere realã, la nivel politic“. Ceva gen Caragiale: ori sã se revizuiascã, ori sã nu se revizuiascã. Duplicitarã pozitie pentru un partid ce se defineste national. Ce sã se discute? Cînd este vorba despre securitatea nationalã, despre caracterul national al Statului, nu încape loc pentru discutii. Îmi voi schimba pãrerea cînd voi afla de „regionalizare“ gen „Tinutul Secuiesc“ prin Franta, Germania, Spania, Italia sau chiar SUA. „Extremistii“ sînt altii, cei ce apãrã… românitatea. În afara legii se propune a fi scoasã, de cãtre o minte plecatã cu sorcova, o altã formatiune politicã. Iar un cotidian, ce are înscris cu verzale pe frontispiciu „ZIAR NATIONAL INDEPENDENT“ si cã „Nimeni nu este mai presus de lege“, titreazã: „Corul extremistilor pe o singurã voce: C.V. Tudor si Laszlo Tökes spun NU noii Constitutii“ („Adevãrul“, 15 octombrie a.c.). Ipocrizie! Asadar, ziare care se respectã au sesizat pericolul. Goethe afirma: „Adevãrul este ca o fãclie, dar una îngrozitoare: o privim mai tare clipind cînd trecem pe lîngã ea si ne e fricã sã nu ne aprindã“. Iredentismul maghiar este ca aceastã fãclie. Jocul cu focul este periculos. A-l preveni este datoria principalã a institutiilor abilitate constitutional. Argumente sînt destule. În numãrul viitor voi aduce spre informare publicã o lucrare mai putin cunoscutã, scrisã de un jurist si economist, mare consumator si producãtor de culturã, patriot autentic, vertical, fãrã compromisuri morale, care, obligat de regimul trecut sã-si gãseascã locul pe alte meleaguri, a monitorizat si consemnat, în eseuri politice, situatia din România: Grigore Nedei (pe numele real Adamescu – nota red. R.M.) „În numele adevãrului si dreptãtii Neamului Românesc: Iredentismul maghiarilor, boalã fãrã leac“.

Va multumesc pentru intentia de a-mi "descifra" intentiile! Nu spunea Camus ca suferinta nu ne da dreptul la nimic? Nu stiu ce fel de condiment e suferinta, ce fel de capital sau agent de eroziune poate fi. Cine poate cintari valoarea durerii? Poate ne face mai buni, poate ne transforma in monstri, poate ne omoara. Suferinta netransformata duce la nebunie sau la crima. In cazul meu, a fost un fel de ingrasamint care mi-a fertilizat arta, in special in ultimii ani. Nu cred ca a fost cazul unei "transformari" constiente, dimpotriva, cred ca, aici, in Statele Unite, am devenit ceea ce am crezut ca am fost intotdeauna in adincurile sufletului. Am crezut ca am fost optimist, curios, ca aveam ceva "talent," ca aveam o capacitate stranie de a ma bucura de viata. Vroiam sa traiesc frumos, sa-mi tranform viata intr-o opera de arta. La 16 ani Goethe, si nu Beatlesii imi devenise idolul. Eram "deplasat," ciudat, cine se mai chinuia sa supravietuisca prin Platon cind problema era daca vor aduce hirtie igienica la alimentara? Ma fascina idea de a trai echilibrat, frumos, armonios. Ca adolescent, naivitatea m-a salvat in loc sa ma ucida. Nu stiu de ce nu m-am "pierdut." In Romania, sansa de a crea mi-a fost refuzata. Am fost redus la o masina de pictat lozinci. E adevarat, ceva s-a intimplat, si toate calitatile astea, comune in marea majoritate a oamenilor, s-au pierdut ca intr-un fel de ceapa monstruoasa, care creste la nesfirsit, pina cind miezul ii dispare cu desavirsire, strangulat.
Statele Unite mi-au oferit sansa de a arunca toate straturile astea artificiale, sansa de ajunge la mine insumi. Ideile vagi pe care le-am avut despre libertate in Romania erau fantezii hranite de cunoscutii plecati in Europa de vest, sau de emisiunile de la Europa Libera. Adevarata liberatate am descoperit-o aici, in abilitatea de a trai si a crea, pe care le-am crezut distruse.
Ceea ce numiti "inocenta" e o poate un refuz constient al ruginii, o curiozitate pe care am avut-o intotdeauna, intrebari pe care am continuat sa le pun pina in ziua de astazi. Nu stiu cum cu atita moarte in jurul meu, setea asta de viata nu s-a schimbat. As fi putut fi blazat, inchis, depressed, cinic...ma simt norocos in fiecare dimineta cind rasare soarele.

Decizia de a nu avea contact cu emigrantii romani a fost pur personala. N-am vrut sa caut o insula de romanism, am vrut sa descopar America fara conceptiile prefabricate cu care am crescut. Nu mi-a fost dor de sarmale, muzica "populara" sau mititei. Nu mi-a fost rusine sa recunosc ca am fost roman, mi-a fost FRICA sa ma gindesc ca am fost roman. Bineinteles, a fost o frica artificiala, superstitioasa. Citeva luni inaintea emigrarii, m-am trezit in mijlocul "revolutiei." Idealismul spulberat, in 1990, ceea ce ramasese din Romania in mine era frica. Am vrut sa tai cordonul ombilical, sa vad cum pot deveni mine insumi. Taierea legaturilor cu Romania a fost speranta de a-mi lecui frica. M-a ajutat enorm, in sensul ca m-am integrat foarte bine in tara mea adoptiva, si in acelasi timp, am inceput sa capat o noua perspectiva asupra locului de unde am venit.

Am intilnit romani aici care m-au ajutat foarte mult, altii care si-au refuzat integrarea in societatea americana, buni si rai ca peste tot. Cind am scris scenariul documentariului meu, in engleza, a trebuit sa traduc citeva pagini in romaneste. Dupa vreo luna de zile, mi-am abandonat proiectul, si am rugat o buna prietena din Canada, sa ma ajute. Asta m-a determinat sa "re-invat" romaneste. Am inceput sa citesc si sa vorbesc din nou romaneste, imi face mare placere, chiar daca scrisul meu acum, in limba materna, e uneori stingaci.

Voi reveni despre intrebarea de a fi scriitor in o limba adoptata.

Florin

Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416

GALERIA GALERIA

Str. General Budisteanu nr. 10, sector 1, Bucuresti
Tel./ Fax: 212 88 64
E-mail: galeria_galeria@yahoo.com
Persoana de contact: Despina Hasegan (0722 43 77 47)

Galeria Galeria (in parteneriat cu Goethe-Institut Bukarest)

Va invita

miercuri, 7 aprilie 2004, orele 18.00, la vernisajul expozitiei

Regina Schmeken


- DIE NEUE MITTE/ NOUL CENTRU -
(FOTOGRAFII 1989 - 2000)

Prezinta: WILFRIED GRUBER
Ambasador al Republicii Federale Germania

Expozitia este deschisa in perioada 7 aprilie – 30 aprilie 2004

la judecat se pricep multi...la a intelege mai putini insa. cum poti sa spui ca nu-ti place marul cand nici macar nu ai gustat din el?? ce stiti voi despre viata gay din romania? pai..nimic! dar despre viata gay in general? probabil ca tot nimic! va place insa sa loviti cu Biblia-n stanga si-n dreapta ca niste masochisti si se pare ca asimilati si acceptati numai ceea ce va este pe plac. pasajul cu "IUBESTE-TI APROAPELE CA PE TINE INSUTI" pe semne ca l-ati sarit...mai mult sau mai putin intentionat?? nu va fie teama...lumea nu se va duce de rapa din cauza celor 10% sau 20% de 'anormali', ci din ura voastra.
se vorbeste aici despre anormalitate, dezgust, boala cand vine vorba de doi barbati. insa doua femei in pat arata bine, un barbat care viseaza la doua femei este o provocare...se pare ca acea compatimre despre care s-a vorbit mai inainte se va indrepta spre voi...si nicidecum asupra homosexualilor, care in foarte multe cazuri sunt de o decenta, inteligenta si bun simt iesite din comun. va las acum sa-i judecati pe alti homosexuali : Socrate (filosof grec), Adrian ( Publius Aelius Hadrian - imparat roman), Lord Byron (poet britanic), Walt Whitman (poet american), Oscar Wilde (scriitor irlandez), Marcel Proust (scriitor francez), Leonard Bernstein (compozitor american), Jean Cocteau (scriitor francez), Michelangelo si Leonardo da Vinci (artisti italieni), Desiderius Erasmus (calugar si filosof olandez), Tchaikovsky (compozitor rus), Iuliu Cezar (imparat roman), Petre cel mare (tar rus), Papa Ioan al XII-lea, J. Edgar Hoover (director FBI), Suleiman Magnificul (conducator otoman), Aristotel (filosof grec), James Dean (actor american), Alexandru cel Mare (general si conducator macedonian), Charles Baudelaire (poet francez), Ludwig van Beethoven (compozitor german), Boticelli (artist italian), Marlon Brando (actor american), Caravaggio (artist italian), Pablo Picasso ( pictor si sculptor spaniol), Papa Pius al XII-lea (teolog), Rafael (artist italian), Stravinsky (compozitor rus), Jules Verne (scriitor francez), William Shakespeare (poet si actor britanic), Christian Dior (creator de moda francez), Ferdinand I (conducator bulgar), Michel Focault (filosof francez), George Gershwin (compozitor american), Schubert (compozitor german), Goethe (scriitor si om de stiinta german), Grieg (compozitor norvegian), Handel (compozitor german), Horatiu (Quintus Horatius Flaccus - poet roman), Schopenhauer (filosof german), Isaac Newton (om de stiinta britanic), Ovidius (poet roman), , Wagner (compozitor german),
si voi incheia cu preferatul meu Giuseppe Verdi (compozitor italian)....si cati altii, poate chiar vecinul tau sau chiar prietenul tau cel mai bun!!

"Socrate (filosof grec), Adrian ( Publius Aelius Hadrian - imparat roman), Lord Byron (poet britanic), Walt Whitman (poet american), Oscar Wilde (scriitor irlandez), Marcel Proust (scriitor francez), Leonard Bernstein (compozitor american), Jean Cocteau (scriitor francez), Michelangelo si Leonardo da Vinci (artisti italieni), Desiderius Erasmus (calugar si filosof olandez), Tchaikovsky (compozitor rus), Iuliu Cezar (imparat roman), Petre cel mare (tar rus), Papa Ioan al XII-lea, J. Edgar Hoover (director FBI), Suleiman Magnificul (conducator otoman), Aristotel (filosof grec), James Dean (actor american), Alexandru cel Mare (general si conducator macedonian), Charles Baudelaire (poet francez), Ludwig van Beethoven (compozitor german), Boticelli (artist italian), Marlon Brando (actor american), Caravaggio (artist italian), Pablo Picasso ( pictor si sculptor spaniol), Papa Pius al XII-lea (teolog), Rafael (artist italian), Stravinsky (compozitor rus), Jules Verne (scriitor francez), William Shakespeare (poet si actor britanic), Christian Dior (creator de moda francez), Ferdinand I (conducator bulgar), Michel Focault (filosof francez), George Gershwin (compozitor american), Schubert (compozitor german), Goethe (scriitor si om de stiinta german), Grieg (compozitor norvegian), Handel (compozitor german), Horatiu (Quintus Horatius Flaccus - poet roman), Schopenhauer (filosof german), Isaac Newton (om de stiinta britanic), Ovidius (poet roman), , Wagner (compozitor german),
si voi incheia cu preferatul meu Giuseppe Verdi (compozitor italian)..."




- Ai avea amabilitatea sa ne indici si noua titlul enciclopediei(?!) din care ai compilat aceasta impresionanta lista de nume celebre de homosexuali?

- Esti SIGUR ca in FIECARE din cazurile mentionate mai sus se poate DOVEDI cu rapoarte biografice AUTENTICE orientarea lor homosexuala, sau... despre unii... se crede DOAR ca AR fi fost homosexuali?!...

E UNA sa fii homosexual... si e ALTA sa fii doar SUSPECTAT de homosexualitate!...

Daca acceptm ideia ca Dumnezeu a creat cu puterile sale nemasurate Totul, si a "suflat" duh in narile creaturilor, investindu-se pe sine insusi in fiecare, trebuie sa acceptam si ideia logica, ca Diavolul este creatia lui Dumnezeu, ce contine in el acea scanteie Divina. Ne place ideia ,nu ne place, o acceptam daca vrem sa intelegem ceeva din adevar. Si consider ca a afirma ca Diavolul este Adversarul lui Dumnezeu, este gresit, intrucat ii negam puterea infinita a lui Dumnezeu , caci stim din textele vechi, ca se lupta cam de 10.000 ani cu aceasta creatura a sa, si se pare ca nu o invinge!
Rezulta de aici ca ideia ca Diavolul este adversar lui Dumnezeu este falsa, rezultata din intelegera eronata a legilor ce au creat si mentin Lumea si cerurile, neintelegere ce s-a produs demult,in vremuri anterioare crestinismului. Vorbesc de crestinism, intrucat doar in aceasta religie apare Diavolul ca Adversar al lui Dumnezeu.
Mai degraba este de admis, ca Diavolul, este creatia lui D.zeu, necesara pentru scopuri ce sunt ignorate voit sau nu, de cei care au fost intemeietori de religii,ori lideri ai acestora, la un moment dat.
Ideia ca nu exista bine fara rau, este veche si clara, ideie de echilibru pentru "prea mult", Budha o numeste "calea de mijloc.
In orice situatie in care aceasta balanta este neechilibrata, aici pe pamant, in universul mare, intervine agentul de judecata, ce aduce justitia. Diavolul! Este clar si stim toti ca Dumnezeu este bun si nu este functia sa aceea de a pedepsi! Dumnezeu este Unu. Si UNU nu actioneaza. Cine actioneaza sunt Doi, Trei, si Patru. Unu intervine doar spre a modula creatia acestor trei elemente, spre un nivel superior.
Si totusi, dumnezeu este in Creaturile sale. Rezulta ca cine pedepseste?
Cu razboaie, molimi, foamete, dezastre naturale? Diavolul? Dumnezeu?
Religia crestina descrie putin inexact, rolul fiecarei persoane din trinitate.
Religia Buhista descrie ceva mai bine, si spune despre cele trei persoane ce alcatuiesc pe UNU : Creatorul, Mentinatorul, Distrugatorul!
In ordine, Brahma, Vsihnu, Shiva.
Rezulta ca acest Shiva este Distrugatorul, Diavolul din religia crestina, care se pare ca are suficient de mare putere ,intrucat este TREI-ul, spre a distruge. Orice! Insa in tratatele hinduse, scrie clar ca acest negativ Shiva, distruge Universul ( Mahapralaya) la sfarsitul timpurilor, si tot el face posibila resorbtia Universului intreg , in totalitate, in UNU. Rezulta ca Shiva este singura persoana din trinitate ce face posibila integrarea constiintelor in Divin la sfarsitul timpurilor,indiferent de gradul de evolutie, iubire, credinta a acestor constiinte.
Ar rezulta asadar ca acesta este Adversarul lui Brahma Doi-ul, cel ce creeaza Universul si nu adversarul lui Unu. Si mi se pare clara teama si ura oamenilor din vremurile vechi,impotriva aceluia care distruge creatia. Insa stim ca daca Unu nu vrea, nimic nu se misca.
De asemena, acest Shiva mai distruge actionand la nivel mental, psihologic in om, ignoranta, prostia, indolenta,rautatea, mania, agresivitatea,etc. Shiva are deci funtie de curatire a pasihicului uman, prin metode radicale, fara mila, care poate aduce asa-zise suferinte. De aici imaginea sa terifianta. Insa doar intr-un psiho/mental clarificat, curatit,se poate oglindi imaginea Divinului. Totului. Caci nu exista din cate stim o alta metoda de a-l Sti pe Dumnezeu, decat ca Ideie Prima, si ca sentiment , iubire.
Sa nu uitam ca religia crestina este veche de doar 2000 ani, si ca in multe din textele sale sacre, sunt preluate rituri, idei, personaje, ce apartin religiilor anterioare crestinismului cu cel putin 5-6000 ani!
Daca la un moment dat religiile vechi au inteles gresit anumite idei fundamentale, este clar ca si crestinismul le-a preluat corespunzator.
Totodata, stim bine, in toate textele marilor personaje care au existat inainte de anul 0.e.n, ca Enoch, Moise, Hermes,textele sacre hinduse, Mahabharata, Upanishadele, Ramayana, textele egiptene, nu fac nici o referire la Diavol ca adversar al lui Dumnezeu, desi descriu cu amanunte evenimente, contacte cu trimisi ,reprezentanti ai cerurilor.
De ce odata cu venirea in existenta lui Issus a intrat in scena si acest personaj, este greu de spus. Stim si acceptam ca Issus, a fost unul dintre cei mai mari invatatori care au existat. Parerea mea este ca anumite texte au fost introduse in Biblie, ulterior, dupa plecarea sa, de cei care au scris despre existenta sa. Este greu de cercetat evenimentele dintre anii 30-300 e.n. Oricum se stie ca mai marii intruniti in Consiliul de la Niceea, au scos anumite texte din Biblie si au adaugat altele.
Referitor la Faust al lui Mann si Goethe, la pactul facut cu Diavolul,la asa-numita vanzare a sufletului sau in schimbul dobandirii de cunoastere si bunuri,( observati tiparul- tentatia sarpelui, Diavolului, reeditata., nimic nou sub soare!)
parerea mea este ca aceasta vanzare a sufletului se refera de fapt la
anularea in psiho/mental a ideii ca Diavolul este adversarul lui Dumnezeu,
si deci la renuntarea nu la iubirea de Divin ,ci renuntarea la ignoranta, si deci la teama fata de asa numitul Diavol, teama, indusa in constiinta sa (si nu numaii a sa) mod exagerat, eronat pentru scopuri greu (sau poate ca usor ) de vazut, de catre marii capi ai bisericii si religiei crestine de la dupa anul 30 e.n, repectiv la Consiliul de la NIceea.
Pactul sau cu Diavolul, inseamna decat intelegere ,clarificare a unor adevaruri fundamentale, de unde accesul lui Faust la cunoastere.
Faust a lucrat pe niste texte lasate de Solomon ( aprox.700 i.e.n) care a lucrat practic la randul sau, obtinand puterea de a controla si manipula orice fel de energie, rea sau buna, Diavoli, demoni sau Ingeri, fara a avea cine stie ce probleme. De ce a putut sa controleze, sa comunice, sa comande acestora ? Intrucat, este stiut ,iar daca nu, este bine sa se cerceteze spre incredintare, ca OMUL este superior multora din asa numitele grupe de ingeri, demoni, din alte sfere de existenta, prin faptul ca poseda
"CHIPUL" lui Dumnezeu, constiinta, fiind apt de creatie, si de impunere a vointei sale in virtutea dreptului sau divin. Reamintiti-va ca niciunde, in nici un text, nu este scris ca vreodata, vreun inger, ori demon a creat ceva.
Solomon a avut o mie de sotii, fiecare din alte tari decat tara sa, toate aducand cu sine ca zestre, zeii religiilor acelor popoare.
Iar Solomon a construit pentru fiecare sotie cate un templu la care aceasta sa depuna ofrande zeilor ei. Si a fost atat de intelept incat sa invete de la fiecare sotie , cate ceva despre zei vechi, obieciuri, rituri, etc. Si pe toate le-a iubit, si a fost mult hulit ,urat de capii religiei sale, intrucat "se inchina zeilor pagani".
"Cheile lui Solomon" este denumirea textului lasat urmasilor.
Faust a cercetat si lucrat pe textul "Demonii din Goetia", un fel de subcapitol la "Cheile".
Interesant este faptul ca una din sotiile sale era din Goetia. La vremea respectiva nu exista o alta zona denumita astfel, decat regiunea daco-getilor!!!! Caci este vorba de Geti si nu Goti, intrucat acest potpor din urma, s-a format tarziu in istorie, se stie. Rezulta ca religia daco-getilor se baza pe astfel de elemente.
La Adamclisi, s-a descoperit un ciob de ceramica vechi de cateva mii de ani (inaintea erei noastre) pe care era inscriptionata o rugaciune a une femei geto-dace catre o mare zeita , aprox.redau "mare zeita, sunt 666, sunt luminoasa, te rog sa iti amintesti de mine la reincarnarea mea".
666? Ei, dar nu acesta este cifra Diavolului?
Si atunci de ce zicea femeia ca este 666? Era diabolica?
Ei bine, 666 nu reprezinta cifra bietului Diavol, nu a reprezentat niciodata asa ceva. Aceasta este cifra totalitatii. A complexitatii si totlaitatii creatiei, cifra ce contine cheia,baza ,intelegerii creatiei si a legilor creatiei. Este interesant de discutat in acest sens cu specialisti in fizica si chimie, ei cunosc foarte bine structura electronului, ce are ca baza exact acest nr., 18, de cercetat si tabolul lui Mendeleelv unde se vede clar ca elementele caramizi ale universului au la baza acest nr. 18.
Deci acest nr. este baza creatiei, si nu numarul Diavolului!
De unde acesta ideie, pe ce s-au bazat, ce argumente au pentru aceasta capii din vechime ai religiei crestine, nu se stie.
Intrucat ideia de nr. al Diavolului 666, deci 18, nu apare in nici o alta religie, veche ori noua, iar ca o precizare, nr.ul 108 apare Hinduisti si Budhisti, reprezentand cifra totala a lumilor create. Nici ele nu dau mai multe explicatii.
Fac o ultima observatie- personajul cu numele cunoscut de Diavol, este cunoscut in toate textele ezoterice majore ale lumii, drept stapanul taramului mortii,gardianul portii, ( nu Iadului- acesata este o alta copilareasca denumire data de crestinism pentru scopuri care scapa intelegerii),locul in care ajung oameni, in calatoria acestora intru integrarea cu Esenta divina. Probabil aflarea acestui fapt a a facut ca Diavolul sa fie urat si temut de oameni, si aratat ca o sperietoare credinciosilor care cu greutate au putut verifica de e asa ori ba.
Se spune ca nu exista contribuite mai mare a unui om la creatie decat nasterea sa intrucat mentine si expansioneaza Universul real cel care conteaza , cel al Cunoasterii prin traire si experimentare, functie rela a Constiintei,
si nu exista o contribuite mai mare la creatie decat moartea sa, intrucat in acest ultim caz, omul contribuie cu insusi ESENTA sa la marea Opera, adugandu-se pe sine creatiei, moduland-o pe un nivel calitativ, ci fiecare trecere, cu fiecare moarte.

Ultimile cuvinte descriu intocmai convingerea mea referitor la locul omului in creatie, iar faptul ca religia crestina a infricosat de-a lungul mileniilor oamenii cu pedepasa vesnica in Iad ( un fals , mare fals, Iisus nu a afirmat asa ceva Niciodata!!!), si a mai incarcat si acest personaj Diavolul cu functii si atributii care n-au nici o legatura cu Planul Divin, este trist. Este foarte trist.

*
Semnul infinitului din inima
isi leapada crusta
sta sa se preschimbe-n cuvant

Mi-s umerii slabi
si mainile pline de vant.

**
Du-te,te du,
intarziatul meu Domn
eu am sa vin dupa tine
pe drumul din somn
ia cu tine comorile
si-nchide toate cararile
mai este un tarm pe
care vreau sa-l ajung
mai este-un amurg
pe care vreau sa-l inund
eu mai raman sa ma cern
cu smeritele frunze
pe fruntea adormita
a mumelor lumii
du-te, te du,
intarziatul meu Domn,
n-ai grija
te voi ajunge-ntr-o noapte
pe drumul din somn.
***
Asa cum stai
cu fruntea lipita de cer
rasuflarea ta abureste cu nouri albi
vazduhul
ce s-or fi mirand cei de pe lumea cealalta
de cuvantul Dumnezeu
scrijelit de degetul tau,
cititndu-l invers,
neintelegendu-i sensul.
****
Iubeste-ma ametitor ca vantul
si rupe-mi zagazurile
sa cad din nou in cer
din leaganul tandru
al bratelor tale
si daca lovindu-ma cu tampla
de o stea abia nascanda
eu ma voi pierde de tine-n milenii
cu lacrima-nghetata
in ochiul meu stelar
tot voi mai trece
prin fata ferestrei tale luminate
ca o cometa
odata la un milion de ani.
*****
Asa cum iti reversi in mine
nefiinta
purtandu-ma ca pe-o corabie
in vesnicie
si-mi infloresti pe trup
manunchiuri mari de lotusi
pe frunte
aurore
asa cum treci din tine
in mine
parca ai fi Dumnezeu
generos scufundat
in creatie.

Iar cea mai iubita poezie cu adevarat este Luceafarul de Eminescu. Nu cred ca poate fi o alta mai frumosa si mai profunda decat aceasta.
Am invata-o cand eram in scoala primara. Este singura poezie pe care mi-o amintesc perfect.
redau un fragment:
"Porni Luceafarul
cresteau in cer a lui aripe
si cai de mii de ani treceau
in tot atatea clipe
un cer de stele dedesubt
deasupra cer de stele
parea un fulger ne-ntrerupt
ratacitor prin ele."

Absolut perfect.
Marturisesc ca am citit multi alti poeti mari, Rilke,Goethe,Milton, Elitis, Elias Canetti, Puskin, Esenin, Beaudelaire, s.a., insa nimeni nu mi s-a parut a fi perfect ca Eminescu. Un alt poet pe care-l iubesc este Lucian Blaga.

Exista asadar in Romania o institutie unde viitorul fotograf sa poata invata ceva folositor, si ma refer aici la tehnica si estetica, nu marketing?...altceva decat Goethe Institut sau British Council sau vreun net cafe cu conectare buna?

cu stima,
lucian stanescu

una: cine iti impune, bre, sa copiezi 'imbecilitati'?
tz-o pus careva tzava rece de colt la tampla?
mia niciodata!:)

noa, acuma, ce m-as face io fara grasanele cu buricu' gol?
si fara barbatii care saliveza dupa asa ceva?

si-n definitiv si la urma urmei:) ce-mi pasa mie de osanzele fetelor alora si de amorezii lor?
astia-s o categorie aparte, fara de care amorezii 'mei' s-ar orienta mult mai greu.
vezi, sunt necesari.:)

hahaa... la pedichiura nu-mi creste inima, da' sa ma vezi cand ies de sub foarfecele magic al lui Adrian ...:))))care-mi ia apoi chielea de pa mine, ca rau ma arde la bozonar!:))))

ca tot vorbim, ca intre fete, zau ca-mi vine sa strig: "nah, mucoaselor, arza-v-ar focu', ce bucatica ultra-superba sunt si culmea nimicniciei: nu-s deloc blonda!" sau, de la caz (la caz)" salivati, salivati, visaaaati!".

mai, fata mè, lasa revistele pentru fimei in pace, ca-si au locul lor.
habar n-ai tu cate vieti salveza.
stiu ca-i trist, dar asta e.

aaah, ma imaginez psiholog ... si vine la mine o grasuta sedusa si abandonata, cu suncile atarnandu-i lasciv, cu curu' cat banitza (ah, de la stress, mananc din cauza stress-ului, doctore, az' insa am rezistat - trei farfurii de bors cu samantana, 15 sarmale si am refuzat doua portii de inghetata la desert!)...asaaa ... si vine, cum spuneam, grasuta complet inlacramata si io n-o trimit la coiffeur la Adrian (vai, iar am uitat "hair stylist"!), ci la Goethe...daaa ... ii dau sa ceteasca "suferintele tanarului werther" ...si-o slavez de sine-insasi.

huooo, alice, sadico!

Daca v-ar fi interesat, ati fi observat ca-mi folosesc condeiul ca sa scriu despre multe lucruri pe care le consider a fi in mare nevoie de schimbare. Unul dintre acestea este si atitudinea fata de tara, responsabilizarea proprie fata de starea unei natiuni, evolutia spirituala a unui popor.
"Te iubesc" este prin el insusi un cliseu. Uneori cultural, cel mai des de civilizatie. Cu toate acestea, cand il spunem, nu ne simtim nici patetici si nici sablonarzi. Uneori suferi ca nu s-au inventat cuvinte care sa spuna mai mult. Alteori ti se pare ca spun totul. Asa e si cu iubirea de tara. Poate altora li se va parea patetica o astfel de iubire. Poate altii se vor simti jenati ca nu sunt capabili de ea. Sau chiar vinovati.
Din pacate, faceti gereseli de logica elementare si, prin urmare, extrem de dificil de combatut. Eu sunt roman pentru ca asa ma simt! Nu vreau sa fiu roman ca sa eliberez, pentru ca eu nu traiesc cu obsesia demonilor care nu stiu ce-au facut cu natia asta in ultimii 50 de ani! Pentru mine singurii demoni sunt oamenii care distrug pentru a-si vedea satisfacute nevoile de baza.
Da, din ce in ce mai multi pseudointelectuali vor, de la inaltimea falsa a staturii lor, sa-mi si sa ne interzica sa fim mandri de apartenenta noastra la o natie. Intamplarea face ca e cea romana. Da, as dori sa nu ma puna la zid pentru ca-mi iubesc tara, n-as vrea sa-mi fie frica sa fac ceva pentru ea pentru c-as putea fi taxat drept penibil. Se vor gasi multi care sa desconsidere ceea ce fac (si, credeti-ma, fac mult mai mult decat "sa dau din gura") pentru ca un pseudointelectual ma va taxa drept stupid doar pentru ca am curajul sa spun ca natia trebuie iubita si respectata. Ca numai simtin apartenenta la o natiune, ne putem desavarsi ca oameni. Ca evolutia personala e direct legata de cea a oamenilor d elanga noi si, implicit, de cea a societatii in care traim.
Nu ma simt cand jenat, cand rusinat. Ati folosit o tactica ieftina de a manipula. Am adus ca argument in sprijinul obiectivitatii mle faptul ca nu idealizez natia si nici tara. Ca pot fi rusinat fara sa scuip, ca pot fi jenat fara sa-mi injur poporyul. Ca sunt suficient de inteligent ca sa fac distinctia intre natiune, neam si tara, intre Oameni si bipezii viermuitori prin cotloanele umanitatii.
N-am nici o frustrare legata de neamul meu. Am o frustrare legata de puterile mele limitate de a schimba ceva, legata de rarefierea elitei intelectuale care ar putea schimba ceva. Eu n-am cum sa fiu nostalgic. Poate dupa Stefan cel Mare. Poate dupa Vlad Tepes. Altfel? Sunt nostalgic dupa educatie, dupa cultura, dupa civilizatie, dupa relatii interumane profunde.
Spuneti ca ma simt rusinat de natia mea, dar o hiperbolizez. Putin cam ilogic, nu credeti?
Ii dadeam ca exemplu pe germanici pentru ca acolo nimeni nu indrazneste sa le spuna sa nu-si iubeasca tara sau sa nu fie mandri de Goethe sau Beethoven. Cu toate ca, la nivel colectiv, au vini mai mari decat delasarea romaneasca in fata vremurilor.
Daca as fi fost francez? Si daca as fi fost senegalez as fi fost mandru de natia mea. SI de tara. Si as fi facut ce fac si acum. As fi incercat sa schimb toate acele lucruri care mi-ar fi umbrit mandria si care i-ar fi putut face pe tineri sa nu-si iubeasca tara.
Ba exista Oameni. Si in jurul nostru, si in istorie! Chiar daca nu obligatoriu in cea din cartile de specialitate. Ei fac istoria. Nu bipezii de care vorbeam.
Constitutia japoneza? Din cate stiu eu e facuta de japonezi. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui considerata o influenta straina si nu un efect al mentalitatii care a dus si la sacrificiile personale in favoarea bunastarii colective. Sigur, atunci cand nu ne convin, nu trebuie sa dam exemple. Ca si cand cine stie ce Dzeu i-ar fi facut pe ei mai buni. Asa, fara sa ne comparam cu nimeni, ajungem sa ne credem prea destepti!

Mihai Viteazu a fost viteaz. Poate si o mare personalitate a istoriei. Pentru mine a reprezentat ideea ca "se poate". ca suntem capabili de mai mult decat sa ne taram mereu in genunchi si sa sarutam cizmele "profesorilor" de pretutindeni. Existenta lui si modul in care a decis sa-si traiasca viata a facut posibile (in viitor) evolutii deosebite ale natiunii romane.
Am spus ca Preda e printre cei mai..., nu cel mai...
tara mea nu-i o mama. Tara mea e leaganul natiei mele. E parte din mine si din cei din jurul meu. O reneg pentru ca-mi pun intrebari despre ea? O respect pentru ca-mi pun intrebari cum sa fac sa o ajut sa fie respectata asa cum merita.
Sa ma actualizez? Daca prin asta inseamna sa-mi consider tara vinovata pentru orice esec personal, nu vreau sa ma actualizez. daca inseamna sa fac ceva pentru nasterea unei noi elite intelectuale... asta fac de mult.

raport catre el greco,alexis zorba- Nikos kazantzakis
narcis si gura de aur,jocul cu margele de sticla- herman hesse
toti oamenii sunt muritori-Simone de Beauvoire?
razboi si pace,invierea -tolstoi
fratii karamazov
crima si pedeapsa-dostoievski
Ranindranath Tagore si Rumi -poezie
Goethe,T Mann,Yourcenar,
Alchimistul
morometii,padurea spanzuratilor

Din nefericire, in liceu, generatia mea nu a studiat poezia lui Blaga decat foarte putin si, din pacate, poezia care trecea de cenzura, deci nu cea reprezentativa. Parerea mea este ca Blaga ar trebui studiat intai ca filozof si apoi ca poet.
In materie de poezie, in categoria poeziilor de dragoste conduc detasat Sonetele lui Shakespeare (dupa parerea mea). Ati citit poezii de dragoste de Adrian Paunescu? Cum vi se par?
Are dreptate cel care spune ca-i place Minulescu, dar as mai adauga Stefan Augustin-Doinas, Geo Dumitrescu, Mircea Dinescu. Sa nu credeti ca am uitat vre-o clipa marile nume le literaturii noastre, Eminescu, Goga, Bacovia, Cosbuc, Alecsandri, dar cred ca ei nici nu pot fi pusi sub semnul intrebarii!

Am fost intotdeuna un adept inversunat al poeziei traditionaliste. Il ador pe Eminescu, cu poezia lui adusa la perfectiune, si nu admiteam nici o deviere de la canoanele poeziei clasice. Afrmam (si acum sunt sigura de aceasta), ca un adevarat maestru akl cuvintului trebuie sa munceasca, pentru a-si aduce poeziile la aceliasi conditie de perfectiune, ca Marele Eminescu, altfel... ce mai ramane din poezie? Ce este atunci o poezie, daca nu se mai respecta canoanele ei? Afirmam, ca versurile albe sunt un fel de surogat pentru grafomani, o portita de intrare a lor in mirificul templu al Poeziei. Ei si! Totusi, ei continuau sa scrie versuri albe, albe pina la absurd, cand nici nu se mai desluseau pe foaia alba de hirtie. Am auzit nu demult un banc (dar un fapt real) - cineva afirma, ca "A fost o baba si un mosneag" ar fi un vers alb. Bine, daca e, este furat si acesta.
Pina la urma, m-am gandit: eu muncesc la o poezie in sudoarea fruntii, iar astea, tineri si impertinenti, fabrica "versuri albe" cu duiumul, fara sa le pese de nimic. Se lauda unii pe altii si astfel devin celebri. Nu ca i-as invidia, dar simt in aceasta ceva putred, caci aceste poezii nu intotdeauna merita sa fie considerate poezii. In plus, in goana dupa originalitate au inceput sa utilizeze un limbaj infect, uneori de-a dreptul scabros, care nu are ce cauta in poezie. Adevarat, ca din acest puhoi tulbure putin se va alege si se va depune, ca pulberea de aur, pe prundul curat al izvorului Poeziei, minunate si veritabile.
In fine, pina la urma am decis: daca versurile albe sunt un nou gen de poezie, de ce sa nu incerc si eu. Va trimit cateva incercari, printre care si un sonet clasic, si astept opiniile Dumneavoastra.

Pendulul

Oscilaţiile timpului pedant
Umplu spaţiul de unde albastre,
Iar noi plutim în acest ocean,
În cojile noastre,
De nucă, care se clatină avan.
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Ţipă papagalii piraţilor contemporani,
Care poartă semnul dolarului
Pe reverele tunicilor de gală,
Iar pe feţele buhăite de beţivani
Poţi citi numai lăcomie şi fală.
Pendulul masiv de aramă
Scârţîie enervant şi apăsător…
Care sunt valorile autentice,
Scopul călătoriilor noastre?
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Strigă papagalii piratilor contemporani...
Nu-i credeti - fericirea nu e in bani!

Mărul lui Adam

În grădina raiului încă e linişte şi pace.
Cei doi adolescenţi inocenţi
Încă nu cunosc Taina cea mare.
Fructul interzis e în siguranţă, se pare.
Dar şarpele poznaş,
Mare amator de şotii răutăcioase,
Îşi cloceşte deja planul diabolic…
Dreptu-i oare,
Ca numai El unul să cunoască
Adevărul cel Mare?
El unul să-şi poată face
Feciori, după chip şi asemănare?
- Gus-s-stă, băiatule, gustă
Din rodul dulce-amărui al cunoaşterii,
Află, de unde se iscă cu adevărat
Copilaşii dulci şi drăgălaşi –
Ei nu se modelează din lut,
Nici se găsesc în varză,
Nici nu-i aduce o barză…
Gus-s-stă, Adam, băiatule…

Bolidul

Planeta înfloritoare
Îşi trăia viaţa, paşnic,
Fără să bănuiască măcar
Ce urgie o paşte, necruţătoare…
Erbivorele agere,
Care simt pericolul de la depărtare,
Continuau să pască liniştit
Vegetaţia încărcată de sevă…
Dinozaurii răpitorii, fără grabă,
Îşi făceau planuri de vînătoare…
Toţi credeau, că vor trăi veşnic
În acest paradis binecuvântat.
Dar a venit în zbor,
Şuierând ca un balaur uriaş, bolidul,
Şi totul s-a schimbat…
Cerul s-a prăbuşit şi a explodat!
În rafale zdrobitoare de vânt
Iarna cosmică a pogorât pe Pământ…

Sete de viata

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

Sunt Adela Vasiloi
Am vazut pe acest site si poezii traduse, sau poezii ale poetilor englezi, francezi etc. Va propun o corana de sonete, scrisa de poetul rus Vladimir Solouhin, in traducerea mea:

1

Cunună de sonete - nobil vis!
Să gust ale canoanelor mistere,
Ce modelează forma cu-al lor scris -
Pierzându-şi forma, frumuseţea piere.

Suport cu greu un chin de nedescris
Al tonului amorf, fără putere,
Până la scrâşnet, până la durere...
Mai bine-atunci tăcerea - am decis!

Petrarca nu-i, venit-au timpuri noi,
Ci-al poeziei sale ritm vioi
Cadenţă dă şi undelor marine...

O, dacă eşti maestru, tu, poete,
Suna-ţi-va cântecul şi-n clasice sonete -
Cea culme-a formei pure, cristaline

2

Cea culme-a formei, pură, cristalină,
E floarea vie - crin, lalea, bujor,
Trifoi, garoafa, astră ori gherghină,
Ori trandafirul - floare de amor.

Orice boboc de floare ia-l in mână -
Vei fi cuprins de-un negrăit fior,
Căci n-a admis măiestrul creator
Nici un cusur - perfectă e si fină,

O mostră e de artă preacurată...
Iar noi o mai privim câte odată,
Ci drum prin suflet florii n-am deschis.

Desi e frumuseţea trecătoare,
Spre ea mă plec, când inima mă doare,
Când existenţa-mi pare un abis.

3

Când existenţa-mi pare un abis,
Durerea-n inimă nu-şi află loc
Şi-n colţul gurii taie-al său abris -
Atunci deschid un volumaş de Blok.

Cum sună versul aprig şi precis
Acestui trist şi mândru prooroc -
Călit e bronzul verbului la foc
Al sufletului liber şi deschis.

O, Blok! Eşti zeul meu - mă scapă!
Fă să renasc din lut, din aer, apă,
Din foc, din a viorilor suspine...

Curat e-al poeziei tale rod,
Invaţă-mă sa tac - să strig mai pot...
Fiinţa-mi se avântă către tine!

4

Fiinţa-mi se avântă către tine,
O, Patrie, să fie-un vis fugar?
Depun buchetul cu arome fine
Pe-acest mormânt sub pin, ca pe altar,

Şi sub mesteacăn. La Tarhan, în fine,
Şi jos, lângă cavoul mortuar.
Poeţii dorm, răpusi sau de pahar,
De greaţa lumii sau de mâini haine.

Iar noi ne zbuciumăm, trăim - o gloată.
Suntem perfizi - si sinceri câte-odată,
Acela n-are cruce, acesta n-are vis...

Sunt lucruri importante-n astă viaţă,
Şi tu încă-mi răsai mereu în faţă -
Paloarea foii pure de narcis.

5

Paloarea foii pure de narcis -
Nici pată nu-i, nici urmă de cerneală,
Şi nici un gând - tăcere de abis,
Hârtie oarbă, rece, neutrală...

Ce greu e, primul pas pân- l-ai comis,
Cat ea-i nemărginită, pură, goală -
Să fii naiv sau plin de îndrăzneală,
Nu tai cu barda, ce-i cu pana scris!

Teribilei porniri nu te supune,
Nu pângări cea candidă minune
Cu-n gest grăbit sau cu idei meschine -

Aceasta-i calea şi destinul tău,
E roaba ta şi Doamna ta, mereu
Izvor de doruri sumbre si suspine.

6

Izvor de doruri sumbre şi suspine
Ni-e veacul tot, care ne-a fost sortit,
Ci cât n-am bea licorile divine
Am soarbe-amarul lor la infinit.

Acest coctail nu-i mestecat prea bine -
Când acru, când cu miere îndulcit,
Dar bem din zori si pân-la asfinţit,
Cât timp un ban mărunt ne mai rămâne.

Bem pentru ploaie! Soare! Primăvară,
Azurul cerului, parfum de lăcrămioară,
Şi pentru tril de ciocârlii, în fine!

Trăiască floarea! arborele! spinul!
Trăiască cea, ce ne-a-ncălzit destinul -
Femeia dulce cu priviri senine!

7

Femeie dulce cu priviri senine...
Ai planuri mari, şi treburi, şi idei,
Dar totul piere la surâsul ei,
Făcând un rob - si un erou din tine.

Eşti mare, important şi plin de sine -
Poet, ministru, jude - ce mai vrei?
Dar pleacă ea - nebun de dorul ei
Vei delira cu-n glonte... Ce-ti rămâne?

Puţin ai vrea - să fii cu ea un tot,
Dar dacă nu - te-aşteaptă peste tot
In nopţi pustii mirajele din vis...

O rază de speranţă te mai ţine
Şi dintre nori sclipind peste ruine
O stea - al nopţii clar surâs.

8

O, stea, al nopţii clar surâs!
Cu tine şi cu drumul stau în faţă,
Să-mi spui acum, unde mă chemi în viaţă,
Ce depărtări, ce taine mi-ai deschis?

Trec ani, evenimente... M-am deprins
Cu-al lor şirag multicolor pe aţă,
Şi feţe, feţe... Sumbră, zâmbăreaţă...
Acestea toate-n suflet le-am cuprins.

Veni-va Judecata pentru toţi -
Ce-ai fost mai ieri, ce-ai devenit, ce poţi,
Tu - victima - răspunzi de tot ce faci,

Căci tu vei fi si propriul călău
Pe eşafod... Rămâi ce-ai fost mereu,
Nu te grăbi altora să le placi.

9

Nu te grăbi altora să le placi -
O fi vre-unul mai deştept ca tine,
Dar vei găsi răspuns cu mult mai bine
Tu singur la problemele ce-ţi faci.

Degeaba plângi şi-n şapte te desfaci
Să scapi de întrebările străine;
De ale tale - cu atât mai bine,
Deci fă ceva cu viaţa să te-mpaci.

Nu fiecare înţelege-ndată,
Că viaţa nu-i poveste fermecată -
Nu ai răgaz, popasuri... Mii de draci!

Povara anilor ţi-e tot mai grea,
Ci dacă-nfrunţi epoca - vei putea
Tu inima-n făclie s-o prefaci!

10

Tu inima-n făclie s-o prefaci!
Rezistă lesne gerului de fier
Un alb mesteacăn, bradul conifer,
Pustiului arid - un caragaci.

Primejdia-nsă veşnic s-o ataci
Al traiului sătul. Ce-i efemer -
Minciuna, proza, lenea - să n-o placi,
Salvează cântecul prin sete de-Adevăr!

Din slove e ţesut frumosul tort
Şi-ţi pare uneori că-i viu - ci-i mort;
Dar dacă ai simţit vre-un grăunte

În miezul lui, mocnind încă de jar,
Prin pâcla deasă sus ridică-l iar -
De vântul vremii sufletul n-ascunde

11

De vântul vremii sufletul n-ascunde,
Apărătoarea coifului n-o pune,
Cu steagul Adevărului în frunte
Când zbori la luptă-n iureşul furtunii.

Nici mucegai, nici forţă nu pătrunde
În inimă... Nici moartea n-o supune.
Osanna soartei! Steaua nu-ţi apune,
Eşti viu si teafăr - asta-nseamnă multe:

Cu tine-s arbori, cerul azuriu,
Şi torţa inimii mai arde viu
De chinu-acestui vaiet omenesc.

Acest miracol vezi de-l ţine minte,
Drept vrajă contra răului-nainte
Păstrează-n piept curajul bărbătesc!

12

Păstrează-n piept curajul bărbătesc,
Ca praful cel de puşcă-n alte dăţi,
Ba şi merindea-n albele cetăţi
De mucegai cu grijă o feresc.

Plecat-a iarna cu ai săi nămeţi,
A fiert în arbori mustul tineresc,
Ne-a ars şi vara cu-astrul ei ceresc -
Iar toamna rupe norii în bucăţi.

Ca-n miez de iarnă, beznă e afară,
Dar vinul vechi de casă, din cămară
Aprinde-n noi un sânge vitejesc.

Veniţi, amici! Pun sfeşnicul pe masă,
Să fie zi în inimi şi în casă -
Luminile din beznă mai sclipesc!

13

Luminile din beznă mai sclipesc -
E imposibil să se stingă toate:
Ferestre, ruguri, stele-ndepărtate,
Cuvântul bun şi ochiul femeiesc.

Minciuni şi calomnii neruşinate,
Că e-n putere haosul drăcesc
Să-oprească-n cale soarele ceresc,
Lungind măcar cu-o oră neagra noapte.

Dar umbra creşte, vine tot mai mare -
Atomi şi suflete-n dezagregare;
Metalul ca un cancer ne pătrunde.

Dar prin această-oribilă stihie
Ard focuri vii de sfântă poezie -
În întuneric pas să se cufunde

14

În întuneric pas să se cufunde
Timida luminiţă ce o port
Ba viguros, ba de-oboseală mort
Că ce iţi este scris, ţi-e pus pe frunte.

Adesea singur am rămas pe punte,
Busola inimii m-a dus din port în port...
Greşeli - un car, dar totuşi sunt pe bord
Şi soarta crunt mă clatină pe unde.

Nu pot să iau nimic de la-nceput.
Nimic să sterg, să rup... Cum am putut
De bine, de frumos am scris ce-am scris.

În zori - la drum, ci până mâine iată
Că - Slava Domnului! - e-aproape terminată
Cununa de sonete - nobil vis!

15

Cunună de sonete - nobil vis,
Cea culme-a formei dure, cristaline...
Când existenţa-mi pare un abis
Fiinţa-mi se avântă către tine,

Paloarea foii pure de narcis -
Izvor de doruri sumbre şi suspine,
Femeie dulce cu priviri senine
Şi stea - al nopţii clar surâs.

Nu te grăbi altora să le placi,
Ci inima-n făclie s-o prefaci...
De vântul soartei sufletul n-ascunde,

Păstrează-n piept curajul bărbătesc -
Luminile din beznă mai sclipesc,
În întuneric pas să se cufunde!

Sper ca v-au placut?